Cea de-a patra ediție a evenimentelor dedicate Revoluției de la Timișoara sub genericul „Memoriile Cetății“ a continuat în weekendul trecut cu o serie de acțiuni care au inclus un vernisaj al studenților Facultății de Arte Plastice, proiecția filmului Quod Erat Demonstrandum (România, 2013) – regizor Andrei Gruzsniczki, un spectacol de teatru „Cui i-e frică de Mitică“, o seară de „spoken word” cu Robert Șerban, Sorin Gherguț, Livia Stefan și Bogdan Munteanu – pe muzica Paperjam, un concert The Mono Jacks și o sesiune de sorytelling cu Doru Trascău și Bogdan Șerban. Duminică, seara, în ultimul „act“ al acestei serii de evnimente, la Corner Space a avut loc un concert susținut de Mike Altrin și echipa sa de colaboratori, evenimentul care a beneficiat de un public numeros reușind să smulgă aplauze sincere din partea auditoriului.
Atunci când te încumeți să amesteci un ghiveci de stiluri muzicale care nu fac parte din categoria „lucruri trendy“, rezultatul poate varia între „acceptabil“ sau „remarcabil“. Cei care au asistat în trecut la „acțiunile“ puse la cale de Mike Altrin știu că acestea reușesc întotdeauna să fie surprinzătoare, fiecare performance de acest fel fiind unul care te captivează. La fel s-a întâmplat și cu această ocazie când „evenimentul“ s-a desfășurat sub numele de„ Photons (In Praise of Silence)“, un proiect multimedia „dubios“, care a inclus elemente de coregrafie japoneză, tablouri realizate live și desigur elemente vizuale adecvate temei propuse. „Îi mulțumesc lui Bogdan Cotîrță pentru invitație și celor de la Asociația Timișoara 2021 – Capitală Culturală Europeană a Culturii pentru că au sprijinit așa un proiect cultural dubios“, a spus Mike Altrin imediat după terminarea spectacolului, care a inclus și un „bis“ binemeritat. Muzical, seara s-a învârtit în coordonate cât se poate de diverse care au oscilat între „nebuniile“ lui Nick Cave, soud-urile ambientale ale lui Brian Eno sau armoniile superbe din visteria celor de la Dead Can Dance, iar „extra“-urile artiștilor invitați au contribuit din plin la o poveste magică. Desigur, „ghiveciul“ între influenţele tradiţionale care se împletesc cât se poate de fericit cu armoniile unor stiluri muzicale moderne se regăseşte în muzica multor artiști din zilele noastre, dar şarmul combinaţiei oferite duminică seara de Mike Altrin a fost asigurat de prestația întregului echipaj de pe scenă, în frunte cu solistele Vera Luță și Alina Mihocaș și neobositul Toni Kuhn. În cele ce urmează, am realizat un mini – interviu cu Mike Altrin, în care am fost curioși să aflăm de unde își „trage“ inspirația pentru diversele teme abordate în compozițiile sale și cum a găsit colaboratorii pentru acest proiect multimedia.
– Prin muzica ta, respingi orice afiliere geografică, socială sau stilistică. Care este mesajul pe care il transmiți prin creațiile tale?
– Ai dreptate cu afilierile… Adică nu țin să resping nimic, dar nici să ȋmi asum vreo mască pe post de identitate. Afilierile țin de rolurile pe care le jucăm, noi toți fiind actori, purtători de măști. Ei, dacă ȋnțelegem și simțim că actorul nu este masca, ȋn experiența zilnică, atunci vom intui și că purtătorul măștii este același, unul singur. Și uite cum frumusețea și adevărul creației artistice se sprijină pe această realizare. Pentru că nu am niciun mesaj de transmis, dar mărturisesc despre ea, dacă mi se dă ocazia. Așa că ȋți mulțumesc pentru ȋntrebare.
– Când a apărut ideea spectacolului multimedia „Photons: In Praise of Silence – live performances“ și cum ai găsit colaboratorii cu care s-a realizat acest spectacol?
Ce tocmai am spus răspunde parțial și acestei ȋntrebări. Atomii, simplistic vorbind, sunt purtători de lumină. Analogia cu oamenii, imperfectă ca orice analogie, se conturează singură… suficient un moment de liniște. Acum, lăsând filozofia la o parte, aveam chef să fac un spactacol mai degrabă adaptabil unei galerii / auditoriu, decât unui birt. Nu că ar fi o mare diferență ȋntre cele două, dar ȋn birt recitatul de poezii este de obicei pasul imediat premergător comei alcoolice.
Ȋn ce privește colaboratorii, ei sunt esențiali acestui proiect. Nu știu dacă eu i-am găsit sau ei m-au găsit pe mine, dar sunt onorat și recunoscător că am făcut treabă ȋmpreună. Fiecare dintre noi avem metehnele noastre, plusuri și minusuri, dar un lucru e cert: nici unul dintre noi nu am venit cu bullshit ȋn treaba asta. Am zis și făcut ce ni s-a părut adevărat. Mă bucur deci de orice ocazie de ȋi aminti: Toni Kühn, Vera Luță, Sebastian Urlică, Alexandru Ciocan, Mihai Toma, Andrei Tălângă, Alina Mihocaș, Andrada Jichici, Oana Rusu și Mădălina Trofin.
– Printre temele abordate de piese s-au numărat inundația de la Veneția sau un cântec folk din Himalaya. Care sunt criteriile după care abordezi temele care se regăsesc în spectacolele tale?
– După potența lor metaforică. Ȋn exemplele pe care le dai, Veneția e un pretext de meditație asupra farmecului aparențelor, vanității și legii sub care ele stau: totul este trecător. Morni, cântecul himalaian, ȋnseamnă păun. Textul original este deja frumos, iar eu l-am folosit ca pretext pentru a rescrie piesa și a da un sens nou metaforei păunului: plăcerile pământești, pe care e potrivit să le experimentăm fără a le deveni sclav. Revenind ȋnsă la ȋntrebarea ta, ȋncerc să aleg piesele pentru un spectacol ȋn așa fel ȋncât succesiunea temelor să poarte percepția specatorilor intr-o călătorie, și să o ȋntoarcă la puritatea izvorului ei. Poate sună pretențios, dar de fapt e o chestiune practică și ca să o faci, trebuie să ȋnțelegi dinamica evocativă a ceea ce transmiți.
Foto: Florin Danileț
