Consiliului Local Timișoara a decis care vor fi tarifele de parcare pentru...

Consiliului Local Timișoara a decis care vor fi tarifele de parcare pentru anul viitor

1
DISTRIBUIȚI

Vești bune pentru șoferi. Aceștia nu vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și lăsa mașinile în parcările municipalității.

Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara, a fost votat proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea tarifelor aplicate pentru parcarea pe raza municipiului.

Astfel, pentru a-și lăsa mașinile în parcările Timpark, șoferii vor plăti tot aceiași bani la fel ca în anul precedent.

Tarifele Timpark nu au mai fost majorate din anul 2013.

„Arătăm că societatea Drumuri Municipale Timişoara, care a încorporat prin absorbţie societatea Administrarea Domeniului Public SA, administrează sistemul Timpark de gestionare a parcărilor din municipiu.


Aceasta a realizat mai multe investiţii (locuri de parcare) din fondurile obţinute din exploatarea sistemului Timpark în zonele date în concesiune”, scrie în proiectul de hotărâre.

Concret, în anul 2020, șoferii vor plăti pentru parcarea în zona zero 3 lei/oră prin vouchere și 0,75 euro/oră, plus TVA, prin SMS, zona roșie I – 1,5 lei/oră prin vouchere și 0,50 euro/oră, zona galbenă II – 1 leu/oră prin vouchere și 0,35 euro/oră, zona albastră III – 0,50 lei/oră prin vouchere și 0,25 euro/oră. Tariful de parcare pentru o zi în zonele I, II și III este de 3 euro/zi, plus TVA.

1 COMENTARIU

  1. Dar ar avea vreun motiv rezonabil să mărească tarifele ?!? Să nu uităm, că mulţi ani, singura investiţie a fost tablele cu afişul de obligaţie de plată pentru parcare, puse pe drumurile făcute de comunişti, iar ulterior 90% din sumele încasate se duceau pe salariile, dotările de la ,,antecesorul” Timpark-ului şi know how – ul firmei ungare. Mari nereguli au fost şi cu aceste taxe de parcare. Acum urmează un an electoral şi acesta e primul motiv pentru care nu măresc taxele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.