Universitatea Politehnica din Timişoara, una dintre cele mai apreciate instituţii de învăţământ superior din ţară, intră curând în Anul Centenar. Pentru a sublinia importanța sportului în cadrul UPT de-a lungul timpului, Mihaela Popescu a publicat sub tiparul editurii universităţii o carte în care se regăsesc absolvenţi politehnişti cu performanţe la cel mai înalt nivel. „Olimpicii noştri”, după cum indică evident numele, se referă la personalităţile care au ajuns la cel mai important eveniment dedicat sportului.
Actorii principali intervievaţi de asistentul universitar Mihaela Popescu, totodată responsabila departamentului marketing al BUPT, sunt sportivi consacraţi, dar şi surprize poate pentru cei mai puţin familiarizaţi cu trecutul glorios al reprezentanţiilor Timişoarei, implicit, la marile competiţii, precum J.O. de vară. Astfel, Politehnica nu se înscrie doar în domeniul tehnic între marile universităţi, ci vrea să arate similarităţi cu modele occidentale în care activitatea fizică e pusă la mare preţ. Opt ediţii ale Olimpiadelor sunt „acoperite” de cei 12 prezentaţi în lucrarea editurii Politehnica. În continuare redăm povestea a o parte din „atleţii-ingineri” care au făcut cinste universităţii.
Performanţe complete pe semicerc
Severineanul Alexandru Buligan (59 ani) e unul dintre numele de care se leagă istoria clubului de handbal al Politehnicii. Atras de regretatul Constantin Jude către Timişoara la doar 17 ani, tânărul goalkeeper a urmat Institutul Politehnic „Traian Vuia”, Facultatea de Mecanică. Buligan a câştigat Cupa României cu handbaliştii alb-violeţi în 1986, personal a fost şi campion patru ani mai devreme. E considerat şi acum unul dintre portarii cei mai buni ai României. Alături de naţională a participat la Jocurile Olimpice din 1984. La Los Angeles a luat bronzul alături de colegii de la prima reprezentativă. Tot un loc 3 a obţinut ulterior şi la Mondialul cehoslovac din 1990. Mai târziu a câştigat Cupa Cupelor şi Liga Campionilor cu spaniolii de la Portland San Antonio. Echipă pe care a ajuns să o antreneze după retragerea sportivă. De asemenea, ca „secund” al naţionalei iberice, a câştigat titlul mondial în 2005.
Handbalul timişorean se laudă de asemenea şi cu alte nume grele, a căror poveste a fost de asemenea redată în cartea realizată pentru momentul aniversar al Univ. Politehnica. E vorba de Alexandru Folker şi Roland Gunesch. Primul a participat şi a fost medaliat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice – Moscova 1980 şi Los Angeles 1984. Mai întâi cu argint, apoi cu bronz. În timp ce Gunesch, cotat şi acum printre ca fiind printre cei mai buni jucători din istoria naţionalei, s-a ales cu un titlu de vicecampion olimpic la Montreal 1976, care a urmat bronzului obţinut la Munchen patru ani mai devreme. Ambii au fost de asemenea şi ingineri practicanţi.
Bucureşteanul polisportiv
O poveste interesantă şi poate mai puţin cunoscută e cea a sportivului şi antrenorului politehnist Marian Cosmescu (69 ani). Bucureştean la origini, acesta a practicat un sport complex, care necesită mai multe abilităţi: pentatlonul. A fost mai întâi un performer remarcat pe plan intern, câştigând şapte titluri naţionale. Participant la Jocurile de tristă amintire de la Munchen 1972 – rămase în memoria colectivă prin atacul sângeros asupra delegaţiei Israelului – Cosmescu a ajuns ulterior în fieful Politehnicii. În 1973 el a fost admis la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi a fost angajat la Clubul Politehnica. „La 6.30 mergeam cu sportivii la bazinul de înot ILSA, câteodată şi mai devreme, ca să ajungă la şcoală la timp. Călăria o făceam la Izvin, la 17 km de Timişoara. Transportul era asigura uneori de universitate, dar ce cele mai multe ori ne deplasam cu trenul personal…”, a rememorat Cosmescu în „Olimpicii noştri”. Printre elevii săi la Timişoara s-au numărat G. Gallovitis (2 titluri), E. Pop şi L. Ţintea (câte un titlu), în timp ce echipa de pentatlon CS Politehnica a obţinut şapte titluri naţionale sub comanda sa.
Voleibalişti-ingineri
Mihai Coste (80 ani) a fost antrenor-jucător al formaţiei de volei Ştiinţa, devenită Politehnica Timişoara, echipă evident dispărută între timp. Bucureştean la rându-i, el a fost selecţionat la echipa naţională, unde a obţinut câteva performanţe importante, precum locul 1 la Europeanul din 1963, dar şi locul IV la Jocurile Olimpice de la Tokyo 1964, performanţă irepetabilă în sportul românesc din 2020. Trebuie evidenţiat că Mihai Coste nu a fost inginer „doar cu numele”. Absolvent al liceului CD Loga şi al Institutului Politehnic Timişoara, secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini, fostul voleibalist a profesat în meseria de inginer proiectant şi în timpul carierei sportive. A fost şef atelier proiectare la Electromotor Timişoara şi mai apoi coordonator atelier de proiectare la o firmă germană din oraş până în 2015! „Stăteam câte opt ore la planşetă şi lucram. Aveam cafeaua lângă minge şi un radio primit de la Olimpiadă la care ascultam muzică. Nu aveam nevoie de mai mult… Am lucrat cu oamenii din fabrică foarte bine. Mulţi dintre ei veneau la meciuri şi făceau galerie”, a mărturisit Coste despre perioada petrecută la intreprinderea Electromotor.
