Baletul din Kiev, din nou la Timișoara cu un spectacol de Crăciun

Baletul din Kiev, din nou la Timișoara cu un spectacol de Crăciun

0
DISTRIBUIȚI

După şapte ani, Teatrul Municipal Academic de Operă şi Balet din Kiev a revenit în România cu un nou turneu. Ucrainenii au fost prezenți şi la Timişoara la începutul acestei luni cu faimosul balet „Lacul lebedelor”, iar în 23 decembrie, celebrii prim-solişti ai Operei de Stat din Ucraina vor dansa din nou pentru publicul timişorean într-unul din cele mai iubite spectacole, baletul în două acte „Spărgătorul de nuci”, minunata poveste de Crăciun a cărui muzică e compusă tot de Piotr Ilici Ceaikovski, după o adaptare a lui Alexandre Dumas a basmului lui Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” şi la sugestiile coregrafului principal al baletului imperial din Sankt Petersburg, Marius Petipa. Un spectacol îndrăgit de public din 1892, când a avut premiera absolută la Sankt Petersburg.

Este povestea unor copii care se bucură de darurile găsite sub brad, de Crăciun, printre care se află şi „spărgătorul de nuci”, dăruit micuţei Clara.


După căderea nopţii, când musafirii plecaseră deja, fetiţa se trezeşte din somn şi se duce să-şi ia jucăria, dar îl vede pe spărgătorul de nuci  luptându-se aprig, alături de soldăţeii de plumb care prinseseră şi ei viaţă, împotriva şoarecilor care invadaseră camera. Cu ajutorul Clarei, spărgătorul de nuci reuşeşte să învingă şoriceii şi se transformă într-un prinţ tânăr şi frumos. Pentru a-i mulţumi fetiţei, acesta o invită în împărăţia dulciurilor, într-o lume de basm. Dimineaţa, Clara se trezeşte din minunatul vis în patul ei şi nu ştie dacă feeria din timpul nopţii s-a petrecut aievea ori a visat.

Un spectacol fascinant, dăruit copiilor, dar care le aminteşte şi celor mari de lumea copilăriei, interpretat de prestigioşii prim-balerini Olga Golitsa în rolul Clarei, şi Denis Nedak în rolul Prinţului. Din ansamblul baletului din Kiev, creat în 1980 de marele maestru al baletului Vakhtan Vronsky, artist emerit, fac parte nu mai puţin de 60 de dansatori, absolvenţi ai faimoaselor şcoli de coregrafie din Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg, care au fost îndrumaţi, la rândul lor, de coregrafi celebri.

Spectacolul va avea loc pe scena operei timişorene şi va avea două reprezentaţii, de la ora 17.00 şi de la ora 20.00. Biletele se găsesc la agenţia operei iar preţul este de 150 sau 120 de lei, în funcţie de loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.