Nicolae Robu: Sunt mult mai mari capacități de a gestiona proprietăți la...

Nicolae Robu: Sunt mult mai mari capacități de a gestiona proprietăți la Primăria Timișoara decât la CJ Timiș. Ce clădiri nu vrea edilul să transfere

5
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu susține că Primăria Timișoara are o capacitate mai mare de a gestiona proprietăți față de Consiliul Județean Timiș. Acesta este motivul pentru care edilul-șef a anunțat că nu este de acord să transfere în proprietatea CJ Timiș clădirile care se află în zona aerodromului Cioca. Asta în condițiile în care CJ Timiș a făcut o astfel de solicitare către Primăria Timișoara, având în vedere că terenul pe care se află aerodromul îi aparține instituției, dar nu și imobilele care se află pe el.

„Nu am apucat să mă consult cu colegii cei mai apropiați din Primăria Timișoara. Am primit adresa din partea Consiliului Județean Timiș, prin care CJ Timiș ne propune să cedăm clădirile. Terenul aparține CJ Timiș și clădirile sunt ale noastre, ale Primăriei Timișoara. Eu consider că nu e bine să cedăm proprietatea asupra acelor clădiri, locația este una cu potențial descoperit mai nou de a găzdui evenimente. Nimeni nu-i etern în funcție, nici ca persoană, nici majoritățile politice nu sunt veșnic aceleași.


Eu cred că trebuie să ne gândim cum e mai bine pentru comunitate și eu cred că pentru comunitatea Timișoarei este mai bine ca Primăria Timișoara să păstreze proprietatea asupra clădirilor, pentru că în timp s-a dovedit, indiferent cine a condus CJ Timiș, că sunt mult mai mari capacități de a gestiona proprietăți la Primăria Timișoara decât la consiliul județean. Nu datorită persoanelor în funcție, ci pentru că vocația instituției CJ Timiș e alta, prerogativele, personalul sunt altfel decât la nivelul administrației unui municipiu precum Timișoara”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a mai precizat că există o foarte mare diferență între modul în care municipalitatea își gestionează patrimoniul față de CJ Timiș.

„Dacă luăm la rând și vedem cum gestionăm noi patrimoniul și ce dimensiuni are patrimoniul Primăriei Timișoara și ce se întâmplă cu patrimoniul gestionat de CJ Timiș, putem vedea o foarte mare diferență în favoarea municipalității. Repet, nu aduc critici politice sau personale, ține de natura instituțiilor. De aceea am spus că trebuie să gândim pe termen lung și mai bine e ca acele clădiri să rămână în proprietatea municipiului Timișoara și putem avea parteneriate și să folosim în comun acele bunuri, terenurile și clădirile”, a conchis Nicolae Robu.

5 COMENTARII

  1. Individul asta a inceput sala polivalenta de 5 mii locuri pe cand o facea pe rectorul, ulterior a preeluat-o la primarie si tot nu a terminat-o. Orasul nu mai are bani sa plateasca iluminatul si a falimentat Coltermul, dar el e mare administrator! El face, el desface, el, el, …el. Mai baiatule in afara ca ai bagat clanurile interlope in primarie nu ai facut nimic. Ba ai facut, ai nenorocit un oras intreg.

  2. FALS.
    ESTE HAOS TOTAL.
    nu s-a facut nicimacar un inventar, valori ale cladirilor definite de primarie neactualizate de pe timpul odiosului (cladiri cu valori contabile derizorii) si etc, etc. Toate aceste aspect se pot lesne verifica.NU mai puneti botul la pacalelile Pacaliciului. tot ce spunbe e minciuna
    ce este real???? reeal este ca direrctia de dezvoltare cred ca are vreo 70 de persoane incarnate majoritatea membrii pnl (iarasi verificabil, usor chiar,), interlopeala si tot cacatul ce-l cititi din presa, adica, fufe, putoi incompetent care nu stiu care sunt authoritatile locale, angajati pecriterii doar de PNL, beneficiari de terenuri si case Desi au ajuns pe acele liste mult in urma multor persoane care aveau si punctahe mai bune ca penelisorii astia si…. imi pare sincer rau de familiile celor care acum 30 de ani au murit in revolutie! iata cum orasul care a inlaturat ultimul dictator istoric este condus de un dictator care, intre timp, a imbracat hainele democratiei, fondul fiind identitic cu cel tot al unui Nicolae.

  3. Eventual primarul a vrut să zică că la el la primărie sunt șanse 100% să dispară din patrimoniul orașului. Acest primar împreună cu funcționari din primărie au furat din patrimoniul Statului cu acte false mai multe ha de teren vezi articol Calea urseni, și nimeni nu ia nici o atitudine. Chiar este posibil să se fure teren hectare de la stat și el să zburde în libertate. Uni fură 100 euro și sunt luați pe sus de DNA iar acest infractor cu funcționari lui din primărie fură pământ de zeci de milioane de euro iar DNA, DNA, DNA nu vrea să vadă și nu vrea nici măcar să vadă dacă este adevărat ce a scris Pressalert în zeci de articolele. DNA este doar pt PSD, pt PNL este legat la ochi. Felicitări DNA

    • Aşa e, ai dreptate: ,,au furat din patrimoniul Statului cu acte false mai multe ha de teren vezi articol Calea urseni, și nimeni nu ia nici o atitudine”. Probabil vrea să fure de la stat şi acele clădiri sau să facă vreo afacere cu ,,investitorii strategici”, interlopii etc.
      Ruşine DNA – Primăria Timişoara. De ce nu verificaţi prejudiciile posibile aduse statului cu acte false şi prin corupţie de zeci de milioane de euro ???? Acum vă ocupaţi de şpaga de la cântarul din punctul de trecerea frontierei Nădlac de care se ştie de zeci de ani ? Voi chiar nu vă daţi seama că vă vede lumea şi nu e normal să sfidaţi poporul ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.