Papa Francisc: ”Nu lăsați ca greșelile Bisericii să vă îndepărteze de Dumnezeu”

Papa Francisc: ”Nu lăsați ca greșelile Bisericii să vă îndepărteze de Dumnezeu”

0
DISTRIBUIȚI

Papa Francisc le-a recomandat credincioșilor romano-catolici marți, în timpul predicii de Crăciun, să nu permită ca greșelile făcute de către reprezentanți ai Bisericii Catolice să îi îndepărteze de Dumnezeu, făcând referire la scandalurile privind abuzurile sexuale din ultimii ani, potrivit Reuters.

„Crăciunul ne reamintește că Dumnezeu continuă să ne iubească pe toți, chiar și pe cei mai răi dintre noi”, a spus Papa Francisc în cadrul predicii. „Poți avea idei greșite, dar Dumnezeu continuă să te iubească. Foarte des ne gândim că Dumnezeu este bun cu noi dacă noi suntem buni și ne pedepsește dacă suntem răi.


Dar El nu este așa”, a adăugat Suveranul Pontif.

Fără a le menționa în mod explicit, Papa Francisc a făcut referire și la problemele cu care se confruntă Biserica Catolică în ultimii ani, printre care scandalurile privind abuzurile sexuale în care au fost implicați numeroși preoți, dar și scandalurile financiare în care a fost implicată Biserica.

„Să ne gândim la pruncul Iisus și să ne lăsăm cuprinși de dragostea Lui. Orice merge greșit în viețile noastre, orice nu funcționează în cadrul Bisericii, orice probleme sunt în lume nu vor mai fi scuze. Vor intra pe un plan secundar în fața iubirii lui Iisus, în fața căreia nu avem nicio scuză”, a spus Papa.

În încercarea de a combate scandalul privind abuzurile sexuale din cadrul Bisericii, Papa Francisc a anunțat săptămâna trecută modificarea felului în care aceste acuzații vor fi tratate și a eliminat regula privind „secretul pontifical”, care a permis acoperirea acestor fapte timp de decenii.

Miercuri, Suveranul Pontif va transmite mesajul „Urbi et Orbi” (Către cetate și lume, n.red.) și va binecuvânta miile de persoane aflate în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.