Teatrul Național din Timișoara va fi gazda unui spectacol inedit, cu și despre MC, sub numele „Pe unde umblă copilu ăsta?“. Evenimentul va avea loc luni 4 noiembrie de la ora 19, în sala mare a Teatrului Național, iar protagoniștii acestuia sunt MC Bean (Subcarpați), AFO, Motanu’, Pietonu’, Power pe Vinil, Tibal & Chinezu, Breloc MC, Radu Pieloiu, gAZAh, Rafa și un MC local, Gemini Jaxx. Aceștia construiesc, în cadrul Atelierului Identitate, un spectacol rezultat dintr-o serie de întâlniri publice despre fenomenul freestyle.
Înaintea acestui spectacol inedit am realizat un interviu alături de MC Bean, în care am fost curioși să aflăm cum s-a născut ideea acestui spectacol, cum au fost primite atelierele dedicate cavalului, cum s-a schimbat underground-ul românesc în ultimii ani și nu în ultimul rând cum arată o zi tipică din viața artistului care a fondat Subcarpați și totodată este solist al celor de la Șuie Paparude…
– De unde a venit ideea realizării unui spectacol dedicat fenomenului freestyle și MC-ilor?
Ideea mi-a venit văzând multe finale de «battle». Battle MC este fenomenul acesta în care oamenii vin cu mintea la ei fără versuri de acasă și improvizează. În același timp se găsește slăbiciunea adversarului, pe care se speculează și la un moment dat acest battle are un câștigător. Acest proces poate genera senzații interesante, care depășesc cumva limita unui concert hip hop clasic. Cam de aici a venit ideea, pur și simplu mi s-a părut că e zeamă destulă …e destulă energie într-o finală de Freestyle Battle, exact cum o face AFO cu brigada de băieți. E păcat să nu se pună în scenă așa ceva, ca să vadă și alte generații ce se întîmplă… pe unde umblă copii lor… AFO este o componentă specială în spectacolul ăsta.
– Spectacolul face parte din modulele Atelier Identitate. Primele module s-au concentrat asupra inițierii participanților în interpretarea la caval. Cel de-al treilea modul a aprofundat secretele acestui instrument. Care a fost feedback-ul acestor ateliere?
– Feedbackul a fost pozitiv. Ideea de bază pentru noi a fost în momentul în care un străin se gândește la România să nu se mai gândească la ceva exemple negative, poate se gândește la caval. După modulele noastre, multă lume a dat share, a repostat ce puneam noi pe Instagram. Au fost 25 de locuri și în prima zi au fost 200 de înscrieri. Din păcate nu am reușit să îi comasăm pe toți. Au fost foarte pasionați, toată lumea a învățat să cânte la caval, toată lumea și-a construit propiul caval la modulul de construire… Pe lângă ce am cioplit fiecare, am rămas cu un canal de whatssap cu 100 și ceva de membri, unde ne aruncăm ce am mai învățat. E cea mai mare mișcare pe caval în România în momentul ăsta… și culmea, e digitală, pe Whatsapp… dar se pare că ăsta e viitorul…
– Ești de mulți ani în „industria muzicală“ românească. Ce s-a schimbat în peisajul muzicii „underground“ din țara noastră? Care sunt principalele lucruri pozitive și care sunt lipsurile întâmpinate de artiștii underground în 2019?
– Lucrurile au evoluat, instrumentiștii au evoluat, Mci-ii au evoluat… S-a pierdut parcă din pasiunea, din foamea aia din anii 90 din underground, parcă lumea e mai blazată…vor bani mai repede, vor să ajungă mai repede la succes, parcă vor să dea skip la niște pași naturali. În același timp undergroundul e un loc de joacă minunat pentru artiști și este un tărâm greu de accesat, nu e pentru toată lumea. Underground-ul mereu a fost un loc unde lumea comercială a băgat un ochi pentru inspirație. Trăim într-o eră a tehnologiei și copiilor le e mult mai ușor să pună mâna pe un microfon să își facă treaba, nu mai trebuie să fie dependenți în 2019 de nu știu ce producător… asta în cazul hip hop-ului …dar sunt trupe în underground și în rock și în alte genuri muzicale. Tehnologia și pregătirea oamenilor ajută din ce în ce mai mult. Sunetiștii sunt din ce în ce mai buni. Chiar și-n underground s-a înțeles conceptul ăsta… ok… e underground…dar îți trebuie sunetist îți trebuie tehnic… dacă vrei să funcționezi ca și trupă.
– Într-un interviu spuneai despre Subcarpați că „mulțumim zeilor că ne-au ajutat să cântăm pe stadioane doar cu ajutorul internetului“. Subcarpați mai este o trupă de underground în 2019? Ce înseamnă acest termen în muzica actuală?
