Contrabandist prins polițiștii de frontieră din vestul țării. Ce cantitate de țigări...

Contrabandist prins polițiștii de frontieră din vestul țării. Ce cantitate de țigări transporta

0
DISTRIBUIȚI
Sursă foto: arhivă.
Foto: Arhivă

Un bărbat care se ocupa de contrabandă cu țigări a fost prins de polițiștii de frontieră din vestul țării.


Contrabandistul avea asupra lui peste 1.000 de pachete de țigări. I-au fost confiscate și i s-a întocmit dosar penal.

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.15, polițiștii de frontieră au depistat în apropiere de Zlatița, Caraș-Severin, o persoană care transporta două colete voluminoase. Bărbatul nu-și putea justifica prezența în zonă, a fost legitimată și condusă la sediul poliției de frontieră, pentru cercetări.

Oamenii legii au depistat în bagajul său 1.100 de pachete cu țigări, de proveniență Duty Free, pe care bărbatul a declarat că le-a ridicat de lângă linia de froniteră și intenționa să le comercializeze „la negru”.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar ţigările, în valoare de aproximativ 13.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.