Numele lui Bogdan Puriş este binecunoscut în rândul adevăraţilor melomani din întreaga ţară. Realizatorul emisiunilor muzicale difuzate la Radio Timișoara este un colecționar împătimit de viniluri, iar în colecția personală se numără o sumedenie de casete audio, CD-uri, benzi de magnetofon și alte „bunătățuri“ apreciate de pasionații de muzică.
Prima emisiune muzicală „Pop Matineu“ realizată de el a fost difuzată la mijlocul lunii ianuarie 1990, în vremuri destul de tulburi, când sediul Radio Timişoara era încă păzit de un detaşament de soldaţi. Începând din 2017, emisiunea s-a transformat în „Muzicorama“, iar în decursul anilor, Bogdan Puriș a sprijinit scena locală şi a lansat o serie de nume cunoscute în peisajul mass – media. Bogdan Puriș va fi prezent în cadrul Revelionului 2020 organizat de Primăria Timișoara în Piața Victoriei cu un program special, în cadrul evenimentului care îi va avea ca invitați și pe Rednex, Akcent, Phaser și Sandra N, moderatorul spectacolului fiind Florin Mihoc.
Am realizat un interviu cu binecunoscutul meloman, în care am aflat cum a devenit pasionat de muzică, care este secretul unui bun DJ, cu ce diferă un eveniment la care muzica este redată de pe viniluri față de evenimentele la care muzica este redată de pe alte medii de stocare și de ce există întotdeauna „efectul de turmă”…
– Când și cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică?
– Mi-a plăcut muzica dintotdeauna. Ai mei ascultau muzică, cumpărau discuri, la 13 ani am învățat să cânt la chitară. DJ am fost de când am avut acces la magnetofonul tatălui și am început să strâng melodii. Eram chemat, încă din gimnaziu, la zile de naștere ale colegilor, cu magnetofonul sau casetofonul și boxele.
– Cum ai devenit pasionat de meseria de prezentator de emisiuni de radio și care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai avut până acum în această branșă?
– Am fost și sunt un fan de radio. Dintotdeauna m-a fascinat magia radioului. Știam când și pe ce posturi sunt emisiunile mele preferate, nu neapărat muzicale. Fiind pasionat și de electronică făceam tot felul de antene și amplificatoare de antenă ca să recepționez posturi străine în condiții cât mai bune. Pasul în interiorul radioului a fost cumva natural în momentul în care am avut posibilitatea, pe 4 ianuarie 1990. Provocări au fost multe, în special când trebuia să învăț ceva nou – tematici noi de emisiuni, activități de coordonare, lucrul pe computer, prelucrare digitală a sunetului, cabine noi de emisie – sau să mă integrez în echipe noi.
– Cine te-a învățat să mixezi? Ai fost autodidact? Cât de mult contează în zilele noastre tehnica de mixaj și selecția pieselor? Care aspect e cel mai important?
– De mixat am învățat inițial singur, apoi am pus mâna pe carte și m-am uitat la alții cum fac. Pe lângă activitatea mea în radio, eu am fost și continui să fiu DJ de evenimente. Ceea ce pot să spun după vreo 40 de ani de activitate, este că fiecare bun DJ de evenimente are stilul lui, personalitatea lui. Eu nu neapărat urmăresc mixajele performante – apanajul DJ-ilor de club – cât crearea unei atmosfere. Am învățat mult de la formații, de la soliști, cum se amorsează, cum se crește, cum se descrește o atmosferă. Cred că un bun DJ de evenimente nu provine din club sau discotecă. Am văzut și din aceștia; sunt monocolori, fazi după gustul meu. Lipsiți de imaginație, cantonați într-un gen-două, obsedați de BPM. Dar asta e strict părerea mea. Există mulți tineri care preferă la evenimentul lor un DJ de club, cu un set clar, fără surprize. Dealtfel, sunt DJ care cer playlistul, sau li se impune de către client.
– Cum vezi tu scena muzicală actuală în Timișoara? E mai bine sau mai rău ca în trecut? Ce părere ai de concertele susținute în centrul orașului (sau în alte locuri) unde intrarea este liberă? Ce ar trebui să se schimbe în viața muzicală a Timișoarei?
– În primul rând, ar trebui mai clar delimitată discuția despre această scenă. În Timișoara există evenimente de rock, de jazz, de folclor, de muzică clasică, de house, de world music, de pop etc etc. Îmi e greu să apreciez dacă toate scenele enumerate stau mai bine sau mai rău decât în trecut. Din punctul de vedere al genurilor muzicale, clar scena actuală stă mult mai bine. Pe de altă parte, față de anii comunismului, a dispărut un element care anima o parte din scena muzicală: fronda, rezistența, șopârlele, un anumit spirit anticomunist. De-aia muzicienii rock (dar nu numai) de atunci au un alt statut decât cei de acum.