În aceeași echipă cu loc IV la JO 1964 s-a aflat şi un alt inginer politehnist – Mihai Grigorovici (81 ani), totodată triplu campion european cu Rapid. Acesta a fost absolvent al Facultăţii de Mecanică a Politehnicii. Iar în paginile cărţii „Olimpicii noştri” se află şi povestea Doinei Moţ, clasată tot pe IV la JO 1964, dar alături de echipa feminină de volei a României.
De la Hudeşti la Atlanta
Canotajul e o altă disciplină care a oferit satisfacţii prin intermediul unui membru al Politehnicii.
Canotoarea Camelia Macoviciuc (51 ani), originară din Hudeşti, jud. Botoşani, a venit la Timişoara în 1984 la Voinţa şi s-a transferat din 1990 la CS Politehnica Timişoara. Experienţa olimpică pentru moldoveancă a însemnat aurul la Atlanta 1996 în proba de două vâsle – categoria uşoară, alături de Constanţa Burcică. A mai participat de asemenea şi la JO de la Atena, de opt ani mai târziu, unde s-a clasat pe 5 cu Simona Strimbischi-Muşat. Camelia s-a mutat iniţial în oraş pentru a fi alături de sora ei, reputata canotoare Maria Sava. Înainte de gloria olimpică în SUA, nu a lipsit mult ca ea să abandoneze definitiv sportul în 1995. „În acel an, în aprilie, lucram ca barman într-un restaurant. A venit domnul Ladislau Willemsz (n.r. antrenorul CS Poli)… să mă convingă să mă reîntorc la club pentru că la JO de la Atlanta urma să fie introdusă proba de 2 vâsle – categoria uşoară. Aveam 27 de ani şi mi-am zis că aceasta este ultima şansă de a atinge cea mai înaltă performanţă ca sportivă”, a subliniat Camelia Macoviciuc în „Olimpicii noştri”.
Gimnastică sub însemnele Politehnicii
Mai puţin cunoscut tinerilor de azi e faptul că Politehnica a avut şi secţie de gimnastică. Unul dintre numele remarcate pentru activitatea sa în cadrul Clubului Sportiv e Vasile Coşariu (74 ani). Originar din Salha, de lângă Coştei (Timiş) acesta a fost şi asistentul regretatului Gheorghe Popa, care a avut elevi la Olimpiada din 1972 de la Munchen. Printre cei care au participat la acea ediţie a J.O. s-a numărat şi Coşariu, care s-a clasat pe 7 alături de colegii săi. Specializat la „cal cu mânere”, timişeanul a avut şi rezultate remarcabile ca antrenor, mulţi dintre sportivii pregătiţi de el fiind medaliaţi pe scena mondială. Din 1997 locuieşte în Canada, unde a antrenat de asemenea cu succes. În cadrul UPT a fost student la Facultatea de Chimie iar rezultatele ca sportiv sunt cu atât mai de apreciat cu cât Poli nu beneficia de cele mai bune condiţii în acest sport. „Dar am mare respect pentru conducerea de atunci a institutului pentru că a acceptat să facem gimnastică, ne-a susţinut şi era mândră de rezultatele noastre”, a spus Vasile Coşariu pentru aceeaşi sursă. La rândul său a practica şi meseria pentru care a fost instruit, cea de inginer chimist.
Preparatorul lui Ben Johnson
Năsăudeanul Tudor Bompa (86 ani) e cunoscut în special datorită faptului că l-a pregătit fizic pe controversatul atlet canadian Ben Johnson. Relaţia sa cu Politehnica e legată de activitatea ca asistent universitar începând cu anul 1960, timp de zece ani, conform lucrării „Olimpicii noştri”. Dacă el a ratat ca sportiv participarea la „Marile Jocuri”, din postura de canotor, din cauza unei accidentări. Bompa a pregătit în schimb sportivi medaliaţi pe cea mai înaltă scenă a lumii. E vorba de Mihaela Peneş (aruncătoare de suliţă), campioană olimpică la Tokyo 1964, pentru ca apoi, după ce a emigrat în Canada, să-l propulseze pe sprinterul Ben Johnson prin metodele sale revoluţionare. Acesta a ieşit învingător la Seul 1988 în faţa rivalului american Carl Lewis. Elevul său a obţinut la 100 m plat şi un nou record mondial. Ulterior Johnson a fost acuzat pentru dopaj şi pentru gloria retrasă indică o conspiraţie a SUA. Fostul atlet a fost prezent în octombrie în Capitala Banatului, alături de antrenorul Bompa, cu ocazia unui seminar dedicat pregătirii fizice. Reputatul profesor a dezvăluit că a contribuit în perioada sa pe Bega şi la câteva dintre performanţele echipei de fotbal alb-violete.
O altă glorie a atletismului politehnist despre care aflăm mai multe detalii în lucrarea Mihaelei Popescu e Emil-Alexandru Grozescu (86 ani), timişorean care a activat ca antrenor (şi) la lotul naţional, unde a obţinut 332 de medalii cu elevii săi. Iar la Moscova 1980, Vasile Bichea, sportiv pregătit de el, s-a aflat în finala probei de 3.000 de metri.
- Cartea „Olimpicii noştri” a fost prezentată la o conferinţă de presă şi nu se găseşte de vânzare în librăriile obișnuite, dar ea poate fi procurată de la Biblioteca Universităţii Politehnica.
