Anca Lupeș este unul dintre cei mai experimentați profesioniști din industria muzicală românească. Cel mai important avantaj al său este faptul că de-a lungul carierei activează în aproape toate domeniile acestei industrii: mass media (presă, radio, TV), organizare de concerte, case de discuri, agenții de management și booking. În 2009 este primul absolvent din România al cursurilor de Master In Music Business la prestigioasa Berklee College of Music (Boston, USA). Anca Lupeș este președinta RAW Music, o organizație neguvernamentală care acționează ca un birou de export și organizează Mastering the Music Business, cea mai importantă conferință de music business și showcase de afaceri din România pe care a fondat-o în 2016. Anca Lupeș reprezintă țara noastră în cadrul unor conferințe muzicale binecunoscute din întreaga lume, următoarea ei apariție ca „speaker“ urmând să se desfășoare în luna ianuarie a anului viitor la New York, în cadrul evenimentului NY:LON Connect global music summit. În cele ce urmează, am realizat un interviu cu Anca Lupeș, în care am fost curioși să aflăm cum poate crește competitivitatea spațiilor de concerte în condițiile unui mediu aflat într-o continuă schimbare, cum arată scena muzicală a Timișoarei în 2019 și cum s-a dezvoltat în ultimii ani piața românească a festivalurilor…..
– Cum ai ajuns să „activezi“ în industria muzicală românească? Care au fost primii tăi pași în această direcție și cum vezi acum acea „epocă“?
– Am nimerit cu totul accidental în industrie. La începutul lui 90 Andrei Partoș căuta pe cineva să traducă articole din marile reviste de muzică ale lumii și să le publice în proaspăta revistă pe care o pregătea pentru lansare: Pop, Rock & Sport. Cu ajutorul lui, ușor-ușor am devenit jurnalist muzical. Însă eram din ce în ce mai interesată de ‘bucătăria internă’a unui artist/trupă și de zona tehnică și de producție a unui spectacol. După câțiva ani de jurnalism am aterizat în compania de concerte înființată de Marcel Avram pe lângă Tele 7 abc. Acolo am avut șansa să particip la organizarea a două concerte uriașe: ROckMANIAFestival (1995) și Michael Jackson (1996). Am învățat de la cei mai buni. Cu echipa aceea am organizat și vreo 30 de Gale Tele 7abc. De la concerte am ajuns la o casă de discuri licențiată de unul dintre majorii de la vremea aceea – BMG. Iar de acolo la propria companie: Star Management care există și astăzi.
Spuneam luna trecută într-o conferință la Budapesta că noi, cei din Europa Centrală și de Est, avem dezavantajul unor industrii extrem de tinere, față de cele din Vest. În România industria a apărut pe bune cam în anul în care a apărut și legea drepturilor de autor, adică 1996. Deci practic industria muzicală românească are 23 de ani și prima jumătate din ei nu prea știam ce facem. Am furat meserie cât încape de la străini pentru că aici n-aveai de la cine. Noi ăștia “experimentații” (că să nu zic bătrâni) în meserie ne-am cam crescut unii pe ceilalți. Deci epoca aceea de început a fost extrem de haotică. Dacă mă uit la ce artiști se lansau pe atunci, nu-mi vine să cred. Dar mulți dintre ei eu fost cobaii pe care am învățat meserie.
– Începând din 2015 ai decis să împărtășești și altora din experiențele tale. Cum s-a născut această hotărâre și de ce atât de „târziu“?
