Amendă primită de un local din Timișoara care funcționa deși îi era...

Amendă primită de un local din Timișoara care funcționa deși îi era suspendată activitatea

0
DISTRIBUIȚI

Razie efectuată de polițiștii locali din Timișoara, care a vizat mai multe societăți comerciale, atât magazine, cât și localuri de muzică live. Unul dintre acestea, unde se ascultă manele, a primit amenda maximă de 2.000 de lei, pentru că funcționa, deși activitatea i-a fost suspendată.

Oamenii legii timișoreni au verificat șase firme, iar două dintre ele au fost pe linie de suspendare. Pentru alte patru exista suspiciunea că nu respectă orele de liniște. Amendă a primit MLM Benefic, de pe strada Simion Bărnuțiu, care își desfășoară activitatea de club, nerespectând dispoziția de suspendarea stabilită de ISU Timiș. 2.000 de lei este amenda primită de localul de manele. La celelalte firme s-a constatat că funcționau legal, nu se tulbura liniștea.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială efectuează permanent astfel de verificări.


Anul trecut au fost aplicate 1.771 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației comerciale pe diferite linii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.