– Exact cum spuneam trupa Subcarpați a ieșit din underground, dar nici în mainstream nu pot să zic că e, fiindcă nu suntem în case de discuri băgați. Nu prea avem radiouri în spate. Nu prea avem Tv-uri. Avem Radio Guerilla, care e cu noi. Radio de guerilă cum ar veni. Ca și noi. De underground cum ar veni. Sau de chitări și chestii mai grele. Nu de păcănele. Subcarpați nu mai e underground, dar șablonul pe care s-a plecat și consacrarea a fost cât se poate de sinceră. și undeground. Ce inseamnă underground în zilele noastre? E o amestecare. xistă oameni care cântă chestii foarte comerciale și sunt socotiți ca fiind underground. Alții o țin cu un rap conștient dar care e considerat comercial. Cred că underground e un termen la care fiecare înțelege ce vrea. Noi avem terminologia underground folclor… fiindcă am observat că la fel de bine lăutarii poa să cânte pentru o masă și la fel de bine există și un cioban care scoate un fluier și cântă de singurătate și culmea… nu prea îi place să cânte de față cu alții, că se rușinează. Asta e versiunea noastra de underground. By default, undeground înseamnă școală specifică tinerilor, un loc ermetic unde nu pătrund foarte mulți. Asta e tradiția veche. Acum s-au amestecat mult lucrurile, aproape e penibil să vorbim de underground și comercial. Așa simt eu în 2019.
– Subcarpați se reinventează periodic. De unde îți vine inspirația pentru aceste „reinventări“ și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?
– Ne bucurăm că este percepută reinventarea asta. A venit totul natural, nu e ca și cum ne-am fi propus să treacă doi ani și după aia să ne reinventăm. Cu reinventarea…pe unii îi recâștigi, pe alții îi pierzi, vin alți fani noi. Nu putem susține un ritm din ăsta, să dăm o dată la trei luni o piesă. Nu e stilul nostru. Comunicăm mai rar, riscăm să ne pierdem fani sau să plece pe la alte case cum se spune..dar, cine trebuie să rămână cu noi… rămâne până la urmă. Nu vrem să transmitem niciun mesaj special, în afară de ce e evident în text. Vrem doar să fim o trupă muzicală și să ne facem pur și simplu treaba. Exact cum visam când eram copii. Ăsta e mesajul nostru. Dacă ne-am apucat de ceva, s-o ducem până la capăt.
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara? Dacă ar fi să faci o comparație între principalele orașe mari din România, există diferențe semnificative în ceea ce privește structura publicului, a trupelor care activează sau a sălilor de concerte?
– Scena muzicală din Timisoara mi se pare foarte încărcată. E drept, nu prea sunt cluburi. Din păcate după episodul Colectiv au dispărut multe cluburi. Multe trupe micuțe au dispărut fiindcă pur și simplu nu au avut unde să se exprime, doar la sala de repetiție și atît. Nu văd mari diferențe…în afară de concertele de stradă și din piețe care sunt considerabil mai multe la Timișoara decât în alte orașe. În rest, e aceeași zonă pe cluburi. Sunt trupe foarte bune. Nici multe nici puține. Sunt foarte bune trupele.
– Se spune că muzica trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților de orice fel?
– E o capcană în România să te înhami la drumul ăsta, de susținere politică a cuiva….sau a înjura….fiindcă în momentul în care înjuri pe cineva fără să vrei susții pe altcineva.
Noi am avut noroc să avem oameni înțelepți pe lângă noi și cu experiență care ne-au explicat din prima că politica e o curvă și nu ar trebui să ne apropiem de acest subiect. Atitudinea noastră vine din text….din faptul că te uiți în ochii omului de la concert și îi transmiți un mesaj sincer cu care să rezoneze.
Printre condițiile principale pe care le punem atunci când luăm un concert este și aceea ca evenimentul să nu aibe o conotație politică. Evident…am putea emite o părere personală despre situația politică a țării noastre, dar asta undeva în bucătăria noastră… în sufrageria noastră… nu pe piesele noastre.
– CD, vinil sau streaming?
– Ia să vedem… CD-ul înseamnă trecutul…streamingul înseamnă prezentul sau viitorul iar vinilul e „back to the future“…ceva la modul ăsta., Cred că rezonez cu vinilul căci vin din cultura hip hop și automat obișnuiam să zgâriem la plăci până ne venea rău. Dar în același timp muzica e muzică. Acum, totul e marketing… și nu mai e mare diferență între ele… E bine ca muzica să ajungă la oameni… cum ajunge?… poți să o ambalezi într-un ambalaj frumos.
– Cum arată o zi tipică în viața ta?
– Mă trezesc pe la șase jumate sau șapte. Se trezește apoi băiatul cel mare, ne pregătim de școală..micul dejun și tiptil tiptil sar în studio. Apoi repetiție și înapoi la studio. Muzică și familie, e simplu… De relaxat în afară de vacanțe mai găsesc moduri mai tehnice, cu un joc, cu o tabletă, cu o carte… automat îți dai un reset la creier. E important, mai ales când vin deadlineuri, spectacole și concerte mari și e presiunea multă…
– Conflictul dintre generații a fost prezent dintotdeauna. Crezi că în zilele noastre, prăpastia dintre „vechi“ și „nou“ este mai acută decât în trecut?
Există un conflict între generații și e normal să fie așa ceva. Întotdeauna tinerii tind să sară din tipar, bătrânilor li se blochează mintea. Noi am avut și noroc fiindcă îmbinăm vechiul și noul …și se vede asta la concerte…sunt oameni din toate categoriile de vârstă.
– Cum ai descrie spectacolul „Pe unde umblă copilul ăsta?“ într-o singură propoziție? Cui I se adresează?
– Nebănuite sunt căile hip-hop-ului. Se adresează tinerilor dar in special oamenilor care nu au șansa să ajungă în lumea asta. De aici și întrebarea din titlu. E un hublou în lumea asta…Poți veni la teatru pentru o oră și jumătate și poți vedea pe unde umblă copilul tău.
