Component al trupelor JazzyBIT și Quo Vadis, clăparul Teodor Pop s-a îndrăgostit de pian la vârsta fragedă de 4 ani și a studiat muzica clasică până la 14 ani, când a urmat cursurile de jazz din cadrul Școlii Populare de Arte Francisc Hubic din Oradea. În anul 2002, Teodor a ajuns la Timișoara la Universitatea Politehnica unde a studiat Ingineria Calculatoarelor. Deși profesiunea lui de bază este cea de inginer, artistul trăiește pentru muzică, de care s-a îndrăgostit încă din primii ani de viață. Am realizat un interviu alături de Teodor Pop, în care acesta ne-a povestit despre pasiunea sa, cum i se pare scena muzicală timișoreană și care au fost cele mai importante concerte susținute de-a lungul anilor…
De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Ai avut pe cineva în familie care ți-a insuflat această dragoste? Care sunt primele tale amintiri legate de muzică?
Copil fiind, mergeam foarte des cu părinții mei în vizită la unchiul tatălui meu, care avea un pian vechi acasă. Îmi aduc aminte că de multe ori mă jucam cu acel pian și într-o zi părinții mei au sugerat că poate niște ore de pian pentru mine ar face aceste vizite mult mai plăcute, muzical vorbind. Primele ore de pian le-am luat la vârsta de 4 ani, cu doamna profesoară Maria Jakobi, în Oradea. Bunica mea și mama mea făcuseră și ele ore de pian în tinerețe, dar știu sigur că mamei mele nu prea îi plăceau orele respective.
Când ai debutat pe scena muzicală în fața publicului? Cum a fost?
Doamna Jakobi organiza foarte des concerte cu elevii ei, care includeau și momente tematice din muzica clasică, în care eram inclusiv costumați în personaje cum ar fi micul Mozart. Prima mea apariție pe scenă a fost la un astfel de concert, când aveam 5 ani, la un club cultural din Oradea. Tot în acel an am descoperit și orga, la un mic concert într-o biserică, instrumentant de care am rămas fascinat și până în ziua de astăzi.
Te-ai mutat în 2002 la Timișoara. În ce context și care au fost primele impresii despre viața muzicală a acestui oraș?
Studenția m-a adus în Timișoara, direct la Universitatea Politehnica unde am studiat Ingineria Calculatoarelor. Profesia mea de bază este cea de inginer, am absolvit licelul Emanuil Gojdu din Oradea, la secția Informatică – intensiv. Muzica clasică am studiat-o cu domana Maria Jakobi, timp de 8 ani, și după acea am fost elev al Școlii Populare de Artă Francisc Hubic, secția pian – jazz, tot în Oradea, având-ul ca profesor pe domnul Ari Nagy Sandor. În Oradea am avut plăcerea și norocul să activez cu muzicieni foarte buni (Marius Pop – M Theory, Smiley sau Vladimir Săteanu – Sarmalele Reci, Phoenix), dar prin mutarea mea în Timișoara, colaborarea cu ei s-a cam rupt. Profesorul meu de pian-jazz din Oradea, domnul Ari Nagy Sandor, mi-a povestit de Quo Vadis chiar înainte să mă mut în Timișoara, mai ales că Joe Gaspar era nepotul lui. I-am și văzut pe ei într-un concert la Gong, dar nu am avut curaj sa merg sa vorbesc cu ei. Tot la Gong am avut primul meu concert solo în Timișoara, cu ajutorul lui Emil Kindlein, și tot acolo m-am întâlnit cu viitori mei colegi din Bluestation, dar îmi aduc aminte cu mare drag de un super jam session cu Sașa Bota, la ziua de naștere a lui Filu (niciodată nu i-am știut numele complet, nu mai știu nimic de el… parcă plecase în Canada..). Pe atunci mergeam des la Gong, dar și la Jazz Club Pod 16. Erau multe locuri unde se cânta live în Timișoara, și era clar o lume muzicală mult mai vastă decât în Oradea. Îmi aduc aminte și de un concert cu Bluestation la Festivalul Berii, unde am împărțit scena și backstage-ul cu Cargo, Iris, Desperado sau Nicola, formații pe care eu le urmăream din public în Oradea, copiil fiind.
În 2004 ai câștigat premiul pentru cel mai bun pianist în cadrul concursului memorial Iuliu Merca din Cluj-Napoca. Ce premii ai mai câștigat de-a lungul carierei? Cât de importante sunt aceste distincții pentru dezvoltarea unui artist?
