Kit de supraviețuire în comunism. Expoziție inedită la Timișoara, într-un tramvai aflat...

Kit de supraviețuire în comunism. Expoziție inedită la Timișoara, într-un tramvai aflat în mișcare

0
DISTRIBUIȚI

Tu ce obiecte ai lua cu tine dacă te-ai întoarce în timp cu 30 de ani? La ce crezi că nu ai putea renunța cu nici un preț într-o situație limită, ba chiar periculoasă și/sau fără ieșire? 

Acestea sunt doar două dintre întrebările asupra cărora expoziția performativă Kit de supraviețuire în comunism te va face să cauți reflectezi și să cauți răspunsuri. Expoziția aduce în fața publicului, la Timișoara, o serie de obiecte de strictă necesitate pentru oamenii care locuiau în Timișoara, înainte de momentul ’89, când peste 150.000 de persoane au ieșit în stradă, timp de șapte zile, pentru a-și câștiga libertatea.

Kit de supraviețuire în comunism va spune curioșilor povestea obiectelor și va explica modul în care și-au schimbat utilizarea după căderea comunismului.


Expoziția se va desfășura într-un tramvai în mișcare, care va circula prin Timișoara, pe un traseu prestabilit, în perioada 15-21 decembrie, exceptând ziua de 16 decembrie. Tramvaiul va pleca în fiecare zi de la ora 19.00 din Piața Libertății.

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluție

La 30 de ani de la Revoluție participanții vor vedea cum s-a trăit în acele vremuri de cumpănă din istoria României, când oamenii aveau un stil de viață auster, plin de greutăți li lipsuri, iar printre singurele bucurii se numărau niște evadării” personale memorabile. Vor fi deschise arhivele teatrelor din Timișoara, cea a Direcției de Cultuă Timiș și cea a CNSAS, iar prin intermediul obiectelor selectate și împărțite în două categorii, arme de rezistență fizică și arme de rezistență culturală, va fi activată imaginația participanților și, pentru o scurtă perioadă de timp, va fi reconstituită o felie” de viață în comunism.

Conversația publică va fi deschisă pe 15 decembrie de la ora 11.00 la Corner Space, Str Hector nr. 1 (Bastion, lângă Galeria Calpe) când tema Rezistența prin teatru: a fost sau n-a fost?” va fi dezbătută de oameni din comunitatea teatrală timișoreană, dar și de simplii spectatori.

Accesul la expoziția și spectacolul Kitul de supraviețuire în comunism este gratuit, iar rezervările se fac la: 0751 892 340.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.