Mesajul tranșant al pesedistului Ritivoiu: ”Dacă nu câştigăm electoratul tânăr, în zece...

Mesajul tranșant al pesedistului Ritivoiu: ”Dacă nu câştigăm electoratul tânăr, în zece ani vom deveni irelevanţi”. Ce soluție are pentru conducerea partidului

1
DISTRIBUIȚI

Mihai Ritivoiu, consilier județean PSD, a postat un nou text pe blogul său, în care analizează partidul din care face parte și greșelile care l-au adus în situația din prezent.

Astfel, Ritivoiu amintește, pentru început, faptul că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul acesta, Viorica Dăncilă a fost votată de doar 3% din tinerii între 18 și 24 de ani și de 7% din cei între 25 și 34 de ani. Apoi consilierul județean PSD propune câteva soluții pentru ca partidul să nu se plafoneze în câţiva ani la un scor de sub zece procente, aşa cum sugerează prezenta evoluţie.

Mihai Ritivoiu amintește că, în primul rând este obligatorie recalibrarea doctrinară. Social-democraţia românească are prea puţin în comun cu valorile stângii moderne. La fel ca şi Partidul Conservator de acum o sută de ani, PSD apără drepturile unor clase sociale pe cale de dispariţie. Satul românesc apune, noile tehnologii elimină omul din procesul de producţie din agricultură si până la industrie, noua clasă muncitoare lucrează în străinătate, iar electoratul moştenit din perioada comunistă, pe care s-au bazat victoriile de până acum, se îndreaptă în număr tot mai mare spre o lume mai bună. Susţinerea referendumului pentru familie şi finanţarea bisericilor nu au nimic în comun cu actuala stângă europenă”, avertizează Ritivoiu.

De asemenea, consilierul județean susține că asaltul împotriva Justiţiei, slaba calitate a miniştrilor şi a directorilor promovaţi a fost una din cauzele majore ale eşecurilor din 2019. Prin urmare, pesedistul propune ca prioritate infuzia de competenţă în toate eşaloanele ce urmează să reprezinte partidul. Deşi statutul PSD stipulează activitatea Departamentelor pe domenii de activitate, de mai bine de 15 ani ele funcționează doar pe hârtie. Aceste structuri pot genera politici pe diverse domenii şi, mai important, pot furniza oameni competenţi.


E nevoie aici de o activitate susţinută, întinsă pe ani de zile, fără de care vom continua să promovăm persoane alese pe criterii în cel mai bun caz arbitrare.

Totodată, Ritivoiu spune că alegerile interne în PSD ar reprezenta o soluție pentru o garnitura reprezentativă de candidaţi. Vrei să te-alegi? Candidează în interiorul partidului, să te voteze în primul rând colegii! S-ar elimina favoritismele şi suspiciunea, de atâtea ori întemeiată, că eşti omul şefului şi că nimic altceva nu te recomandă.

De asemenea, consilierul județean spune că strategia de imagine a Vioricăi Dăncilă a fost profund inadecvată și susține că ultimii doi lideri ai PSD au dus partidul cu un picior în groapă.

Dacă ultimii doi preşedinţi au dus partidul cu un picior în groapă, cel ce va veni va salva sau îngropa partidul. La polarizarea internă din prezent, niciunul din liderii cu anvergură naţională de care dispunem nu are capacitatea să se impună în faţa celorlalţi. O conducere colectivă pentru 2020, poate sub forma unui triumvirat, ar menţine partidul unit în an de alegeri şi ar crea condiţii ca, din supa primordială reîncălzită, să apară cea mai bună variantă. Care trebuie să aibă şcoala făcută la zi, să dea bine pe sticlă, să ştie limbi străine. Dacă Ion Iliescu a putut să pună mâna pe carte la peste 60 de ani şi să vorbească liber în engleza lui cu accent rusesc, atunci cine vrea să conducă partidul nu are nicio scuză. Limbile străine îţi oferă printre altele acces la literatura politică internaţională, şi poate viitorul preşedinte al PSD îşi va găsi timp să citească despre cum Disraeli şi-a dat jos propriul Guvern Peel şi a pus bazele conservatorismului modern, sau despre cum Nixon s-a ridicat din mormântul politic în care zăcea după înfrângerile din ’60 şi ’62 pentru a face istorie, apoi a se prăbuşi din nou. Altfel, vom orbecăi prin istorie încă vreo două mandate, iar apoi ne vom odihni într-un loc cu verdeaţă. Poate cel mai important: viitorul preşedinte trebuie să aibă capacitatea de a se conecta cu tinerii. Să fie cool, cum au fost Kennedy, Blair, Obama. Dacă nu câştigăm electoratul tânăr, în zece ani vom deveni irelevanţi”, consideră Mihai Ritivoiu.

1 COMENTARIU

  1. Ii propun dlui Ritivoiu sa se apuce sa scrie carti pentru copii. Sa lase “analizele”, cuvintele pompoase, exemplele inadecvate și sinistre ca, in esența, nu spune nimic. Nimic nou, cel puțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.