La cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru care se desfăşoară la Bucureşti între 18 şi 27 octombrie vor fi prezentate cele mai bune spectacole care au fost puse în scenă de teatre bucureştene şi din ţară, printre care şi teatrele german şi maghiar din Timişoara şi teatrul din Arad.
În 20 octombrie, în Sala Mică a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, vor avea loc două reprezentaţii ale spectacolului de teatru documentar „Jurnal de România. Timişoara”, pus în scenă de Carmen Lidia Vidu la teatrul german timişorean. Spectacolul, un proiect multidisciplinar care reuneşte filmul, fotografia şi teatrul documentează viaţa oraşului prin intermediul biografiilor celor şase actriţe din distribuţie, care, prin confesiuni necenzurate şi nemijlocite, încearcă să oglinească relaţii interumane, influenţate decisiv de mediul urban, fiind, totodată, un îndemn la implicare socială şi comunitară. Biografia actorilor are rolul de a desluşi căile prin care părinţii, prietenii, necunoscuţii, dar şi oraşul, prin tot ce înseamnă el, ne modelează şi ne transformă, de la nostalgia primelor amintiri până la realitatea imediată.
Teatrul maghiar „Csiky Gergely” participă în acest an la festival cu spectacolul „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, regizat de Victor Ioan Frunză şi cu Balázs Attila în rolul principal, care va fi jucat în 22 octombrie în sala Majestic a teatrului Odeon. Ineditul spectacolului, a cărui acţiune se desfăşoară la limita fragilă dintre ficţiune şi realitate, constă în scenografia impresionantă realizată de Adriana Grand, dar şi în muzica interpretată live de o orchestră alcătuită din 15 membri, conduşi de compozitorul Cári Tibor. Un spectacol de artă, cum puţini regizori se mai încumetă să pună în scenă, într-o lume în care se practică tot mai mult teatrul facil.
Sala Pictură a Teatrului Naţional „I.
L. Caragiale” găzduieşte în aceeaşi zi spectacolul „Familia Ibsen”, un scenariu colectiv inspirat din piesele lui Henrik Ibsen, pus în scenă la teatrul clasic „Ioan Slavici” Arad. Spectacolul, a cărui regie şi scenografie sunt semnate de Cristian Ban, porneşte de la personaje feminine din piesele lui Ibsen dar şi de la detalii din viaţa dramaturgului, încerând o paralelă între felul în care erau privite femeile în Norvegia secolului al XIX-lea, hotărâri pe care acestea le luau – socotite extrem de îndrăzneţe la vremea respectivă – şi femeile din societatea actuală.
