A murit jurnalista Simona Vasi

A murit jurnalista Simona Vasi

0
DISTRIBUIȚI

Jurnalista Simona Vasi, care în ultimii opt ani a activat în redacția ziarului timișorean „Renașterea Bănățeană”, a murit noaptea trecută, la doar 56 de ani.

„A plecat într-o stea, să-şi facă şi acolo prieteni, repede cum îi stătea în fire, să se tutuiască amical cu toată lumea, să scrie reportaje, să se bucure c-a mai găsit un subiect tare, un personaj interesant, o poveste ce merită istorisită.


A plecat să le spună lui Dumnezeu şi îngerilor că oamenii sunt buni, cu aceeaşi convingere cu care o repeta de-a lungul tuturor acestori ani în care a fost alături de noi. S-a stins fulgerător, în toiul nopţii, după o zi obişnuită, cu dialoguri vesele şi banale, care nu-i prevestea sfârşitul”, au scris colegii de la „Renașterea”.

Redacția Pressalert.ro transmite condoleanțe familiei, apropiaților și colegilor.

Sursa foto: renasterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.