Călin Pop, solistul formației Celelalte Cuvinte: „Dacă m-aș fi luat după sfaturi...

Călin Pop, solistul formației Celelalte Cuvinte: „Dacă m-aș fi luat după sfaturi nu aș fi ajuns până aici“

0
DISTRIBUIȚI

Formația Celelalte Cuvinte revine pentru un concert la Timișoara exact în ziua în care se împlinesc 38 de ani de la primul recital al trupei, evenimentul urmând să reprezinte lansarea primului album electric live din carieră. Discul care va fi lansat cu acest prilej la casa de discuri Universal Music a fost înregistrat la spectacolul-concert susținut de Celelalte Cuvinte, la Sala Palatului, care a avut loc în data de 8 decembrie 2011, cu ocazia aniversării de 30 de ani a trupei.

Concertul de lansare a albumului „Electric Live“ va avea loc în data de 13 decembrie, de la ora 21, la Escape Undergound Hub. În cele ce urmează, am realizat un interviu alături de solistul formației Celelalte Cuvinte, Călin Pop, în care acesta ne-a povestit cum a fost primul concert din Casa Studenților al formației, care au fost primele albume ascultate, cum stă treaba cu concertele din România la care publicul are acces gratuit și care sunt motivele pentru care publicul timișorean e unul elitist…..

Concertul de lansare a albumului „Electric Live“, are loc la exact 38 de ani de la prima voastră apariție ca Celelalte Cuvinte, la Casa Studenților. Într-un interviu spuneai că la acel concert a cântat în deschidere un duet timișorean de folk foarte cunoscut și apreciat în acele vremuri – Adrian Dinu Schwartz și Miruna Mureșan – și că a nins dar totuși lumea a venit în număr mare. Ce alte amintiri plăcute ai de la acel concert de debut?

– Era sâmbătă și afară ningea…priveam pe geam ninsoarea la Casa Studenților după probele de sunet îngrozitoare unde adunasem toate boxele Vermona de acolo slujind un fel de mijloc P.A. (power amplifier) care ar fi trebuit să capteze prin intermediul microfoanelor existente toate sunetele de pe scenă ale trupei. Până la urmă nu mai conta, „lumea să vină”. A venit cam 70 % din sală dar mai ales datorită invitatului „Dinu Divinu’” care era deja cunoscut în Timișoara ca activitate. Dar a fost, ca primul, un show nesperat de bun chiar și pentru noi. Rezultatul s-a văzut după puțin timp la al doilea concert, unde, publicul, care depășea deja clar capacitatea sălii, din lipsă de rabdare și entuziasm au rupt efectiv ușile de la intrarea în sală năvălind înăuntru ca la inceputul unei bătălii pe viață și moarte.

– Care sunt primele tale amintiri despre muzică?

– Primele amintiri au fost anii în care, după ce primisem mai multe cadouri sub forma unor instrumente mai artizanale- tobe mici din tablă , clarinet, fluier, muzicuța, chitară din plastic mică cu 4 corzi tot din plastic, începeam să descopăr că pot interpreta după ureche anumite pasaje din melodiile pe care le auzeam la emisiunile radio. La 11 ani, o invitație care m-a adus întâmplător la un concert „Cei ce ne-au dat nume” al trupei Phoenix m-a determinat să aleg rockul, fiind cucerit și atras definitiv de acest stil muzical. Prime proiecte înainte de a ieși în fața publicului erau cele de unde eram și luam ore de chitară – Cercul muzical de chitară de la Casa Armatei Oradea și „orchestra” Casei Pionierilor cu care activam când eram mic și cu care am și facut câteva spectacole.

– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?

– Primele discuri ascultate au fost Mondial, Phoenix, Beatles, Deep Purple și Pink Floyd. Rolul lor a fost hotărâtor. S-a format atunci piatra de temelie a culturii mele generale în muzica rock, caracterul inițial artistic, cel care nu se uită niciodată.

– Care au fost cele mai dificile momente în cariera ta?

– Unul dintre cele mai dificile momente a fost pentru mine cel din clasa a 11-a în care nu eram convins în liceu cu trupa liceului formată (Sonic la Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea) că ar trebui să îmi continui studiile la facultatea din Timișoara, crezând că e mai bine să rămân în Oradea și să cânt pe la cluburi. Am avut însă noroc cu tatăl meu care, invocând admirația mea pentru Phoenix a reușit să mă determine să îmi schimb convingerile.

