Alegeri prezidențiale, turul doi UPDATE 6 Cifrele finale ale prezenței la vot...

Alegeri prezidențiale, turul doi UPDATE 6 Cifrele finale ale prezenței la vot în Timișoara și în județ

0
DISTRIBUIȚI

Noul președinte al României este ales astăzi. Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale are loc în aceleași secții de votare și circumscripții electorale și pe baza acelorași liste de alegători ca în primul tur.

Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central, la nivel național sunt organizate 18.748 de secții de votare. Dintre acestea, 599 sunt deschise în județul Timiș. În total, pe listele permanente sunt înscrise 624.774 de persoane din județul nostru.

Conform reprezentanților Biroului Electoral Județean Timiș, la ora 07.00, toate secțiile de vot din județul nostru au fost deschise, nefiind semnalat niciun incident.

Vă reamintim că pentru funcția de președinte al României se confruntă doi candidați: Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. În primul tur, Iohannis a obținut un scor de 37,82%, iar Dăncilă – 22,26%. Pe poziția a treia s-a aflat Dan Barna, candidatul Alianței USR-PLUS, cu un scor de 15,02%.

Votarea începe duminică la ora 07.00 și se încheie la ora 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

UPDATE Până la ora 10.20, în toată țara votaseră 8.24% dintre cetățenii cu drept de vot, adică puțin peste 1,5 milioane de oameni.


În Timiș, la aceeași oră, prezența era peste media națională, adică 8,69%. Cea mai slabă prezență până acum, ca și în primul tur, se înregistrează în Harghita și Covasna (sub 4%), iar cea mai bună în Teleorman (11,37%).

Aproape 400.000 de români au votat în străinătate până duminică la ora 10.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în Diaspora 315.042 de alegători.

UPDATE 2 Puțin după ora 12, prezența la urne la nivel național era de 17,07%. În Timiș își exercitaseră dreptul la vot 17,19% dintre cetățenii care au acest drept, aproape la fel ca în primul tur la aceeași oră.

UPDATE 3 Potrivit datelor oficiale oferite de Biroul Electoral Central, prezența la vot la ora 14.00 a fost de 26,85%, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, comparativ cu primul tur, când la aceeași oră, prezența a fost de 25%.

În județul Timiș, până la ora 14.20 votaseră 29,50% dintre cetățenii cu drept de vot, față de aproximativ 26% la aceeași oră în primul tur de scrutin.

UPDATE 4 La ora 17, prezența la vot în județul Timiș era de 42,37% dintre cetățenii cu drept de vot. În Timișoara, prezența la vot era de 46,09%. În primul tur al alegerilor prezidențiale, la aceeași oră, statistica pe județ indica 39,12%.

La nivel național se prezentaseră la vot 7.341.775 de persoane, adică 40,30% dintre cetățenii cu drept de vot.

UPDATE 5 Prezența la urne până la ora 19 era de 47,16% la nivel național, în timp ce în Timiș votaseră 51,42% dintre cetățenii cu drept de vot. În reședința de județ, prezența la vot era de 55,76%, cu aproximativ patru procente mai bună decât în primul tur la aceeași oră.

Cea mai slabă prezență la vot se înregistra în județul Harghita, unde votaseră 57.471 de persoane (21,44%), în timp ce cea mai bună prezență era în Ilfov, cu 63,24%.

Până la ora 19, în străinătate votaseră 861.380 de români.

UPDATE 6 Până la închiderea urnelor 55,11% dintre cetățenii cu drept de vot din Timiș își exercitaseră dreptul de a vota, al șaselea județ din țară ca prezență la vot. 344.428 de timișeni au votat azi, 164.486 dintre aceștia la Timișoara (59,74% dintre cetățenii cu drept de vot).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.