ASU Politehnica nu a fost incomodată de penultima clasată. Goluri spectaculoase marcate...

ASU Politehnica nu a fost incomodată de penultima clasată. Goluri spectaculoase marcate Snagovului de Ignea şi Axente FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Alb-violeţii au început să lege victoriile pe „Ştiinţa”. ASU Politehnica a tratat-o serios pe Sportul Snagov şi nu s-a păcălit precum fraţii din Giuleşti. A fost 2-0 pentru elevii neînvinsului Tavi Benga, după golurile „de La Liga” marcate de Alin Ignea şi Mircea Axente. Scorul putea fi şi mai mare dacă cel din urmă ar fi cadrat pe poartă mai des.

„Băieţii în ghete” leagă rezultatele pozitive la finele toamnei. În continuare fără Scutaru, timişorenii au avut prima şansă cu adevărat importantă în minutul 17, când Mera l-a lansat pe Axente iar atacantul a trimis în bara din stânga lui Micle, ieşit întâmpinare. Oaspeţii, care au avut rezultate prin care au atras atenţia că încă mişcă în Liga 2, au fost prea puţin periculoşi în prima parte. În minutul 33 Lungu a şutat cu exteriorul din careu, dar nu l-a întrebuinţat pe Murariu. Iar peste două minute Mera a trimis puternic cu capul, dar balonul scăpat de portar şi recuperat de Axente, nu a adus primul gol în dreptul gazdelor.

Pe finalul reprizei, dominare alb-violeţilor s-a înteţit şi în minutul 42 declicul a venit de la Ignea, care a preluat cu pieptul o minge lungă în careu, a săltat elegant mingea peste un fundaş şi a trimis cu stângul „pe sub” portarul Micle.

Repriza a doua poarta Sportului a fost luată din nou cu asalt. Nu a lipsit mult ca Axente să puncteze cu capul în minutul 54 la centrarea lui Ungureanu. Îndrăgostit de balon, experimentatul atacant a mai irosit o şansă peste două minute şi se părea că nu găseşte ţinta azi. Pe acest fond Snagovul a căpătat curaj la mijlocul părţii secunde. O fază fixă acordată uşor putea să iasă foarte rău pentru gazde în minutul 64. Dar Murariu a fost pe fază şi a blocat jucătorul-surpriză apărut în careu de la oaspeţi.

Când lumea aştepta mai degrabă ţinerea balonului departe de poartă, Mircea Axente a insistat să trimită din lovitură liberă de la circa 25 de metri. Rezultatul a fost spectaculos, execuţia în stilul Cristiano Ronaldo surprinzându-l pe tânărul goalkeeper al ilfovenilor.

2-0 final şi cu 24 de puncte acumulate ASU Poli respiră altfel, în prima jumătate a clasamentului, la cinci puncte distanţă de zona periculoasă şi la patru de locul de baraj.

ASU Politehnica: Murariu – Jurj, Mera (cpt.), Coadă, Cherecheş – Dros (81, Vidrăsan), B. Vasile – C. Popescu, Ignea, Ad. Ungureanu (65, Zabun) – Axente (90+1, Piţigoi). Antrenor: Octavian Benga

Sportul Snagov: Micle – Poştoarcă, Mocioacă, G. Apostol, Răileanu, Turbatu (60, C. Novac) – I. Roşu, Fl. Lungu (75, Cubleşan), Nechita – Ad. Stoica (cpt.), Safsaf (81, N. Ioniţă). Antrenor: Valentin Ivan

Octavian Benga: „Nu e uşor să joci patru meciuri în zece zile”

ASU Poli a ieşit cu 10 puncte din patru meciuri jucate în zece zile, la ultimele trei aducându-şi contribuţia noul tehnician, care şi-a lăudat acum elevii pentru efort şi rezultatele din această perioadă nu uşoară.

„Vreau să felicit jucătorii, nu e uşor să joci patru meciuri în zece zile.


Au dat totul pe teren, azi a fost cireaşa de pe tort. Pe un fond de oboseală foarte crescută, de aceea în unele momente am făcut unele greşeli. Dar vreau să-i felicit pe această cale, pentru efort, atitudine şi pentru că au fost receptivi în toate cele trei jocuri de când am venit. Au respectat tot ce le-am prezentat, luând fiecare adversar în parte…”, a declarat Octavian Benga.

„Cum am spus, echipa Snagovului nu e una peste care poţi să treci aşa uşor: intri şi câştigi din start. Dacă nu o tratezi cu atenţie te poate surprinde, consider că am pregătit foarte bine jocul. Echipa Sportul, jucând 5-4-1 pe faza defensivă şi transformându-se în 3-4-3 pe atac, jucătorii au respectat sarcinile pe care le-am cerut, ce trebuie să facă pe atac şi apărare. Consider că dacă eram mai atenţi în prima repriză jocul era mult mai uşor pentru noi. Dacă marcam la acele 4-5 ocazii clare. Spre deosebire de alte jocuri am avut şi o posesie mult mai bună. Am reuşit să jucăm mai direct, pe atac, ne-am creat ocazii. Cinci-şase mari. Per total mă declar mulţumit. Desigur, au fost şi anumite neglijenţe sau neatenţii, care le-aş pune pe acest fond de oboseală, care e normal să apară şi sunt foarte fericit că am ieşit câştigător din această partidă”, a mai spus Tavi Benga. Acesta a specificat că speră ca Scutaru să fie recuperat până la meciul de la Cluj.

Antrenorul oaspeţilor, Valentin Ivan a lăudat echipa şi publicul timişorean. „În primul rând felicit echipa dumneavoastră pentru că a câştigat astăzi. A fost o victorie meritată. S-a văzut diferenţa de experienţă faţă de echipa noastră. Faptul că avem jucători tineri, care nu au jucat la un nivel înalt, s-a văzut. Pe greşeli personale. În rest, eu sunt mulţumit în mare de jocul nostru. Păcat că s-au făcut greşelile acelea, se putea să facem şi o surpriză. Dar a fost destul de greu pentru că din cauza lipsei de experienţă nu ne-a ieşit ceea ce ne-am propus. 100% echipa e în creştere, avem interdicţie la transferuri, jucători care nu au jucat la seniori până acum, avem şi câţiva care nu au jucat mai sus de Liga a III-a, asta spune totul”, a adăugat cel care e trecut „secund” pe foaia de joc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.