Pasul făcut de Guvern astfel încât lucrările la centura de sud a...

Pasul făcut de Guvern astfel încât lucrările la centura de sud a Timișoarei să poată începe

1
DISTRIBUIȚI

centura de sud

Vești bune în ceea ce privește proiectul privind realizarea centurii de sud a Timișoarei. Astăzi, în ședința de Guvern, a fost aprobată Hotărârea privind „declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național Varianta de ocolire Timișoara Sud”.

Nicolae Robu a declarat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul PNL Timiș, că are un merit în dinamizarea proiectului, după ce a făcut mai multe apeluri adresate guvernanților.

„Eu, evident, în primul meu mesaj transmis către colegi de îndată ce am preluat puterea am făcut vorbire despre centura sud a Timișoarei ca obiectiv prioritar.


Am arătat că nici până acum nu s-a emis hotărârea de guvern de expropriere. Când am ajuns noi la putere, i-am atenționat pe colegi că nici până atunci nu era emisă hotărârea de guvern de expropriere. Eu am semnalat lucrul acesta și am cerut să se dinamizeze acest proiect, să fie scos din impas. Și dați-mi voie să cred că a contat ce am semnalat eu, pentru că nu cred că era cineva mai în măsură care să cunoască situația de aici. Trebuie să se dea drumul lucrărilor și eu am cerut colegilor să se întâmple lucrurile acestea. Iată că avem un ministru al Transporturilor care înțelege lucrurile și este preocupat ca ele să decurgă bine”, a declarat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timișoarei a explicat că proiectul privind realizarea centurii de sud nu poate fi modificat astfel încât să se construiască două benzi pe sens, și nu una, cum este prevăzut în prezent.

„Nu este oportun să se schimbe proiectul acum la patru benzi. Trebuie făcut un proiect de extindere, dar nu mai putem sta pe loc și să așteptăm să modificăm proiectul, că ar mai dura încă doi ani până am face lucrările efective. Modificarea proiectului ar presupune probabil și schimbarea exproprierilor. Hai să o avem acum pe două benzi, apoi mai facem un drum de patru benzi. Așa este rațional, să se facă în plus două benzi”, a explicat Nicolae Robu.

Vă reamintim că, în trecut, Nicolae Robu a solicitat de mai multe ori ca centura de sud să aibă patru benzi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.