Rednex și alte meneaitoruri

Rednex și alte meneaitoruri

1
DISTRIBUIȚI

Atunci când participi la un eveniment din seria „nuntă/botez/cumetrie“ te aștepți să ai parte de distracție. Unii dintre noi ne dăm în stambă pe „Thunderstruck”-ul celor de la Ac/Dc sau nelipsitul „The Best” de Tina Turner. Alții își mișcă piciorușele pe Rammstein. Sau eternele populare bănățenești. Unii preferă jocul de doi în timp ce alții fac trenulețul pe te miri ce melodie. Sau dansează încolonați pe „Meneaito”. Să nu-i uităm nici pe cei care prind curaj pe ringul de dans în momentul în care din boxe se aude cu tărie „Cotton Eye Joe”-ul celor de la Rednex. Și uite așa, încet-încet, am ajuns și la Revelionul din centrul Timișoarei, care în acest an ni-i aduce pe scenă pe creatorii melodiei cu pricina, Rednex.

Desigur, evenimentele construite în mod special „pentru mase“ trebuie să respecte preferințele muzicale ale celor care aleg să-și petreacă noaptea dintre ani în buricul frumosului nostru burg care poartă numele de Timișoara.


La fel de adevărat este și faptul că publicul are întotdeauna dreptate. Carevasăzică, dacă onor clientul vine la barman şi îi cere să bea bere cu vodcă, acesta din urmă n-are voie să-i recomande altceva. Mai departe, patinatorul care merge într-un club fițos are pretenţia să asculte „acea“ muzică. Aia cu care urechiuşele lui blege au fost obişnuite fie prin intermediul radioului românesc care difuzează cu o obstinenţă supărătoare aceleaşi porcării actuale cu zi de reggaeton, fie prin intermediul rezidentului care se adaptează întotdeauna la cerinţele publicului.

Chestia spinoasă este că preferințele omuleților care susțin că reprezintă „publicul“ riscă să înghită cu fulgi cu tot bruma de oameni din ţărişoara asta care au rămas sănătoşi la cap. Cei care gândesc şi care nu îşi trag seva de cultură din tâmpeniile debitate de mass-media autohtone. Desigur, e fain să te dai în stambă pe Rednex. Dar dacă tot avem pretenția să o ardem pe preferințele publicului, haideți s-o facem ceva mai elegant. Și să aducem în centru porcării ceva mai actuale. S-ardem pe rednexuri din deceniul actual, căci suntem în 2019. Și ne pregătim de 2020, cică…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.