USR Timiș: Primarul Robu face amenințări goale la adresa proprietarilor de clădiri...

USR Timiș: Primarul Robu face amenințări goale la adresa proprietarilor de clădiri istorice în paragină. Ce propuneri sunt făcute

2
DISTRIBUIȚI

USR Timiș a transmis, astăzi, un comunicat de presă, prin care îi răspunde primarului Robu, care i-a amenințat pe proprietarii clădirilor istorice aflate în paragină din centrul istoric al Timișoarei, în urmă cu câteva zile. Astfel, edilul-șef spunea că cei care nu vor moderniza fațadele până la data de 31 octombrie 2020 vor fi amendați în fiecare săptămână și puși să plătească un impozit de șase ori mai mare.

Pe de altă parte, USR Timiș susține că Nicolae Robu „face amenințări goale la adresa proprietarilor de clădiri istorice din Timișoara”. Totodată, USR Timiș arătat că Primăria Timișoara ar fi trebuit să-i sprijine pe acești proprietari astfel încât să nu se ajungă să li se ceară să le reabiliteze în zece luni.

„Dacă ținem cont de faptul că obținerea tuturor avizelor și a autorizației de construire durează în medie șase luni și faptul că lucrările de construcție nu pot începe până la 1 martie din cauza condițiilor atmosferice, realizarea unor astfel de lucrări până în octombrie 2020 e imposibilă”, a atras atenția USR Timiș.

De asemenea, reprezentanții partidului semnalează faptul că în cadrul Primăriei Timișoara nu există un birou specializat „care să îndrume proprietarii în ceea ce privește etapele pe care le au de parcurs și unde pot să primească consultanță tehnică în cazul în care pe parcursul întocmirii proiectului sau a execuției lucrărilor se lovesc de o problemă. La un moment dat, Poliția Locală a împărțit niște pliante proprietarilor de clădiri în paragină, dar sprijinul concret s-a oprit aici”.

Totodată, în comunicat se amintește și de hotărârea de consiliu local din 2016 prin care s-a decis că proprietarii imobilelor istorice pot beneficia de un sprijin financiar de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile din partea municipalității.


Doar că, până în prezent, nicio persoană nu a accesat acest program pentru că proprietarii sunt cei care trebuie să plătească întreaga documentație necesară obținerii autorizației de construire, precum și documentația tehnico-economică necesară executării lucrărilor.

„În alte primării, unde reabilitarea clădirilor istorice reprezintă un succes, această etapă a fost preluată de către o comisie specializată. O comisie care a sprijinit proprietarii prin întocmirea proiectului tehnic, obținerea avizelor și a oferit asistență tehnică și consultanță până la finalizarea lucrărilor. Printre actele necesare includerii în program se află și expertiza de risc seismic. Fără a se preciza nicăieri în cuprinsul Hotărârii de Consiliu Local care este gradul de risc seismic care face o clădire eligibilă sau nu, putem presupune că motivul pentru care nu exista nicio cerere aprobată, este că s-a solicitat ca gradul de risc seismic să fie 3 sau 4. E puțin probabil să avem clădiri istorice încadrate în această clasă, având în vedere că vorbim despre clădiri de peste 100 ani, care poate nu au fost reabilitate nici măcar o dată. Realizarea unor lucrări de consolidare pentru un grad de risc seismic mai bun (3 sau 4), presupune lucrări de amploare. Pe lângă presiunea financiară foarte mare, spațiile din imobilele în consolidare nu pot fi folosite. Deci șansele ca în viitorul apropiat, proprietarii imobilelor istorice să efectueze acest tip de lucrări sunt aproape inexistente. Deși se putea observa cu ușurință din primul an în care această hotărâre de consiliu local a fost în vigoare că ea nu funcționează, nu s-a făcut niciun pas pentru modificarea ei și adaptarea la realitatea timișoreană”, a transmis USR Timiș.

În aceste condiții, reprezentanții partidului propun ca Primăria Timișoara să faciliteze accesul proprietarilor la consultanță specializată, prin înființarea unui birou, și apoi la finanțare, precum și crearea unei comisii de specialiști, care să elaboreze și/sau să verifice proiectele tehnice și documentația economică pentru astfel de lucrări.

„Modificarea Hotărârii de Consiliu Local, în sensul precizării clare a gradului de risc seismic neeligibil pentru acest ajutor financiar, este un pas care poate fi făcut rapid. Din acel moment, accesarea finanțării devine mai atractivă și mai ușoară. Realitatea e că în loc să protejeze patrimoniul, Primăria Timișoarei pune umărul la distrugerea lui”, se mai arată în comunicat.

2 COMENTARII

  1. Hopa sa trezit și USR-Plus, la probleme mici și prea puțin importante dar nu ii văd să sară și să urle la toate nelegalitatile primarului și oamenilor de rea credință din primărie care au făcut o grămadă de smecherii. Dacă vreți să demonstrați implicativa la chestii serioase.

  2. se implica si la alea serioase, nu va faceti griji. Mi se pare destul de serios ca orasul arata bombardat, mai ales ca suntem dispusi la turisti in doi ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.