Sute de timișoreni amendați pentru că și-au lăsat clădirile în paragină

Sute de timișoreni amendați pentru că și-au lăsat clădirile în paragină

0
DISTRIBUIȚI

cladire paragina

Proprietarii din Timișoara care nu-și întrețin clădirile se află în continuare în vizorul polițiștilor locali. Reprezentanții instituției anunță că, de la începutul anului și până în prezent, au fost aplicate 319 amenzi, atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, de câte 1.000 de lei fiecare. Asta după ce oamenii legii au constatat că nu au fost luate măsurile de curățare și întreținere, prin îndepărtarea elementelor de construcție și tencuială care stau să se desprindă de pe fațadele clădirilor, constituind un real pericol pentru trecători.

Astfel de situații au fost semnalate în toate zonele orașului, atât în cartiere, cât și în zona centrală, acolo unde au fost constatate nereguli de acest gen la clădirile din zona istorică.

„Poliția Locală atrage din nou atenția că toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere.


Cetățenii pot semnala cazuri în care se desprind elemente de ornament de pe fațade la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali vor lua în primă fază măsuri de izolare a zonei pentru a nu avea loc accidente, ulterior urmând a fi efectuate verificări pentru a se lua măsurile legale de sancționare, în funcție de situație”, a informat Poliția Locală Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.