ACS Poli, respiro important la tribunal, cădere continuă din punct de vedere...

ACS Poli, respiro important la tribunal, cădere continuă din punct de vedere sportiv UPDATE O veste bună a venit şi de la comisii

0
DISTRIBUIȚI

ACS Poli a primit săptămâna trecută o veste bună din afara gazonului. Tribunalul Timiş a amânat luarea unei decizii la ultimul termen din dosarul insolvenţei iar cauza a fost amânată pentru primăvara anului viitor. Pe gazon, clubul timişorean a rămas doar o umbră a fostei grupări de primă ligă.

UPDATE ACS Poli rămâne pe locul 15 din 16 în C4, dar a acumulat 11 puncte deoarece a câştigat la masa verde duelul pierdut categoric pe teren la Sebiş, scor 1-5 cu Naţional. Gazdele au folosit în jocul direct un fotbalist „peste vârstă” şi pe lângă eşec cu 0-3 au primit o amendă de 1.000 de lei, conform sancţiunilor anunţate de Comisia de Disciplină a FRF.

Bazându-se exclusiv pe tineri rămaşi din propria pepinieră, echipa antrenată de Silviu Bălace a pierdut şi azi la un scor categoric: 0-4 la Pâncota, cu Şoimii Lipova.


În urma acestui rezultat ACS Poli a rămas pe penultimul loc în seria a IV-a a Ligii 3, poziţie retrogradabilă în D-Timiş.

Mai trebuie spus că în ultima perioadă ACS Poli a rămas şi cu foarte puţini juniori în propriul Centru. Majoritatea au ales să migreze către alte cluburi din oraş, în special la Ripensia mai recent.

Singura veste bună primită de fosta grupare de Liga I din oraş e că are timp să-şi pună la punct planul de reorganizare. Tribunalul Timiş a amânat judecarea dosarului de insolvenţă deschis în august 2019 tocmai pentru 8 aprilie 2020, astfel că clubul rămâne în perioada de observaţie! Conducerea actuală rămâne optimistă şi în privinţa performanţei sportive, anunţându-se schimbări importante în lot în perioada iernii.

Iată comunicatul clubului:

„Precum știți, clubul nostru a intrat în insolvență în august 2018. De atunci, Poli Timișoara se află în perioada de observație, care ne permite continuarea activităților curente.

Aveam termen pentru judecarea dosarului în data de 6 noiembrie 2019, însă instanța de lângă Tribunalul Timiș a amânat o decizie cu privire la evaluarea și aprobarea unui plan de reorganizare pentru data de 8 aprilie, 2020, ca să permită continuarea procedurii și efectuarea demersurilor care se impun în pregătirea reorganizării.

Până atunci, clubul va funcționa în aceleași condiții, luptând pentru a ne asigura finanțarea, ca să oferim jucătorilor și staffului necesarul pentru a-și desfășura activitatea. Contrar temerilor, a sosit luna noiembrie și noi mergem înainte, alături de această foarte tânără echipă a Timișoarei. Am încredere că vom oferi și suporterilor mai multe satisfacții în lunile care urmează: precum am mai spus, căutăm să consolidăm lotul și vom da totul să urcăm în clasament.

Vă voi ține la curent cu toate eforturile noastre.

Petre Mușat, administrator special”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.