Aura Twarowska a cântat alături de Corul studenților români din Viena FOTO

Aura Twarowska a cântat alături de Corul studenților români din Viena FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Corul Studenților Români din Viena a susținut la sfârșitul săptămânii trecute prima apariție publică, cu ocazia unui concert de colinde desfășurat la Primăria din Viena. Au fost invitați să facă parte din acest cor studenți, masteranzi și doctoranzi din capitala Austriei, iar repertoriul acestuia este format din lucrări diverse ca stil şi modalitate de interpretare: „a cappella”, cu acompaniament de pian, sau instrumental. Proiectul a fost inițiat de Asociația „Vocea Noastra” și de dirijorul Ruben Doran.

Ruben Doran, născut în anul 1989 în Oravița, a început studiul pianului la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea profesorului Ion Florea. Pianistul a activat în perioada 2004-2007 ca dirijor suplinitor al orchestrei Bisericii Baptiste din Oravița, sub îndrumarea maestrului Sava Crănicean, iar din anul 2007 ca dirijor al corului Aurora din Oravița. Ruben Doran s-a stabilit în anul 2008 în Timișoara unde a activat ca tenor, trompetist și pianist. În anul 2010 şi-a continuat studiile la Viena, la Prayner Konservatorium, sub îndrumarea profesorului Josef Stolz, unde a studiat pianul cu Stefan Zikoudis și dirijat coral sub îndrumarea Prof. Robert Fontane. Pianistul participă la repetiții și concerte împreună cu orchestra Wiener Volksoper și cu orchestra „Johann Strauss“ din Viena. În anul 2015 a început colaborarea cu artista Andreea Chira, formând un duo muzical ce a apărut pe scena evenimentelor culturale organizate de Asociația culturală „Mihai Eminescu“ din Viena. Este absolvent al Conservatorului Prayner Viena, în 2018. Susține concerte pe scenele din Viena și din străinătate ca dirijor (Metropolitan Kammerorchester Wien, Vienna Young Artists Orchestra), ca tenor (Wiener Singverein) și ca pianist al grupului vocal-instrumental din cadrul Corului Operei de Stat din Viena.

Concertul din Viena s-a bucurat de implicarea mezzosopranei Aura Twarowska (solistă a Operei de Stat din Viena între 2007-2017 și actualmente solista invitată a acestei instituții).


La pian a fost prezent Cadmiel Botac, absolvent al Universitatii de Muzica Gh. Dima Cluj Napoca, masterand al Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien, castigator al numeroase premii internationale (Astana Piano Passion – Kazahstan, Dinu Lipatti- Bucuresti. Zagreb Kroatia, Mozarteum Salzburg)

„Sala Festivă a Primăriei din Viena a fost arhiplină cu un public mixt, austrieci și români, public cald și entuziast. Pentru mine a fost o bucurie participarea în acest proiect, atât la repetiții, unde am putut să transmit tinerilor câteva sfaturi din știința și experiența mea, cât și pe scenă, unde le-am împărtășit încredere și siguranță. Mult succes acestui cor românesc, din inima Vienei, in continuare!“, ne-a declarat Aura Twaroswka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.