PNL Timiș se pregătește pentru schimbarea șefilor din instituțiile deconcentrate. Nicolae Robu:...

PNL Timiș se pregătește pentru schimbarea șefilor din instituțiile deconcentrate. Nicolae Robu: „Nu prea există doritori”

2
DISTRIBUIȚI

PNL Timiș a început pregătirile cu scopul de a găsi alți oameni care să conducă instituțiile deconcentrate din județul nostru, ca urmare a schimbării guvernului.

Astfel, Nicolae Robu a anunțat că, joi, a avut loc o ședință a Biroului Politic Județean al PNL Timiș, în timpul căreia s-a discutat, printre altele, și despre structurile în care urmează să fie numite persoane noi. Edilul-șef susține că nu prea există doritori.

„Am avut ieri o ședință a Biroului Politic Județean. Am discutat cu colegii mai multe aspecte privind situația din partid, privind ceea ce avem de făcut în continuare. Pe de o parte, vizavi de toate structurile deconcentrate, toate structurile statului în care vor trebui puși alți oameni. Nu prea există doritori. Vrem să facem un inventar al aspirațiilor, să vedem cine ce-și dorește. Am spus-o limpede ieri și colegii au fost de acord, principiul care trebuie să prevaleze este acela al omului potrivit la locul potrivit și când spun potrivit, am în vedere următoarele calități: pregătirea, competența, cinstea, corectitudinea, disponibilitatea la efort și loialitatea față de interesul public.


Acestea trebuie să fie calități pentru ca cineva să poată ocupa o anumită poziție de răspundere”, a explicat Nicolae Robu.

Liderul PNL Timiș a ținut să critice PSD pentru faptul că ar fi pus în funcții de conducere oameni nepotriviți, care nu au avut calificarea necesară. Astfel, Nicolae Robu spune că aceasta ar fi una dintre cele mai mari greșeli făcute de social-democrați.

„Eu nu înțeleg cum unii chiar le fac rău unor apropiați. Dacă pui pe cineva care nu e pregătit, nu îndeplinește condițiile pentru o anumită răspundere, responsabilitate, îi faci rău lui însuși, pentru că se compromite acolo. Stârnește nemulțumiri și evident faci rău și partidului, pentru că totul se răsfrânge și asupra partidului, până la urmă. Dacă lumea este nemulțumită, atunci evident penalizează și partidul care a promovat oameni nepotriviți în diverse locuri importante. Asta a pățit PSD-ul, a fost una dintre cele mai mari greșeli, poate cea mai mare greșeală pe care PSD-ul a făcut-o. Eu nu vin să acuz de hoție și de alte lucruri, că e treaba instituțiilor specializate ale statului să facă investigații și să stabilească dacă cineva a furat, nu e treaba mea de om politic. Dar asta pot să spun fără niciun fel de reținere: au fost promovați oameni lipsiți de valoare profesională, dar și din punct de vedere caracterologic. Este foarte grav, nu avea cum să iasă bine în felul acesta”, este de părere Nicolae Robu.

2 COMENTARII

  1. Cred că Robu acum a văzut că colegii lui nu vor să prea instituții nu sunt dispuși deoarece știu că ulterior Robu le ar cere ceva ce ei nu sunt dispuși să facă.

    Cred că este un semn.

    Atenție colegi la ce vă inhamati, deoarece Robu nu este ușa de biserica, și el va cere și voi răspundeți.

    Așa dă Robu pe sticlă,,,, vreu corectitudine și respectarea legii și fiecare răspunde pt el,,,,,,

    După urmează calvarul, fa așa, păi, ce păi ori așa ori pleci.

    Și după fiecare răspunde……..

    Atenție la Robu, este…… Știți voi…..

    Baftă și deschideți ochii bine……

  2. ,,caracterologic” – un termen interesant. Vorbeşte foarte bine Robu. Dacă nu l-am cunoaşte nu am crede nici în ruptul capului că probabil el e şeful mafiei. Dar ăsta e un adevărat şef al necinstiţilor, care poate să-i mintă pe ceilalţi. Sperăm ca procurorii să fie mai abili şi deştepţi decât el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.