Îmi aduc aminte cu mare drag de acea perioadă. Am câștigat defapt 3 premii cu Bluestation la acel concurs: cel mai bun chitarist (Tomi Strumberger), premiul de popularitate și premiul meu. Probabil motivul de bază pentru premiul meu a fost faptul că eram singurul pianist care a avut solistici și improvizații în piese. Pe atunci foloseam un Casio, cu clape fără sensibilitate (îl am și acum!) și aveam o husă cusută de bunica mea. Stativ pentru orgă nu aveam, și mi-a fost împrumutat de la o altă formație. Ce vremuri… Nu am câștigat foarte multe premii de-a lungul carierei, dar probabil cele mai multe aprecieri au venit cu JazzyBIT (premiul de debut – 2013, finala de la European Jazz Awards – 2014, Grupul anului – 2016 și Muzicienii anului – 2017, ultimele două acordate de Banat Jazz Awards). Premiile îți aduc cu siguranță bucurie și o dorință continuă de dezvoltare, dar cred că poți atinge succese și fără a fi premiat.
Cum ți se pare scena muzicală timișoreană (și din vestul țării), la ora actuală? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?
Tot timpul Timișoara a avut o scenă muzicală variată și foarte bună, și cred că acest lucru se păstrează și în prezent. Avem formații experimentate care activează constant de mulți ani (ProMusica, Cargo, Implant pentru Refuz, Bega Blues Band etc) dar și formații tinere care au deja succes și promit multe (Axis, Amalia Gaiță, Pământ, Skywalkers, Twisted Blue etc). Din păcate ne lipsesc două lucruri esențiale: săli de repetiție și cluburi unde se poate cânta. Mi-aș dori mult ca pe viitor să avem cât mai multe locuri unde am putea susține concerte în Timișoara, cred sincer că este loc de mai bine. În schimb, mă bucur să văd că apar tot mai multe festivaluri și evenimente culturale, avem nevoie și de acestea pentru a demonstra că suntem Capitala Culturală Europeană pe care o dorește toată lumea în 2021!
Care au fost cele mai mari dezamagiri in cariera ta de pana acum?
Nu aș putea zice că am avut vreodată dezamăgiri pe plan muzical. Desigur, pot exista momente mai puțin plăcute, dar sunt o fire optimistă și privesc tot timpul partea plină a paharului.
Cum vezi industria muzicala românească în 2019 comparativ cu ceea ce exista în trecut la noi și și comparativ cu ceea ce se întâmplă „afară“?
Dacă privim din perspectiva cantității, e firesc să afirm că suntem similari cu orice altă țară străină, deoarece și la noi există și se promovează o sumedenie de stiluri muzicale.
În schimb, calitativ, cred că ar mai fi puțin loc de îmbunătățire. Personal, apreciez foarte mult o formație sau un artist care cântă live, și am observat în ultimii ani că mulți artiști mainstream aleg să cânte cu un band full în spate, ceea ce e foarte bine din multe puncte de vedere. A crescut și numarăul festivalurilor de muzică în România și cred ca jazz-ul nu mai e un stil de nișă, prin simplul fapt că noi, cu JazzyBIT, reușim să participăm la numeroase evenimente non-jazz (TIFF, Focus in the Park, Untold, Street Food Festival etc)
Care sunt secretele unui pianist bun? Care-s diferențele între un pianist de jazz și unul de rock, de exemplu? Ce pianiști de afară te-au influențat de-a lungul carierei?
Nu mă consider un pianist bun, dar sunt fericit când pot să îmi cânt muzica mea și să transmit mai departe bucuria pe care o avem noi pe scenă la orice concert. Ascult multă muzică și mai ales foarte multe genuri muzicale, și îmi place să combin elemente din diferite stiluri, de aici și ușurința de a fi membru atât într-o formație de jazz, dar și una de rock. La JazzyBIT predomină pianul, iar sound-ul orgii Hammond aduce culoare, e aparte, la Quo Vadis orga Hammond e omni-prezentă și o folosesc în mare măsură cu efect de Distortion. Desigur sunt numeroase tehnici și stiluri diferite de a acompania sau improviza, dar am avut norocul să am profesori foarte buni, și nu în ultimul rând, muzicieni foarte buni cu care am colaborat și colaborez și în continuare. Îmi plac foarte mult artiști cum ar fi Shai Maestro, Cory Henry, Omar Sosa, Robert Glasper sau John Lord, Keith Emerson, Jordan Rudess. Totul timpul 2 muzicieni vor rămâne speciali pentru mine: John Lord și Billy Preston – ei m-au convins că e obligatoriu să cânt pe orga Hammond.
Ce părere ai de concertele cu intrare gratuită organizate de diverse autorități sau sponsori?Este un lucru bun dacă publicul are acces la artă fără niciun efort financiar?