– De fapt am început să predau mult mai devreme, în 2006. Până prin 2009 am organizat două tipuri de cursuri: de impresariat artistic și de organizare de spectacole. După care m-am oprit și m-am reapucat în 2015. Cred că 2006 era prea devreme, industria nu era pregătită să recunoască că are nevoie să învețe. Toți credeau că le știu pe toate și în general că dacă mergi undeva să înveți, ceilalți vor crede că eșți prost și nu știi. Nu exista conceptul de ‘formare profesională continuă’, cel puțin în industria muzicală. La mine situația a fost puițn diferită pentru că în 1994 am avut șansa să primesc, de la un muzician american, o carte care mi-a schimbat total percepția asupra domeniului meu de activitate. Se numea All You Need To Know About The Music Business (era ediția a 2-a, între timp a ajuns la a 9-a). Citind-o am realizat că treaba cu muzica și cu artiștii e mult mai complicată decât părea la prima vedere. De când am citit-o mi-am dorit să învăț mai mult. Ocazia perfectă a venit când am aflat că Berklee a lansat și o varianta de învățământ online. Masterul meu a durat doi ani și jumătate în care am învățat continuu. După ce l-am terminat am văzut și mai clar că e nevoie de mai multă informație în piață și că nu poți avea pretenția să ai la fel de mult succes precum cei de afară, dacă nu știi toate regulile după care joacă ei. Cursurile Industria Muzicală Explicată (IME) au fost un fel de teasing, pentru că voiam să văd în ce măsură piața e pregătită. După care am fondat conferința, care ajută la un alt nivel decât cursurile și pe mai multe planuri: te și învață tot felul de lucruri despre cum să-ți îmbunătățești business-ul, dar te și pune în contact cu oameni din alte teritorii, deschide uși, noi căi de colaborare etc. Mă bucur să văd că acum există o preocupare la nivelul Uniunii Europene legată de educația profesioniștilor din industria muzicală – se finanțează cu multe milioane de euro proiecte care au că obiectiv îmbunătățirea educației profesionale în domeniu.
– În ultimii ani au început să se organizeze și în România diverse conferințe dedicate industriei muzicale. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le poate învăța un artist aflat la început de drum sau un promoter local dacă participă la un asemenea eveniment?
– Sunt foarte multe: studii de caz pe diverse teme, workshop-uri diverse: de la cum să lansezi un single sau un album până la cum să compui muzică, ce poți să faci cu muzica după ce ai compus-o, care e rolul fiecărui om din echipa unui artist, de ce și când e bine să semnezi cu o casă de discuri etc La MMB vin profesioniști de top din toate domeniile industriei locale și din multe țări ale Europei (și nu numai), de la care orice artist sau profesionist român aflat la început de drum are de învățat. Faptul că pe ediție ce trece sălile devin neîncăpătoare, e un semn că informațiile livrate sunt bune și utile. În plus, e un loc în care participanții pot sta de vorbă unu-la-unu cu toți invitații noștri, ceea ce reprezintă o ocazie unică.
– Care sunt particularitățile pieței de concerte din România, în raport cu țările din vecinătatea noastră?
– Probabil că abundența concertelor gratuite și box office-ul răsturnat al multor artiști care cer sume prea mari pentru concertele gratuite, dar nu au avut un turneu pe bilete în viața lor ar putea fi o particularitate a pieței noastre.
– Ce părere ai despre AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale? Care sunt obiectivele concrete care s-au realizat în cadrul acestei asociații și cât de utilă este o asemenea asociație?
– Nu sunt foarte familiarizată cu AROC pentru că nu fac parte din ea. Din câte știu este prima asociația profesională care nu colectează nici un fel de drepturi (spre deosebire de UCMR, CREDIDAM sau UPFR). Spun asta la modul pozitiv, pentru că în România și în special în industria muzicală, oamenii nu s-au prea unit pentru binele general, ci mai degrabă ca să își distribuie anumite venituri colectate în comun. Mai știu despre AROC că au avut multe demersuri pentru îmbunătățirea fiscalității din domeniul lor. Întâmplător știu că în această perioada au loc alte negocieri în folosul organizatorilor de concerte sau festivaluri, dar nu pot da mai multe amănunte, pentru că asta e prerogativul lor. Oricum, existența unei astfel de asociații din care fac parte cele mai importante companii de live este extrem de utilă, atât pentru rezolvarea problemelor de legislație și fiscalitate pe care le au cât și pentru stabilirea și promovarea unei etici de lucru în interiorul breslei.
– Cum s-a dezvoltat în ultimii ani piața românească a festivalurilor și care sunt tendințele pentru viitorul apropiat?
– România este una dintre cele mai mari piețe din Europa Centrală și de Est și din câte știu avem o activitate extrem de efervescență pe piața de live – am aflat că în perioada septembrie 2018 – septembrie 2019 au fost organizate peste 100 de festivaluri (cu bilete!) de toate genurile și de toate dimensiunile și încă vreo 12.000 de alte concerte (tot cu bilete, de la concerte de club la cele pe marile arene).