Cât despre intrarea liberă sau cu bilet, asta e o discuție care e prost purtată după părerea mea. De acord că o formație care stă la mila primăriilor nu va avea niciodată atitudine civică sau protestatară. Dar de aici până la a susține că aceste concerte în piețele orașelor dăunează grav vieții de club sau formațiilor e o distanță. Până la urmă, un consiliu local cheamă pe banii noștri artiști să cânte. Deci, în definitiv, tot noi plătim, dar nu la ușa clubului ci indirect, prin impozite. Publicul ar putea să ceară ca la liber să cânte formațiile ce vin altminteri prin cluburi. N-are cum să se întâmple asta și nu e vorba numai de noțiunea abstractă de ”public”, ce mai greu se coagulează într-o inițiativă civică și mai degrabă preferă să se exprime pe facebook. Până la urmă e o chestie de cifre. O formație care strânge într-un club 50 sau 100 sau 300 de fani, nu va aduna într-o piață 1000 sau 3000 sau 10.000 de persoane. Ca atare, cluburile cu artiștii lor și piețele cu artiștii lor. Excepții sunt destule însă…
– Care a fost cel mai impresionant concert văzut de tine în România? Dar în străinătate?
– Una e măreția unui concert – aici ar fi poate concertul lui Michael Jackson care a fost impresionant la acel moment – și alta e trăirea personală. Au fost destule concerte care m-au făcut să vibrez alături de cei de pe scenă, și nu vorbim de mari staruri internaționale.
– Care sunt secretele unui bun DJ de evenimente? Cât la sută contează cunoștințele în domeniu și ce alte aspecte sunt importante în această meserie?
– Ar trebui să spun: care sunt secretele mele ca DJ de evenimente. Probabil că secretul este să greșești cât mai mult și să înveți din toate greșelile tale, până când greșești cât mai puțin. Asta înseamnă multă experiență, cazuistică.
Sunt multe elemente de stăpânit de un DJ de evenimente. Pe lângă o bună cunoaștere a tot ce a fost hit vreodată, o mare deschidere către nou, adaptabilitate, atenție la detalii, autocontrol, postură și ținută, abilități de comunicare, îndemânare tehnică, empatie. Un bun DJ simte instinctiv ce muzică e de pus, cum trebuie să rezolve o situație de criză, cum trebuie să comunice, cum transmite non-verbal. Și mai e ceva: caracterul, bunul simț.
– De Revelion vei susține un set în Piața Victoriei. Ce surprize pregătești pentru această apariție?
– Vin cu o instalație integrată audio-video, bazată pe pick-up-uri și viniluri, cu sistem de camere video. Ceva deosebit.
– Printre evenimentele pe care le-ai susținut de-a lungul anilor s-a numărat și prima discotecă din Timișoara, transmisă la Radio Timișoara. Cum erau evenimentele din acea perioadă raportate la vremurile de azi și ce amintiri plăcute și neplăcute ai de la acestea?
– Discoteca RTT, demarată în 1990, era din câte știu prima discotecă reală, cu public, radiodifuzată din țară. Cu Victor Spirache o realizam și ulterior cu Marius Pentelescu, în ceea ce astăzi este platoul TVR Timișoara. Mai târziu, discoteca s-a mutat în studio, cu două telefoane în direct: unul pentru fete și celălalt pentru băieți. Nu cred că sunt mari diferențe între discotecile de azi și cele de acum 30 sau 40 de ani. În esență, vin băieți și fete care vor să se cunoască, să danseze, să consume ceva și eventual să plece împreună. Dar asta cred că se întâmplă dintotdeauna, nu numai de când au apărut discotecile. Amintiri am destule, dar doar pe cele plăcute le păstrez în suflet.
– Se spune că muzica rock trebuie să fie una de atitudine. De ce crezi că în zilele noastre în muzica rock românească trupele se feresc să ia atitudine?
– Când o bună parte din veniturile tale sunt asigurate de evenimente puse la cale de factori politici (de ex primari, consilieri locali), nu riști să deranjezi pe cineva cu textele, cu atitudinea ta. Dar asta nu numai la noi se întâmplă. În general rock-ul și-a pierdut din componenta protestatară, socială. Nu vorbesc de muzica pop, de folclor și altele, unde componentele astea au fost dintotdeauna mult diminuate. Așa sunt vremurile. E mult de spus, e legat de o anumită ciclicitate a istoriei, de direcții distincte de evoluție a democrațiilor etc. Poate că sunt deja atâtea organizații, canale media, canale social-media care au mesaje de transmis, încât dorești să te duci la un concert fără să ai surpriza că cel de pe scenă își cântă partizanatele, apăsările, obsesiile, frustrările proprii. Oricum ni le împărtășim unii altora pe internet.
