Stadiul proiectului privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița

Stadiul proiectului privind realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița

0
DISTRIBUIȚI

În această lună există șanse să se facă un pas important în ceea ce privește realizarea autostrăzii Timișoara – Moravița, care ne va lega de Belgrad.

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că în noiembrie s-ar putea semna contractul cu firma care va realiza studiul de fezabilitate.

„În ceea ce privește autostrada Timișoara – Moravița, la acest moment s-a demarat licitația pentru studiul de fezabilitate, iar din informațiile primite de la CNAIR, sperăm ca în luna noiembrie să fie semnat contractul pentru cei care vor realiza studiul de fezabilitate, astfel încât la momentul recepționării studiului de fezabilitate și la aprobarea indicatorilor tehnico-economici să poată fi scos acest obiectiv de investiții din cadrul infrastructurii rutiere la licitație pentru proiectare și execuție.


Este un proiect important, ce leagă Timișoara de Belgrad, un proiect ce va duce la o dezvoltare a euroregiunii noastre DKMT – Dunăre, Criș, Mureș, Tisa”, a detaliat Călin Dobra.

Potrivit șefului CJ Timiș, valoarea totală estimată de realizare a studiului de fezabilitate este de 2,6 milioane de euro, proiectul fiind finanțat cu bani europeni, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.