– Care este secretul unui bun muzician? Cât contează „urechea“ și cât contează „studiile“?

– Nu mă consider un deosebit muzician, ci doar un artist care face doar ceea ce îi place, ce simte că îl înalță.


Dar cred că nu există rețete, ci doar conjuncturi sau păreri. O părere ar fi că fără suflet nu se numește nici muzică, nici artă.

– Cum vezi tu scena muzicală actuală în Timișoara? E mai bine sau mai rău ca în trecut?

– Nu pot să spun că e bine sau rău. E altfel. Dar ușor nu e. Poate e mai greu acum decât în trecutul de până în 1990. Un lucru e clar însă. Pretențiile publicului au crescut și trebuie făcut față la ele. Posibilități de recreere sunt multiple, epoca digitală oferă calitate, confort, audiție și vizionare comodă în fotoliul de acasă, creînd o nejustificată comoditate unora care devin martori digitali absenți fizic și prezenți doar virtual.

– Ce părere ai de concertele susținute de artiști unde intrarea este liberă?

– Concertele gratuite, unele la care din păcate participăm chiar și noi, nu sunt prea ok deoarece se demonetizează ideea celor unde respectul publicului față de trupele concertante se manifestă prin achiziționarea biletului de intrare care, de fapt reprezintă evident suportul pentru artiști. Eu cred că asta e o problemă ce izvorăște din educație. În străinătate oamenii plătesc fără să comenteze biletul de intrare deoarece respectă artiștii, dedicarea lor către muzică etc. Așa există și reciproc respectul trupelor față de publicul plătitor. Asta se întâmplă și la noi dar nu în cele mai multe din cazuri.

– Există o sumedenie de trupe care cântă exclusiv la evenimente private. Care este secretul unei trupe de cover-uri bune? Alegerea pieselor, virtuozitatea… altele?

– La această întrebare nu pot să răspund pentru că nu sunt pentru acest principiu de a cânta cover-uri. Cover-uri se cântau de către artiști în vremea comuniștilor fiind o muzică la a cărei piese originale nu prea exista acces.

– Care sunt numele reprezentative pentru tine ale scenei timișorene de-a lungul timpurilor?

– Din generația veche cea mai reprezentativă trupă pentru mine e Phoenix. Asta pentru că piesele au rămas în timp și vor rămâne.

– Care a fost cel mai impresionant concert văzut de tine?

– Roger Waters – The Wall, în Budapesta, 2011.

– Cum ți se pare publicul care participă la concertele de rock din Timișoara? Există vreo diferență între lumea care vine la concerte aici și cea care vine la concertele din restul orașelor din România? Stăm bine sau rău la acest capitol în comparație cu marile orașe ale țării?

– Poate sunt subiectiv dar eu mereu am considerat publicul timișorean un public elitist, rafinat, care detectează atitudinile artistice sincere și nu agreează păcălelile. E un public selectiv și afectiv dacă i se oferă ocazia, reținut și entuziast în același timp, un fel de „termometru” al celor care se întâmplă pe scenă. Deci e bine.

– Unii spun că muzica rock trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica rock românească trupele se feresc să ia atitudine?

– Eu cred că există atitudine la unele trupe românești (fără să dau nume). Fiecare artist cântă și creează ceea ce simte, mă gândesc eu iar atitudinea și energia se manifestă sau nu prin intensitatea mesajului transmis.

– Cum ai descrie colegii tăi de trupă din Celelalte Cuvinte… fiecare dintre ei într-o propoziție. Dar pe tine?

– Eu i-aș descrie și mai scurt, prin alte cuvinte, unul pentru fiecare. Leontin Iovan – energie pozitivă, Breazu Marcel – prudență poetică, Ovidiu Roșu – bunătate, Tiberiu Pop – perfecționist… Călin Pop – luptător, visător, încrezător.

– Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată în cariera ta? Dacă ar fi să dai un sfat celor care se gândesc să pășească pe acest drum, care ar fi acela?

– Dacă m-aș fi luat după sfaturi nu aș fi ajuns până aici și-i sfătuiesc și pe ceilalți artiști deveniți sau aspiranți să facă la fel, să fie ei înșiși.

– Unde te vezi peste cinci ani, ce planuri de viitor ai?

– Planuri de viitor sunt destule, vom vedea împreună ce se va reuși. Sincer, nu știu cum va fi peste cinci ani. Niciodată nu se știe. Știu doar un singur lucru – voi lupta pe plan muzical câtă vreme rămân în picioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.