Fosta conducere a organizației de tineret Pro România Timiș, despre noul președinte,...

Fosta conducere a organizației de tineret Pro România Timiș, despre noul președinte, DJ-ul interlopilor: „A fost impus peste noapte, total netransparent”

1
DISTRIBUIȚI

Fosta conducere a organizației de tineret Pro România Timiș a reacționat în cazul în noului președinte, Adrian Buda, despre care PRESSALERT.ro a dezvăluit că are legături cu lumea interlopă.

Astfel, într-o scrisoare deschisă adresată celor care se află în fruntea Pro România Timiș, zeci de membri și simpatizanți, printre care și patru persoane care au făcut parte din fosta conducere a organizației de tineret, susțin că noul președinte ar fi fost impus peste noapte, într-un mod netransparent.

„În prezent, organizația de tineret este condusă de un membru care este subiect al unor articole de presă privind relaţiile apropiate cu diverse clanuri infracţionale. Tot din presă aflăm că respectivul este “impresar artistic” şi furnizează muzică unor urmăriţi internaţional.


Poate ar trebui să aflăm şi noi ce portofoliu profesional are acest nou coordonator, impus peste noapte, total netransparent. În ciuda acestor dezvăluiri de presă, am constatat că domnul Adrian Pau îl susţine în continuare şi că dezinformează presa, afirmând că: „organizaţia de tineret are o bună activitate de când a fost preluată de actualul coordonator.” Ultimele schimbări cu privire la conducerea OT Pro România Timiș au condus la nerealizarea viitoarelor proiecte de pe agenda Organizației precum: ”Dezbaterile despre digitalizare, Blockchain sau telecomunicații”, a transmis fosta conducere a organizației de tineret a Pro România Timiș.

În aceste condiții, susținătorii scrisorii deschise își pun mai multe întrebări legate de activitatea Pro România Timiș și solicită conducerii județene să intervină, pentru a nu se ajunge la „distrugerea definitivă” a organizației de tineret.

„Care e activitatea actuală? Ce acţiuni politice au avut loc la Pro România Timiş la care au participat tinerii, în ultimele trei luni? Spre ce se îndreaptă filiala judeţeană şi care sunt obiectivele pe termen mediu şi scurt? Cum e posibil ca unul dintre cei doi coordonatori, Nicuşor Birău, să fie în continuare membru al PSD? Se presupune că acesta are încredere totală în viitorul Pro România, din moment ce conduce această organizaţie. Ce mesaj transmitem noi opiniei publice în acest caz? Facem apel la forurile statutare de conducere judeţeană să intervină pentru clarificarea tuturor acestor anomalii şi să nu participe la distrugerea definitivă a unei organizaţii de tineret care a fost un etalon”, se arată în scrisoare.

Printre susținători ai scrisorii deschise se află David Bota, fost coordonator al organizației de tineret, Alexandru Miculescu, fost vicepreședinte, Flavius Enache, fost coordonator al studenților, și Andrei Szenasi, fost secretar.

1 COMENTARIU

  1. Situatia nu difera nici la organizatia de se seniori. Toate deciziile se iau prin tot felul de cotloane ascunse, fara nicio consultare a membrilor sau a forurilor de conducere. Dl deputat Pau doreste doar sa isi asigure un loc de parlamentar la viitoarele alegeri si isi aduce in partid oamenii lui , oameni pe care ii planteaza in diferite functii fara sa intrebe pe nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.