Iar pe lângă astea, câte or mai fi fost și din cele de la categoria “free” sau “private”. Discutam la un moment dat cu niște colegi din zona de festivaluri care îmi spuneau că s-a ajuns la nivelul la care nu ne ajung artiștii pentru câte evenimente sunt. De aceea și repetitivitatea – există un anume “pluton” de artiști și trupe pe care le vezi cam pe la toate festivalurile, pentru că alții nu prea sunt.
– Crezi că un festival de muzică în 2019 trebuie sau nu să aibe parte de fonduri publice? Se poate realiza un festival de mare anvergură în regim public – privat în țara noastră? Care sunt pericolele la care se expun organizatorii de evenimente în momentul unei asemena asocieri? Care sunt eventualele avantaje?
– Cred că depinde de festival. Dacă ne uităm la festivalul Enescu, avem un exemplu bun de parteneriat public privat care nu ar putea exista altfel. Pe de altă parte (și nu este cazul Festivalului Enescu), să ai confortul unei finanțări totale din fonduri publice poate da naștere la anomalii. Am un exemplu aici: cred că anul asta trei festivaluri de jazz sprijinite din fonduri publice au avut loc în același weekend. Unul la București, unul la Cluj și unul la Timișoara. E frustrant atât pentru artiști cât și pentru public, care poate și-ar dori să le vadă/să poată cânta la toate. Cred că în special festivalurile din genurile mai puțin mainstream (clasică, jazz, blues) ar trebui susținute și cu fonduri publice. Însă acestea ar trebui să pună accent mai mult pe componenta culturală și mai puțin pe cea de divertisment.
– De ce marii organizatori de concerte din țară ocolesc Timișoara? Care sunt motivele pentru care numărul evenimentelor de anvergură din Timișoara este mult mai mic decât cele din Cluj, de exemplu?
– Cred că asta are mare legătură cu infrastructură (drumuri/săli de spectacol) dar și cu relația cu autoritățile publice. Să nu uităm că un astfel de eveniment de anvergură aduce mulți bani la bugetul local: de la taxele pe spectacolul propriu zis la taxele business-urilor care profită de asta: hoteluri/restaurante/rețea de transport etc. Așa că dacă un oraș dorește să atragă evenimente de anvergură, trebuie să se gândească ce poate pune la dispoziție. Primul oraș care a înțeles asta a fost Sibiul, apoi Clujul care a sprijinit nașterea Untold. Cred că nu mai e necesar să subliniez că au fost decizii bune pentru orașele și comunitățile respective și nu în ultimul rând pentru dezvoltarea culturală. Se vede cu ochiul liber.
– Care ar fi sfaturile pe care le-ai oferi unui organizator de concerte din Timișoara care ar vrea să pună bazele unui festival major în oraș?
– În primul rând l-aș sfătui să fie original și creativ. Să nu încerce să reia rețete de succes din alte orașe, ci să creeze/importe un concept nou și interesant.
– Ce părere ai de numeroasele concerte cu intrarea liberă organizate de autoritățile locale din țară? Dăunează scenei muzicale?
– Dăunează mai mult decât ne-am putea închipui. Pentru că la toate aceste evenimente publicul plătește aproape tot (mâncare/băutură) în afară de muzică. Ca atare în subconștient se cimentează ideea că muzica nu are valoare. În apărarea lor, însă, se pare că există o lege în România care este ori prost făcută ori prost interpretată și care nu permite evenimentelor finanțate prin fonduri nerambursabile (publice) să vândă bilete. Această lege ar trebui modificată pentru ca aceste evenimente să dispară, sau să se reducă considerabil.
– Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană în 2021. Orașul nostru nu are încă o sală de evenimente pe măsură. Cât de importantă este o asemenea investiție? Cum vezi pregătirile pentru acest eveniment?La ce capitole stăm bine și unde mai avem de muncit?
