Robu, ignorat de timișoreni – mai puțin de 1.000 de euro strânși...

Robu, ignorat de timișoreni – mai puțin de 1.000 de euro strânși pentru realizarea Monumentului Revoluției. Un nou apel al primarului

2
DISTRIBUIȚI

Mobilizare extrem de slabă în campania inițiată de Nicolae Robu cu scopul strângerii de fonduri pentru realizarea Monumentului Revoluției la Timișoara, la 30 de ani de la evenimentele petrecute în Decembrie 1989. Vă reamintim că primarul a făcut un prim apel cu doar o lună și zece zile înainte de comemorare.

Nicolae Robu a anunțat că în prima săptămână au donat sume de bani doar 27 de persoane, fondurile adunate fiind de 3.885 lei. În aceste condiții, primarul Timișoarei a făcut din nou apel la oameni să contribuie la realizarea acestui monument.

„Mai fac o dată un apel la timișoreni, în primul rând, la timișorenii ce trăiesc în Timișoara, la timișorenii care la ora actuală sunt în alte părți, în țară sau străinătate, în egală măsură și la netimișoreni.


Este vorba despre un monument dedicat Revoluției din Decembrie 1989, la ceas aniversar. Eu cred că un 25 lei, cât este suma minimă care poate fi donată, poate să dea oricine pentru un asemenea scop. Evident, sunt oameni, firme care au putere economică ridicată și pot dona mult mai mult. Valoarea cea mai mare donată este de 1.000 lei, sumă venită din partea unei persoane fizice. Cei care au donat ar trebui să facă public acest lucru și să-i îndemne și pe alții să o facă. Este foarte puțin 3.885 lei într-o săptămână”, a declarat Nicolae Robu.

Totuși, edilul-șef este optimist și susține că dacă lumea s-ar mobiliza, cei 450.000 de euro necesari realizării Monumentului Revoluției încă s-ar putea strânge.

„Dacă ne-am mișca, am putea face să avem monumentul. Dacă ar fi banii, există firme care pot turna după machetă, avem macheta, repede ce trebuie turnat și toată construcția ar putea fi realizată. Așa cum ne-am solidarizat în Decembrie 1989, hai să fim și acum solidari cu câte o contribuție de la 25 lei în sus, banii vor fi folosiți numai și numai în acest scop”, a explicat Nicolae Robu.

2 COMENTARII

  1. În opinia mea nu te poţi solidariza cu hoţul de Robu ! După cât a furat nu are bani de un monument ? Primăria Timişoara are un buget enorm. Să spună Robu câţi bani a cheltuit să taie copacii din oraş ! Inclusiv în faţa catedralei, ca să pună stâlpi de fier şi să batjocorească imaginea simbolului Timişoarei.

  2. De ce semeni lui Nicolae Robu, adică interlopii și Mafia nu ajută cultura?????? Păi de ce, că aici după ce dai bani nu se mai întorc nimic înapoi.

    Robu chiar că are tupeu maxim. Cum să ceri tot de la cei care plătesc taxe și impozite.

    Chiar nu ți este rușine domn profesor, zis și primarul.

    Mata ști cum e să muncești doar pe salariu, sau tu acuma îți bați joc de noi??????

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.