ASU Politehnica a dat lovitura pe terenul lui CS Mioveni, viceliderul Ligii...

ASU Politehnica a dat lovitura pe terenul lui CS Mioveni, viceliderul Ligii 2. Tavi Benga rămâne neînvins pe banca „Băieţilor în ghete”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Alb-violeţii au produs probabil surpriza rundei în Liga 2. ASU Politehnica şi-a luat revanşa în deplasare cu cei de la CS Mioveni. La fel ca în tur, a fost 1-0 pentru oaspeţi. Singurul gol al partidei a fost înscris de Mircea Axente în minutul 36.

Timişorenii au obţinut un rezultat mare, care confirmă forma excelentă din finalul sezonului. Totodată, „Băieţii în ghete” au rămas gruparea cu cea mai bună defensivă, având mai puţin de un gol încasat la două partide jucate.

Mioveniul părea uşor favorită totuşi, prin prisma poziţiei în clasament, dar şi a rezultatelor în general.


Gazdele au dominat şi au avut mai multe şuturi, mai ales prin Anghelina, de la distanţă, dar Murariu nu a fost învins. La poarta cealaltă prima şansă mai periculoasă a avut-o Axente, care a anunţat astfel golul din minutul 36. Atacantul a deschis scorul cu un şut în vinclu din interiorul careului după o respingere greşită a argeşenilor.

Tot CS Mioveni a avut mai mult iniţiativa în continuare, gazdele au cerut şi un penalty înaintea pauzei, dar nu au primit concesii. Ocaziile au fost tot mai puţine în partea secundă, elevii lui Tavi Benga gestionând excelent şi minutele finale.

În urma acestui rezultat ASU Poli s-a apropiat temporar la patru puncte de locul 3, poziţie de baraj ocupată de Rapid. Bănăţenii au acumulat 28 de puncte după 20 de etape şi mai au un singur joc în acest an calendaristic, pe teren propriu cu codaşa Pandurii, în a doua rundă a returului.

CS Mioveni: Fl. Croitoru – R. Ghiţă, Celea, Ct. Alexe, Burnea (cpt.) – Anghelina, M. Şerban (81, Rădescu) – Măzărache (63, Costin), Coşereanu (81, Işfan), Hergheligiu – V. Balint. Antrenor: Marius Stoica

ASU Politehnica: Murariu – C. Jurj, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş – Vidrăsan, Ignea, B. Vasile (82, Coadă) – C. Popescu (58, Trip), Ignea, Zabun (78, Ungureanu) – Axente. Antrenor: Octavian Benga

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.