Regal vienez la Timișoara, cu o orchestră din Ucraina

Regal vienez la Timișoara, cu o orchestră din Ucraina

0
DISTRIBUIȚI

După faimosul balet din Kiev care a fost prezent la Timişoara cu două spectacole la fel de celebre, a venit rândul „Ukrainean Radio Symphony Orchestra” din Ucraina să susţină un concert extraordinar la Timişoara, intitulat „Regal vienez”. Acesta va avea loc în 27 decembrie, de la ora 20,00, pe scena operei timişorene.

Orchestra simfonică radio a Ucrainei, înfiinţată în toamna anului 1929, şi-a adus o contribuţie remarcabilă la tezaurul culturii naţionale muzicale iar în decursul celor 90 de ani de existenţă a realizat peste 10.000 de înregistrări muzicale simfonice pentru Fondul Radio din Ucraina, creând o colecţie unică, alcătuită din lucrări ale muzicii clasice naţionale, creaţii ale compozitorilor ucraineni moderni şi capodopere ale muzicii clasice universale.


Orchestra a colaborat cu dirijori proeminenţi ai secolului trecut iar din anul 2005 a fost condusă de Volodymyr Sheiko, sub a cărui direcţie artistică s-au înregistrat mai mult de 280 de capodopere ale muzicii mondiale şi ucrainene.

Printre artiştii celebri care au cântat cu această orchestră se numără Jon Lord – compozitor şi pianist al formaţiei „Deep Purple”, pianistul de jazz japonez Keiko Matsui, Anatoliy Kocherga din Austria, tenorul ucrainean Anatoliy Solovyanenko, tenorul rus Zurab Sotkilava, violonistele ruse Tatiana Grindenko şi Liana Isakadze, violonista austriacă Victoria Mullova, violoncelistul rus Alexander Knyazev sau pianistul Vladimir Krainev din Germania.

În unicul concert susţinut la Timişoara în acest an, orchestra ucraineană va interpreta cel mai important repertoriu al Balului Operei din Viena, care va cuprinde compoziţii ale familiei Strauss, ale lui Franz Lehár, Emmerich Kálmán, Joseh Lanner şi ale altor compozitori celebri din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Orchestra care va concerta la Timişoara este compusă din 36 de instrumentişti iar pe acordurile muzicii vieneze va dansa corpul de balet „Aniko Ballet”.

Biletele se găsesc la agenţia operei şi costă 150 de lei şi 120 de lei, în funcţie de loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.