Un alt fel de Moș Nicolae, la Timișoara. Cine era Krampus în...

Un alt fel de Moș Nicolae, la Timișoara. Cine era Krampus în cultura șvabilor

0
DISTRIBUIȚI

Un vechi obicei al Europei Centrale legat de prima mare sărbătoare a iernii, aşteptată mai ales de copii, când cei cuminţi primesc daruri de la Moş Nicolae iar copiii neascultători doar nuieluşe, a fost adus şi în Banat de comunitatea şvăbească. În 6 decembrie, „Nikläßchen” trecea pe străzile satului însoţit de „Krampus”, cel care, costumat asemenea unui drac, împărţea nuieluşe şi îi făcea pe copiii neastâmpăraţi să fie mult mai cuminţi. Cei doi simbolizau o confruntare între spiritul binelui şi cel al răului, care îşi are originile în epoca precreştină.

„Krampus” a fost uitat aproape de tot după masiva emigrare a şvabilor, dar cum străvechile obiceiuri nu dispar niciodată, el va reveni la Timişoara cu o paradă şi un spectacol stradal organizat de asociaţia „Produrabil”, ai cărui protagonişti sunt cunoscutele trupe „Peregrinii” şi „Deep6project”, care va avea loc în seara zilei de 5 decembrie, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae.


Evenimentul va pune astfel Timişoara alături de mari oraşe ale Europei Centrale care păstrează această tradiţie, marcând-o prin festivaluri tematice, adevărate atracţii atât pentru localnici cât şi pentru vizitatori. Krampus, eroul principal, va străbate străzile oraşului în sunete de tobe, cimpoaie şi alte instrumente muzicale şi toţi cei care doresc să facă parte din alaiul acestuia, care va fi luminat de făclii, vor fi încurajaţi să poarte costume şi măşti cât mai înfricoşătoare. În Piaţa Operei, artiştii celor două trupe au pregătit, la rândul lor, o alegorie coregrafică, acompaniată de atât de vechi cântece în care sunt evocate atotputernicele puteri ale răului, cât şi de unele special compuse de muzicienii de la „Peregrinii” pentru acest spectacol. Efectele pirotehnice din final doresc să simbolizeze triumful binelui, al speranţei şi al bucuriei, şi alungarea dracului Krampus până la următoarea sosire a iernii.

Toţi timişorenii care doresc să participe la paradă, şi copiii mai ales, pot începe să-şi pregătească măştile şi costumele, pentru a face alaiul cât mai spectaculos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.