Scriitorul rock’n’roll din cel mai vestic oraș al României: „Iubesc publicul de pretutindeni și dau totul pe scenă indiferent de numărul celor din sală“

Alături de activitatea sa în formația Apocalips, numele lui Flavius Buda este cunoscut și grație celor două cărți pe care le-a scris despre fotbalul și handbalul din cel mai vestic oraș din România, Sânnicolau Mare.

De-a lungul anilor, formația ApocalipS a trecut printr-o serie de schimbări de componență și în 2016 a editat un DVD aniversar care a marcat împlinirea a 20 de ani de existenţă a trupei. Pentru următorul material discografic, aflat de ceva timp în pregătire, formația pregătește și o prelucrare după celebrul Béla Bartók, compozitorul născut la Sânnicolau Mare. Am realizat un interviu alături de fondatorul formației ApocalipS, în care am fost curioși să aflăm de unde vine pasiunea sa pentru muzică, ce părere are despre concertele cu intrarea liberă și care a fost concertul care l-a marcat cel mai tare în carieră.

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică? Care au fost primele proiecte?

Pasiunea pentru muzică izvorăște din fragedă copilărie, când am primit o chitară de copii de la bunici, iar când m-am lăsat de fotbal… se întâmpla în perioada liceului… am decis să înființez o formație de metal, în vara anului 1995. Cu ApocalipS am făcut și primii pași în undergroundul anilor ’90, și continui și astăzi să duc mai departe, ceea ce a început atât de frumos cu concertul de debut din toamna anului 1996, în fața unei săli arhipline. Aș mai menționa că două din cele trei piese de la acel concert erau compoziții proprii.

– Care au fost primele apariții în fața publicului, cum era scena muzicală în acei ani?

Primele apariții live au fost la Sânnicolau Mare, în orașul de unde provin. Nu era ușor să aflăm de concerte în altă parte, sau aflam din revistele de gen (Heavy Metal Magazine, Pop Rock & Show) abia după ce se desfășurau acele concerte. Nu am avut norocul să lucrăm de exemplu cu cei de la Bestial, care au ajutat multe formații, cel mai bun exemplu fiind Negură Bunget.

Îmi e dor de undergroundul acelor ani, când din puținul lor formațiile se ajutau și era o mai strânsă legătură, aș spune. Era o mândrie să îți apară numele în revista Heavy Metal Magazine, sau să apari la emisiunea lui Petre Magdin “Întâlnirea de la miezul nopții” sau la radio la emisiunea lui Lenți Chiriac. Să ajungi să înregistrezi o casetă cu piese proprii era un vis, care pentru noi s-a întâmplat în toamna anului 2001, la Lugoj, în studioul formației Anarhia.

– Primul concert al formaţiei Apocalips din Sânnicolaul Mare a avut loc în data de 18 octombrie 1996 în faţa a 600 de spectatori. Care sunt amintirile tale din acest moment?

Acel prim concert a fost o mare încercare pentru noi, nu știam cum va reacționa publicul. Știam că vor mai cânta și vecinii noștri din Dudeștii Vechi, Pyramid, care cântau deja de ceva vreme. Dar reacțiile au fost peste așteptările noastre, “Danger” devenise un hit în Sânnicolau Mare! Reacțiile profesorilor au fost diferite, unii ne credeau sataniști. Condițiile tehnice au fost mai mult decât modeste, dar acelea au fost vremurile.

– ApocalipS a organizat festivalul „Apocaliptic Fest” care s-a desfăşurat în două ediţii (1999 şi 2001). Cat de greu a fost sa pui la cale un asemenea eveniment in acei ani si ce amintiri plăcute și neplăcute ai din acea perioadă?

Am organizat festivalul pe care l-am numit după numele formației noastre, fără nici un sprijin din partea autorităților, cum am știut și putut noi. La prima ediție (1999) am chemat câteva formații din Timișoara, a fost o bericică, o discuție după, și cam asta a fost. La ediția din 2001 am ridicat ștacheta invitând formații renumite din zonă: Makrothumia (Timișoara), Grimegod (Arad), Anarhia (Lugoj), Argus (Timișoara), am avut și un buget din care am putut deconta drumul, o masă, onorariul formațiilor. Acel an 2001 a fost un an mai sărăcuț pentru festivaluri, concerte rock, și au venit cu trenul din multe colțuri ale țării. Chiar m-am decis să scriu o carte despre acel Apocaliptic Fest 2001, cu poveștile muzicienilor, a publicului, cum ni s-a spus că nu vom mai organiza așa ceva la Sânnicolau Mare, și multe altele. Rămân cu regretul că nu am putut da continuitate acelui festival de provincie, în cel mai vestic oraș al țării, unde s-a născut și marele compozitor Bela Bartok.

Cum vezi tu particularitățile pieței de concerte din România, în raport cu cele din țările din vecinătatea noastră și în raport cu restul lumii? Ce ne lipsește și ce avem în plus față de alții la capitolul festivaluri, cluburi, concerte…?

Piața concertelor din România tinde să devină tot mai sărăcăcioasă, vedem cazul cluburilor din Timișoara care s-au închis. Aș spune că și publicul a devenit mai pretențios, odată cu posibilitatea de a vedea trupe mari la București sau în vecinătatea apropiată. E o cădere liberă din care îmi doresc să ne revenim. Potențial este, apar trupe bune, care îndrăznesc să cânte și în străinătate.

