Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu

0
DISTRIBUIȚI

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, cu amendamentul prin care este stabilită perioada pentru care se aplică măsurile compensatorii persoanelor deținute în condiții improprii.

Deputații au adoptat proiectul de lege cu 272 de voturi „pentru” și cinci abțineri.

„Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și aă măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr.


15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată un amendament adoptat, marți, de comisia juridică a Camerei, propus de grupurile parlamentare ale PNL și USR.

Referitor la subiect, premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Șeful Executivului a precizat că mpsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi.

Proiectul, inițiat de 10 deputați PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

Astfel, propunerea legislativă prevede abrogarea Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Camera Deputaților a adoptat inițiativa în calitate de for decizional, astfel că aceasta va merge la președinte pentru promulgare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.