Flagrant de 17.000 de euro în dosarul DRDP Timișoara. Cum se „duelau”...

Flagrant de 17.000 de euro în dosarul DRDP Timișoara. Cum se „duelau” filialele PSD din vestul țării pentru „ciolan”

2
DISTRIBUIȚI

Procurorii arată în dosarul transmis instanţei supreme că investigaţiile au pornit de la denunţul martorei cu identitate protejată, cu numele de cod Maria Stamate, controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi încasare Nădlac II, aflată în subordinea DRDP Timişoara din cadrul CNAIR.

Martora a sesizat organele judiciare cu aceea că, la nivelul agenţiilor de încasare şi control situate în punctele de frontieră, există o practică a persoanelor cu funcţii de conducere de a pretinde şi primi sume de bani de la controlorii de trafic pentru a li se asigura protecţia la locul de muncă.

Aceasta a mai arătat că banii pe care ea şi majoritatea colegilor săi sunt nevoiţi să îi plătească sunt pretinşi de Cristian Horgea, şeful Agenţiei de Control şi încasare Nădlac II, căruia îi remite 100 de euro lunar, de Bogdan Munteanu, şeful Departamentului Venituri din cadrul DRDP Timişoara, căruia îi remite 100 de euro lunar, precum şi de către colega sa, Elisabeta Miuţescu, căruia îi remite 500 de euro lunar, încă de la angajare.

În cuprinsul declaraţiilor sale, notează procurorii, Maria Stamate, căreia i s-a conferit şi statutul de martor ameninţat, a mai arătat că suma de 700 de euro pe care trebuie să o plătească lunar acoperă veniturile salariale ale unui controlor trafic, astfel încât persoanele care pretind aceste sume de bani sunt conştiente că, pentru a avea posibilitatea să efectueze acele plăţi, este necesar ca subalternii să procure acele sume din mita luată de la transportatorii care tranzitează frontiera, încurajând această practică pentru a asigura o colectare mai eficientă.

Martora a mai arătat că persoanele cărora le remite respectivele sume de bani, pretind că acestea fac parte dintr-un sistem mai amplu de colectare, ei având obligaţia de a remite respectivele sume mai departe, la Organizaţia Judeţeană Arad a Partidului Social Democrat, pentru a fi numiţi şi menţinuţi în funcţiile pe care le deţin. „Aspectele reclamate iniţial de avertizorul de integritate Stamate Maria au fost investigate de organele de anchetă, reieşind că Horgea Cristian, Munteanu Bogdan şi Miuţescu Elisabeta, pentru a asigura protecţia martorei la locul de muncă, pretind şi primesc în mod constant sume de bani, (26 de acte materiale distincte)”, se mai arată în dosar.

Procurorii DNA Timişoara au început ancheta, iar în 19 iunie l-au adus la audieri pe Munteanu, la vremea respectivă şef al Departamentului Venituri din cadrul DRDP Timişoara, care a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, arătând că, într-adevăr, pentru a fi numit şi mentinut în această funcţia de conducere este necesar să colecteze sume de bani de la subalterni sau din alte activităţi licite, pentru a fi predate la Organizaţia Judeţeană a PSD Arad sau lui Dorel Gheorghe Căprar, preşedintele organizaţiei, care, la rândul său, pretindea că le depune la partid sau le remite direct preşedintelui PSD la nivel naţional de la vremea respectivă.

Munteanu a mărturisit anchetatorilor că, distinct de colectarea sumelor de bani de la subalterni, controlori trafic, există practica de a se obţine sume de bani din angajarea unor noi persoane în cadrul DRDP Timişoara, prin fraudarea concursurilor sau examenelor, sume de bani care se colectează tot la organizaţia de partid. Acesta a declarat că el a fost desemnat să se ocupe de organizarea în mod fraudulos a acelor examene atât în anii precedenţi, cât şi de viitoarele angajări ale unor persoane, care să fie dispuse să plătească sume de bani pentru angajare.

Astfel acesta devenit colaborator al DNA Timişosara şi a evidenţiat faptul că posturile vacante din cadrul DRDP Timişoara urmau a fi ocupate prin exercitarea influenţelor politice de către Căprar, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad, Cristian Ispravnic şi Cristian Horgea, ambii având calitatea de vicepreşedinţi ai acestei organizaţii.

Negocieri pe posturi

Practic, cele cinci posturi de controlor trafic care erau vacante în acel moment în cadrul DRDP Timişoara, urmau a fi ocupate numai după ce se analizau la nivel de conducere a partidului ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină lui Dorel Gheorghe Căprar, existând şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.

Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, arată anchetatorii, în cauză s-a stabilit că Cristian Ispravnic, care are şi calitatea de director general regional al DRDP Timişoara, a acceptat ca, cele cinci posturi, să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce urmau a fi negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană, Horgea a pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 100 de euro şi 10.000 de euro, iar Mircea Lucaciu (numit între timp şef al Departamentului Venituri) a acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro.

În ceea ce-1 priveşte pe Căprar, acesta a pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria Organizaţiei Judeţene a PSD Arad.

De menţionat că rolul lui Căprar, Ispravnic şi Horgea în ceea ce priveşte ocuparea acestor posturi a fost şi acela de a contracara influenţele altor organizaţii judeţene ale aceluiaşi partid care doreau şi ele ocuparea acelor posturi în aceeaşi modalitate.

Tot în legătură cu ocuparea posturilor de controlor trafic, s-a mai stabilit că Cristian Dima, şeful Agenţiei de Control şi încasări Jimbolia a fost cel care s-a ocupat de racolarea a două persoane, Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta, dispuse să plătească câte 5.000 de euro pentru ocuparea posturilor de controlor trafic.


De asemenea, s-a mai stabilit că unul dintre posturi a fost solicitat de controlorul de trafic Zamiska Iaromir pentru fiul său, în schimbul sumei de 4.000 de euro.

Problema angajărilor pe posturile de controlor trafic a fost sesizată şi de martora Stamate Maria, pe care Miuţescu Elisabeta a întrebat-o dacă cunoaşte persoane interesate să ocupe acele posturi în schimbul unor sume de bani, care urmau a fi remise celor cu funcţii de conducere din DRDP Timişoara sau CNAIR Astfel, pentru ocuparea unuia dintre acele posturi Miuţescu Elisabeta a pretins suma de 17.000 de euro, din care 2.000 urma să fie împărţită între ea şi Stamate Maria, restul de 15.000 de euro urmând a fi remişi persoanelor cu funcţii de conducere care facilitau angajarea.

În realitate, Miuţescu Elisabeta le-a oferit lui Horgea Cristian şi Munteanu Bogdan, care urmau a face parte din comisa de examinare, sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro, intenţionând a-şi însuşi restul banilor.

În baza autorizării organelor judiciare, martora Maria Stamate Maria a dat curs solicitărilor de a racola persoane dispuse să plătească sume de bani pentru ocuparea postului de controlor trafic, oferindu-i lui Miuţescu Elisabeta numele şi documentele necesare înscrierii la examen ale investigatoarei sub acoperire.

De asemenea, martora Stamate Maria a remis, în două tranşe distincte, suma de 17.000 de euro provenită din fondurile speciale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru angajarea investigatoarei sub acoperire.

Duel între filialele PSD

Tot cu această ocazie, arată DNA Timişoara, s-a mai stabilit că Miuţescu Elisabeta a pretins ca investigatoarea sub acoperire, după angajare, va avea obligaţia de a plăti şi ea, precum și Maria Stamate, o taxă de protecţie de 500 de euro lunar.

De asemenea, din discuţiile înregistrate în mediu ambiental a mai reieşit că Miuţescu Elisabeta a pretins şi primit suma de 10.000 de euro pentru a facilita şi angajarea martorei Stamate Maria.

Pentru că cele cinci posturi de controlor trafic erau vizate şi de către organizaţiile Judeţene Timiş şi Caraş Severin, care au exercitat presiuni în acest sens, directorul general regional al DRDP Timişoara, Ispravnic, a luat decizia amânării examenelor, pentru ca acesta posturi să poată fi valorificate ulterior în mod exclusiv de Organizaţia Judeţeană PSD Arad, al cărei vicepreşedinte era. Munteanu a mai arătat în declaraţiile sale că întreg mecanismul de colectare a sumelor de bani către persoanele cu funcţii de conducere din cadrul DRDP Timişoara este menit asigurării protecţiei politice, astfel încât, pentru a fi menţinut în acele funcţii, este necesar a contribui cu sume de bani sau alte foloase pentru partid.

Acesta a mai arătat că Organizaţia Judeţeană a PSD Arad 1-a perceput pe Lucaciu ca fiind un mai bun colector de sume de bani, astfel încât i s-a cerut să-i cedeze acestuia locul la conducerea Departamentului Venituri.

2 COMENTARII

  1. atentie numa ca putregaiul asta se intinde peste tot si pnl nu-i lipsit de el, probabil sunt la fel de multi daca nu chiar toti si aici si acolo, doar ca acum puterea ii la ceilalti….sunt curios cand isi va face timp dna si pentru primaria Timisoara

Lasă un răspuns la pass Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.