– Ai o colecție impresionantă de viniluri. În ultima vreme tot mai mulți redescoperă pasiunea de a asculta de pe acest suport muzical. Cu ce diferă un eveniment la care muzica este redată de pe viniluri față de evenimentele la care muzica este redată de pe alte medii de stocare?
– E o chestiune de gust, de stil. Nu se poate explica, așa cum nu poți explica unuia care se mulțumește cu vinul de 20 de lei ce însemnă un vin bun. Ține de nivelul de civilizație această rafinare a gusturilor. Cineva care a crescut în obsesia lipsurilor și care acum are bani să-și cumpere tot ce-i poftește inima, se va bucura de un obiect scump mai degrabă ca o satisfacere a vanității. Comunismul, dar și perioada imediat următoare, au reușit să producă ”oameni noi”.
Mie îmi place cum sună un vinil, are personalitate, căldură. Până și ritualul de lucru cu vinilurile este ceva exclusivist. E un spectacol în sine. Deocamdată, publicul care apreciază așa ceva este extrem de redus numeric. De prea multe ori aș putea pune muzica de pe telefonul mobil sau altă sursă digitală, să dau din cap, să mă bâțâi de pe un picior pe altul și să mângâi butoanele pentru a da impresia că chiar fac ceva.
– Cum este cultura muzicală în Timișoara? Unii se plâng că la festivaluri sau petreceri promoterii aduc aceleași nume (care cu siguranță strâng public). Ce părere ai de „efectul de turmă“ care se manifestă adesea?
– Am putea vorbi despre cultura muzicală a unei persoane. Vecinul de la scara cealaltă posedă o altă cultură muzicală. Mi-e imposibil să definesc cum este cultura muzicală în Timișoara.
Cât despre aceleași nume care sunt aduse de promoteri, desigur că aduc artiști care strâng public. E o chestie comercială până la urmă. Media comercială are un impact atât de puternic încât până și media publică – în cădere de audiență – a cârmit-o spre comercial, spre facil. Scăderea nivelului general de cultură pe plan național, dar și global, nu are cum să nu se vadă și în preferințele muzicale ale noilor generații de consumatori. Efect de turmă a existat dintotdeauna. Unii sunt lideri – dau direcțiile, influențează, alții nu – sunt turma. Nu numai în muzică.
– Când ai avut ultima oară emoții înaintea unui set și de ce?
– Nu mai am emoții înaintea unui set. Mai degrabă în zona de scenotehnică am griji, sunt foarte multe elemente la care trebuie să fiu atent, multe se pot întâmpla, pot surveni schimbări de ultim moment. Au fost evenimente cu protocol de grad zero, care erau – sub raport tehnic – în întregime în mâna mea; sângele rece l-am avut întotdeauna, în cele mai dificile situații. Trebuie să fii capabil să intri într-o stare specială, de detașare și concentrare în același timp. Nu e loc de emoții.
– Conflictul dintre generații a fost prezent dintotdeauna. Crezi că în zilele noastre, prăpastia dintre „vechi“ și „nou“ este mai acută decât în trecut?
– Probabil că acum 1000 de ani nu era un conflict major între generația fiului și a tatălui, nici măcar a bunicului. Acum sunt diferențe de percepție a lumii, a vieții între membri ai aceleiași generații despărțiți de 5-10 ani. Timpul s-a accelerat. De aceea adaptabilitatea a devenit o însușire atât de importantă. Ești nevoit să te adaptezi, să asimilezi câte ceva nou încontinuu.
– De câțiva ani a revenit la modă fenomenul „retro“. O serie de organizatori de petreceri au pus bazele unor evenimente specifice sau chiar a unor festivaluri de profil. Cum vezi tu această „modă retro“ și cât va mai ține aceasta?
– Dar dintotdeauna a existat moda retro. Dacă considerăm că lumea a început la Revoluția din 1989, atunci da, muzica din anii 90 e din nou la modă. Ciclurile sunt de 20-25-30 de ani, în multe aspecte ale vieții ce țin de modă. Mă aștept ca peste 20 de ani festivalurile retro să fie cu muzica ce azi e nou-nouță.
– Recent ai fost desemnat ca unul dintre cei mai 100 de succes absolvenți ai Universității Politehnica din Timișoara. Cum ai primit această veste și ce rol au în general distincțiile primite …pentru tine personal?
– Vestea am primit-o cu bucurie. Când sunt lăudat, încerc să-mi dau seama dacă laudele/distincțiile sunt pe bune sau doar cineva vrea să fie amabil/vrea să se pună bine. Când omul/instituția are habar de ce mă gratulează și își motivează gestul, desigur că mă bucur. Atât de cabotin nu sunt ca să spun că mă lasă indiferent sau că m-am plictisit de câte laude am primit.