– O sală nouă de concerte ar fi bună în orice oraș, dar cred că nu asta e prioritar. Semnalele mele spun că în primul rând Timișoara nu are o strategie culturală creată pentru 2021. Iar asta nu se poate crea peste noapte pentru că trebuie să se sprijine pe niște studii serioase de piață, statistici legate de obiceiuri de consum, particularități culturale ale zonei. Să te apuci să arunci cu banii pe evenimente de toate felurile care nu au nici un obiectiv comun de dezvoltare a zonei și a comunității – asta mi s-ar părea cel mai periculos.
– La ora actuală în România există o sumedenie de formații care se concentrează exclusiv pe cover-uri (preluări) interpretate în cluburi dar mai ales la evenimente private. Care este părerea ta despre acest subiect?
– Toți marii noștri idoli muzicali au pornit cântând cover-uri. E ca un fel de alfabetizare a unei trupe înainte de a începe să-și găsească propria voce și propriul destin. Unii pot face pasul ăsta înainte, alții nu pot și mai sunt și cei care nu-și doresc. Trupele de cover-uri există pentru că au piața lor. În plus, prefer o trupă de cover-uri care cântă bine unui DJ de petrecere.
– Cum ți se pare scena muzicală din Timișoara în 2019? Se poate face o comparație cu anii 90 și perioada de dinainte de Revoluție când scena rock timișoreană era recunoscută că fiind una dintre cele mai interesante din România?
– Timișoara a fost o foarte lungă perioadă de timp leagănul avangardei muzicale românești. Phoenix, Cargo, Progresiv TM, Survolaj, IPR… să mai zic? În ultima perioadă însă nu a mai apărut nimic la fel de ‘iconic’ pe malurile Begăi. Înțeleg că nici locuri de cântare nu prea mai sunt acum. Timișoara are nevoie de o revitalizare muzicală. Dar asta depinde doar de Timișoara. Let’s make Banatul Fruncea again.
– Cât de bine este reprezentată muzică din Timișoara la București și care ar fi sfatul tău pentru trupele timișorene care vor să se facă auzite la București?
-Nu-mi dau seama cât de bine este reprezentată. Sfatul meu pentru trupele timișorene tinere e să ia exemplu de la colegii lor de la JazzyBIT. Sigur găsesc câteva idei numai bine de pus în practică despre booking sau PR sau despre cum să faci să cânți în toată lumea făcându-le pe toate singuri și făcându-le bine.
– În luna martie a anului viitor va avea loc o nouă ediție a evenimentului Mastering the Music Business. Cum s-a schimbat această conferință în ultimii ani și ce surprize (noutăți) pregătiți pentru ediția din 2020?
– De la prima ediție din 2016, Mastering The Music Business a crescut și s-a dezvoltat constant, ajungând una dintre cele mai apreciate conferințe la nivel european. An de an, profesioniști de cel mai înalt nivel din companii și asociații profesionale europene și mondiale își dau întâlnire la București. Anul acesta vom găzdui broad meeting-ul IMPALA (Organizația asociațiilor naționale ale caselor de discuri independente din Europa), ceea ce înseamnă că aproximativ 30 de reprezentanți ai asociațiilor europene vor fi prezenți la București, iar unii dintre ei vor fi și speakeri în cadrul conferinței. Primii 27 de speakeri sunt deja anunțați pe site-ul conferinței, dar numărul lor continuă să crească și probabil se va apropia de 100 ca și în anii trecuți.
– Cluburile din România au o serie de probleme. Cum se poate crește competitivitatea spațiilor de concerte în condițiile unui mediu aflat într-o continuă schimbare? Ce măsuri ar trebui să fie luate de către patronii acestor stabilimente pentru o „scenă“ sănătoasă?
– Cred că un patron responsabil de club de live trebuie să se implice puțin și în dezvoltarea comunității artistice. Trebuie să încerce să dezvolte și programe care să ajute scena independența și artiștii aflați la început de drum, pentru că de acolo vin concertele “sold out”de mâine. Sigur, atenție mare la calitatea echipamentelor audio, la selectarea publicului, la crearea și menținerea unui brand solid care să dea încredere atât publicului cât și artiștilor că acolo nu se face rabat de la calitate: muzicală, tehnică, a serviciilor și produselor oferite la vânzare.
