Timișorenii, instruiți de polițiștii locali să nu le mai dea bani cerșetorilor

Timișorenii, instruiți de polițiștii locali să nu le mai dea bani cerșetorilor

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali sunt implicați, în această perioadă, în mai multe campanii de informare a timișorenilor prin pliante, cu privire la diferite probleme. Astfel, Poliția Locală Timișoara anunță că pe lângă flyerele destinate informării cu privire la sancțiunile pe care le riscă cei care abandonează gunoaie, cele pentru prevenirea furturilor din buzunare în mijloacele de transport în comun și cele destinate elevilor, referitoare la prevenirea consumului de substanțe interzise, oamenii legii informează cetățenii și cu privire la oamenii străzii și cei care cerșesc.

Reprezentanții instituției informează că acționează permanent pentru depistarea cerșetorilor, dar și a persoanelor fără adăpost.

„Un aspect demn de menționat fiind acela că în timp numărul acestora a scăzut ca urmare a acțiunilor repetate de preluare din stradă și predare către centrele sociale în vederea reintegrării.


Cu toate acestea, astfel de persoane încă există, de la începutul anului fiind identificați și preluați din stradă un număr 728 cerșetori și oameni ai străzii. Unii dintre ei devin agresivi, creează disconfort cetățenilor, fac mizerie, consumă alcool, motiv pentru care polițiștii locali îi sfătuiesc de fiecare dată pe timișoreni să nu le ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă, iar unii vin în Timișoara pentru că aici li se oferă mai mulți bani”, a informat Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali împart astfel de pliante în zonele aglomerate, cum sunt bisericile, în zilele de sărbătoare, ori marile centre comerciale, unde deseori pot fi văzuți cerșetori în parcări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.