Ce părere ai despre numeroasele concerte cu intrarea liberă organizate de autoritățile locale din România? Sunt benefice sau dăunează scenei muzicale?

Sunt de părere că dăunează mult scenei muzicale, așa cum cred și despre numeroasele formații cover sau tribut, care astfel nu își pun deloc amprenta în muzică și nu lasă nimic în urma lor, dar de foarte multe ori sunt preferate de organizatori, din păcate.

Ziua mergi la job, seara la repetiții.

În cazul meu muzica este un hobby, din care am ieșit și voi ieși întotdeauna pe minus, probabil. Dar o fac cu maximă plăcere, și o voi face încă mulți ani de acum încolo.

Unii spun că ora exactă în industria muzicală românească se dă la București. Mai e adevărată chestia asta în zilele noastre?

Din păcate așa este, toate formațiile mari doar la București vin, și foarte rar la Cluj, iar cluburile în care se cântă nu par a fi așa în picaj, cum se întâmplă la noi.

Cât timp acorzi repetițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert? Ce te faci în momentul în care ai uitat ceva dintr-o piesă pe care trebuie să o cânți?

Timpul alocat repetițiilor a devenit mai mic de-a lungul anilor, pentru că toți au familii, joburi, alte probleme. Nu am niciun ritual înainte de concerte, doar căteva minute am nevoie înainte de a urca pe scenă pentru a intra în rol. Nu mi se întâmplă prea des să uit pasaje din text, dar când se întâmplă improvizez.

Care sunt trupele românești actuale care îți plac și de ce? Pe plan internațional, ce trupe îți sunt aproape de suflet și de ce?
De la noi îmi plac Negură Bunget (Dor de Duh), Altar, Trooper, Grimegod (Sur Austru), le admir munca și perseverența. Trupa mea de suflet este și va rămâne Metallica!

Alaturi de activitatea ta muzicală ești pasionat și de sport. Ai scris și câteva cărți în acest sens. Cum se îmbină cele două pasiuni și ce mai pregătești în domeniul amintirilor sportive?

Am scris două cărți despre fotbalul și handbalul din Sânnicolau Mare, va mai fi o carte cu întâmplări hazlii și memorabile din toate disciplinele sportive din Sânnicolau Mare și cum am spus anterior, o carte despre Apocaliptic Fest 2001. Dragostea pentru sport o am din copilărie când am practicat fotbalul, acum mă ocup și de organizarea de meciuri de Oldboys la Sânnicolau Mare, annual având loc meciul de tradiție Voința Sânnicolau Mare – Unirea Sânnicolau Mare.

Cât de greu este să ții pe picioare o formație și ce ne poți spune despre noul album ApocalipS, aflat în pregătire de ceva vreme? 

Cred că totul ține de șansa de a întâlni oamenii potriviți, care să creadă în același vis. Cum provin dintr-un orășel, din care mulți au și plecat, a fost mai greu, dar mă încăpățenez să tin steagul sus. Se muncește la un nou album ApocalipS, iar față de precedentul album (Gate To Infinity) va fi mai direct și mai în forță. Ca aspect inedit vom aborda și o temă de Bartok, mai exact Dansurile. Albumul se va numi End Of All Thoughts.

De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?

Inspirația vine dintr-o forță interioară creativă, cred eu, transmite starea sufletească în acel moment, iar versurile sunt tot niște trăiri personale dar scrise într-un limbaj universal pentru a se regăsi fiecare ascultător. Inspirație găsim în tot ce ne înconjoară.

Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?

Aș spune că cel de la Gărâna, din 2009, când mi-am împlinit un vis, acela de a cânta pe aceeași scena cu Iris. La acel concert au cântat și doi muzicieni despre care azi vorbim la trecut, Ioan Gyuri Pascu și Leo Iorga. Mai recent, a fost recitalul de anul trecut de la Embargo Fest, când am cântat înaintea celor de la Cargo, ceea ce nu e o misiune ușoară.

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera muzicală? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?

Sfatul cel mai de preț pe care l-am primit a fost să fiu convingător și încrezător în ceea ce fac, astfel si mesajul se transmite într-un mod credibil publicului. Sfatul pe care eu l-aș da ar fi: să fie perseverenți, luptători și să creadă în visul lor până la capăt, reușita va veni, mai devreme sau mai târziu.

Cum ți se pare publicul care participă la concertele de rock din Timișoara? Există vreo diferență între lumea care vine la concerte aici și cea care vine la concertele din restul orașelor din România? Stăm bine sau rău la acest capitol în comparație cu marile orașe ale țării?

Eu nu văd vreo diferență, iubesc publicul de pretutindeni și dau totul pe scenă indiferent de numărul celor din sală, astfel se și creează acel schimb permanent de trăiri și de energie între public și formația aflată pe scenă. Publicul timișorean are și va avea întotdeauna un loc aparte în sufletul meu!

Care este visul tău muzical? Să ai o formație proprie și să cânți în fața a mii de oameni? Să scrii o piesă din categoria „de neuitat“? Unde te vezi peste cinci ani?

Ce îmi doresc, de asemenera și celor care vor citi aceste rânduri este să fim sănătoși, iar visul meu este să pot cânta încă mulți ani de acum încolo, și să mă bucur de fiecare concert ca și când ar fi ultimul! Visuri de preamărire nu mai am de mult. Peste 5 ani vom vorbi probabil tot de concerte noi, piese noi, despre ApocalipS. Pe cei care ne ascultă muzica și ne îndrăgesc îi îmbrățișez cu drag și respect!