Este o întrebare foarte bună, și mulți mă întreabă acest lucru. Eu cred că acest aspect depinde de eveniment: orice concert este un act artistic, implicit un bilet de intrare mi se pare justificat, dar, pe de altă parte, dacă target-ul unui eveniment este de a atrage cât mai mult public, nu văd o problemă în a avea acces gratuit. Spre exemplu, lansarea albumului Horizon în Timișoara am făcut-o fără bilet de acces, deoarece ne-am dorit să vină cât mai multă lume (și sala de la Consiliul Județean a fost arhiplină, inclusiv cu persoane care ședeau pe jos). Lansare albumului Touch the Sky am organizat-o cu bilet de intrare, și, din nou, am avut sală plină (la Colegiul Național Ion Vidu).
Care a fost cel mai interesant concert susținut de tine și de ce de?
Aș alege 3 concerte aici : Blue Note New York (pentru simpu fapt că e cel mai cunoscut club de jazz din lume), Porgy & Bess Viena (super organizare, super instrumente, super public, super… tot), Jarasum Jazz Festival – Coreea de Sud (un public minunat și o cultură total aparte, cu foarte multe lucruri frumoase din care putem învăța și noi multe)
Ai simtit vreodata nevoia sa te afirmi ca artist solo?
Îmi place să susțin și concerte solo, dar prefer să activez într-o formație. Nu m-am gândit niciodată la o carieră solo, nu sunt o persoană individualistă și prefer munca în echipa. Pentru mine, JazzyBIT îmi oferă toată nebunia și libertatea muzicală de care am nevoie, iar Quo Vadis o dinamizează într-un stil unic. Îmi place foarte mult să colaborez și cu Horea Crișovan, avem o legătura aparte pe scenă, dar am amintiri foarte frumoase și cu muzica Amaliei Gaiță.
Ce parere ai de numeroasele concursuri de descoperire de talente care există in zilele noastre (gen Românii au talent, Vocea României, etc). Pot fi o rampa de lansare pentru tinerii artisti din zilele noastre?
Nu prea urmăresc aceste concursuri, probabil și din lipsă de timp. Pentru unii ar putea fi o rampă de lansare, dar ce urmează după pare foarte greu sustenabil. Altfel zis, sunt foarte puțini artiști care au rămas pe piața muzicală după aceste concursuri, raportat la numărul foarte mare de participanți și promovarea acerbă din mass-media.
În zilele noastre sunt o mulțime de formații care cântă exclusiv cover-uri la evenimente private. E un lucru bun?
Sigur că e un lucru bun. Și mie îmi place să ascult hit-uri cântate live când mă duc la un eveniment privat sau chiar și un festival. Eu cred că toată lumea are loc să cânte: sunt atât de multe oportunități, important e să muncești și să vrei. E dorința și libertatea oricărui artist să cânte ce îi place lui: compoziții sau cover-uri. Nu cred că există pe lumea asta un artist care să nu fi cântat cover-uri niciodată.
Cum ai ajuns să cânți alături de Quo Vadis? Cum se împacă activitatea într-o formație jazz (JazzyBIT) și una de rock (Quo Vadis)?
În 2003 mi-ar fi plăcut mult să cânt cu Quo Vadis, dar îmi păreau prea buni pentru mine, și niciodată nu am avut curajul să îi abordez. Adevărul e că sunau foarte bine și fără pianist. Îmi place foarte mult genul lor, și de aceea am acceptat invitația de a mă alătura trupei. E foarte greu din prisma timpului, avem foarte multe concerte și deplasări cu JazzyBIT, și de asemenea am un job full-time solicitant, care vine și el cu deplasări numeroase. În schimb, îmi plac foarte mult toate! Și până acum am reușit să le împart și aliniez cu succes. În general, am un program, atât privat cât și muzical, stabilit cu minim 6-7 luni în avans.
CD, Vinil sau streaming. Ce preferi și de ce?
Folosesc toate platformele, dar prefer streaming-ul deoarece sunt o persoană foarte mobilă și îl pot accesa de oriunde. CD-urile le folosesc cel mai puțin și Vinil-uri ascult doar acasă, dar destul de rar.
Unde te vezi peste cinci ani, care sunt planurile tale visavis de muzică pentru viitor?
M-aș bucura mult să avem succes în continuare cu JazzyBIT și să reușim să ducem muzica noastră în cât mai multe locuri de pe mapamond. Lucrăm pe moment la numeroase piese noi, dar nu ne-am planificat când și sub ce formă vom lansa un posibil al 3-lea album. Adevărul e că avem foarte multe solicitări de concerte, și mai puțin timp de compus, dar ne bucurăm enorm pentru orice eveniment la care putem lua parte. Când am pornit în 2012 niciodată nu ne-am gândit că vom ajunge să cântăm în atâtea locuri, dar am învățat foarte multe și suntem foarte recunoscători pentru ceea ce s-a întâmplat până acum.
