Cătălina Pop, doctorița rock’n’roll din Timișoara: „Am învățat extrem de multe lucruri...

Cătălina Pop, doctorița rock’n’roll din Timișoara: „Am învățat extrem de multe lucruri de la apariția mea în cadrul concursului Vocea României“ VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Cătălina Pop a devenit cunoscută publicului din întreaga țară grație prestației sale în cadrul concursului Vocea României, unde a reușit să-i cucerească pe toți printr-o interpretare de excepție a piesei „I’m So Excited“ și a intrat în echipa lui Tudor Chirilă. Următoarea ei apariție în cadrul acestui concurs va avea loc mâine, 8 noiembrie.

Am realizat un interviu cu artista care a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara în care am fost curioși să aflăm cum își caracterizează colegii de trupă din formația Zebbra, care a fost concertul care a marcat-o cel mai tare și care sunt lucrurile pe care le-a învățat din concursul Vocea României.

– Ai devenit cunoscută pentru publicul din întreaga țară grație prestației tale la concursul Vocea României. Cum ai luat contact cu muzica, care au fost primii pași în carieră?

Primul contact cu ceea ce înseamnă tehnică vocală și canto a fost în jurul vârstei de 15 ani, când am decis de una singură că ar fi mare păcat să nu dezvolt acest talent cu care m-a înzestrat Dumnezeu. Am colaborat cu doamna profesoară Oprea Viorica, care m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult din punct de vedere vocal, și nu numai.

– Când ai debutat pe scena muzicală în fața publicului?

La vârsta de 17 ani am fost la primul concurs muzical, unde am obținut un premiu foarte mulțumitor, și după aceea am tot participat la concursuri și diverse spectacole, evoluând tot mai mult. Acest lucru îmi aducea și o mare satisfacție, văzând că munca mea este răsplătită.

– Cum ai ajuns să colaborezi cu formația Zebbra și cum i-ai descrie pe fiecare din colegii tăi de trupă într-o singură propoziție?

Sunt o persoană foarte ambițioasă și lupt pentru ceea ce-mi doresc cu adevărat. Mi-am dorit foarte mult să cant într-o trupă și căutându-mi un grup de oameni cu care să rezonez și să facem lucruri cât mai frumoase, am dat de băieții extraordinari cu care cânt. Colaborăm de aproximativ doi ani , dar am impresia că au trecut mai mulți, pentru că am avut un parcurs extrem de încărcat și palpitant alături de ei.

Dacă ar fi să îi descriu în câteva cuvinte, aș începe cu Călin Cercel (basist) de care pot spune că este „motorașul” acestei trupe, deoarece reușește mereu să gestioneze foarte bine fiecare situație și să ne țină uniți. Pe Adi Sopterean (clăpar și backing vocal), l-aș descrie că fiind „fratele” meu de suflet, rezonez foarte mult cu stilul lui plin de umor și optimism. Tibi Fekete (chitaristul trupei) este un băiat extrem de liniștit și muncitor, la fel și Marius Fulop (toboșarul), un băiat pe care ți-l dorești acasă, extrem de muncitor și focusat pe ceea ce are de făcut. Mă simt norocoasă că viața ne-a adus împreună în această formulă și îmi doresc să avem o colaborare cât mai lungă și productivă.

– Ce părere ai de muzica rock românească de la ora actuală? Care sunt formațiile sau artiștii care îți plac? Ce lipsește din scena autohtonă?

Exceptând trupele de anvergură din rock-ul autohton (Cargo, Iris, Vita de Vie, Vama, etc) care au deja un sound consacrat, din punctul meu de vedere, majoritatea formațiilor care apar, nu reușesc să adopte un stil și un sound modern.


În ideea asta aș putea să mă refer la sound-ul celor de la Goodbye to Gravity, care au adus un suflu nou în rock-ul românesc. Dacă ar fi să ne raportăm la cei de afară, după părerea mea, rock-ul modern ar trebui să sune în genul celor de la Nickleback sau Five Finger Death Punch. Asta cred eu că lipsește din scena autohtonă.

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare și de ce?

Fiecare eveniment la care am cântat a avut particularitatea și farmecul lui, dar cred că cel mai reușit a fost cel de la banchetul meu, deoarece eram împreună cu toți colegii mei de la Medicină Generală, care mi-au fost alături, ne-am distrat de minune , atmosfera a fost splendidă, au cântat cu noi și au trăit din plin fiecare piesă.

– Dacă ar trebui să iei trei lucruri cu tine pe o insulă pustie, care ar fi acestea?

Ceva de mâncare în primul rând, pentru că ador mâncarea, chibrituri să mă pot încălzi, respectiv găti, și având în vedere că nu știu să cant la vreun instrument (din păcate), cel mai probabil un chitarist ca să mă poată acompania.

– Care sunt artiștii internaționali care îți plac cel mai mult la ora actuală și de ce?

Îmi place foarte tare Beyonce pentru că este un artist complet, cu o voce extraordinară; Beth Hart, o ador din toate punctele de vedere; Adele, deoarece piesele ei mi se potrivesc foarte bine; Pink, care la fel este o artista desăvârșită; Billie Eilish care a adus un aer fresh și interesant pe piața muzicală, Ed Sheeran, Sam Smith și ar mai fi mulți, dar ei mi-au venit primii în minte.

– Ce ai învățat de la apariția ta în cadrul concursului Vocea Romaniei?

Am învățat extrem de multe lucruri, începând cu faptul că m-am cunoscut mai bine, că trebuie să muncesc mai mult, să fiu mai implicată și dedicată în tot ceea ce fac, să încep să scriu mai mult, expunând pe foaie toate trăirile și experiențele mele, să nu mai acord atât de mult timp oamenilor de la care nu am ce învața, să nu mai pun la suflet chiar orice, să fiu mai rezervată și totodată mai focusată pe ceea ce am de făcut.

– Care sunt planurile tale de viitor?

Desigur că e bine să ne facem un anumit plan de viitor, dar mie personal îmi place să le iau pe rând, urmează să dau examenul de rezidențiat, dar în paralel repet cu trupa pentru următoarele cântări , deoarece vrem să ne reîmprospătăm mereu repertoriul. Chiar dacă job-ul meu nu va fi legat de muzică, mereu am considerat că se îmbină frumos medicina cu muzică , și nu voi renunta niciodată la pasiunea de a cânta. Ne gândim și la piese proprii, marca Zebbra, deocamdată doar la nivel conversațional, dar nu este exclus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.