Chiar dacă fenomenul „tribute band”-urilor din România a „explodat“ în special în ultima perioadă, numele lui Daniel Ignat este binecunoscut melomanilor de ceva vreme. E și normal să fie așa, căci solistul trupei The Rock a susținut peste cinci sute de recitaluri în care s-au auzit refrene din visteria celebrei formații AC/DC.
Acum șase ani formația a sărbătorit 40 de ani de AC/DC la Arenele Romane din București alături de primul solist al formației australiene, Dave Evans, iar în 2017 The ROCK a câștigat premiul Metalhead pentru „cea mai bună formație tribute din România”. Formația The ROCK va reveni la Timișoara cu un concert care va avea loc vineri 31 ianuarie, de la ora 21 la Capcana. Înaintea acestui concert am realizat un interviu cu Daniel Ignat în care acesta ne-a povestit despre primul single al formației The Rock Out, care este părerea lui despre cei care consideră că trupele – tribut sunt niște „mercenari“ care fac rău muzicii în general…și care sunt lucrurile frumoase din Timișoara.
– În întreaga lume, există o sumedenie de formații tribut AC/DC. Cu ce vă deosebiți de „ceilalți“?
– Cred că prin faptul că punem foarte mare accent pe detalii, atât din punct de vedere muzical,al mișcării sceniceși al încercării noastre de a reda cât mai aproape de original muzica, spectacolul dar și personalitatea celor de la AC/DC. Bineînțeles mai este și pasiunea noastră pentru această trupa dar și faptul că după aproape 8 ani de când le cântăm piesele, încă ne distrăm pe scenă și de fiecare dată descoperim noi și noi provocări în ceea ce privește muzica AC/DC.
– Înainte de a te apuca serios de muzică, ai studiat jurnalismul. De ce ai ales cariera muzicală și cum vezi tu mass-media la ora actuală în România, în general?
– Într-adevăr. Înainte de asta a fost radio-ul, prima mea „iubire”, profesional vorbind… A fost fain, atât la Făgăraș, unde am început cu Radio Star și Nova FM, (pe aceasta cale îi salut pe colegii mei) cât și la București la Realitatea FM (salutări). Cred că în jurnalismul adevărat s-a produs o fractură odată cu căderea presei scrise și trecereape online. O fractură care nu s-a mai vindecat la fel ca înainte. A rămas mâna strâmbă, cum se zice. :-)). Acum se practică jurnalismul de senzație, nu de informare, descoperire, care să vină în ajutorul cetății… Respect toți jurnaliștii de astăzi pentru că au ales meseria asta, însă pe mine nu mă mai caracterizează genul acesta de activitate. În ceea ce privește muzica, dacă ne raportăm la clasicele TV și radio, ei bine aici lucrurile sunt destul de delicate. De câțiva zeci de ani aceste canale difuzează doar anumite genuri muzicale, ceea ce mi se pare puțin discriminatorie, dar așa este în toată lumea… Dance peste tot. Rockul este bine în online și la scena deschisă. Oamenii vin foarte mult către concerte, ceea ce este bine!
– De ceva vreme tot ne „ameninți“ cu un album care va conține piese proprii. De ce se „naște“ așa greu acest material discografic? Ce gen muzical abordați și când ne putem aștepta la apariția discului?
– Într-adevăr, am început lucrul la primul album THE ROCK OUT anul trecut pe vremea asta, iar pe 20 ianuarie am lansat primul single cu videoclip, care dă și numele materialului discografic, „What a woman”. A durat mai mult pentru că inițial voiam să înregistrăm șase – șapte cântece și iată că acum vom avea 11. De asemenea a trebuit să ținem cont și de programul lui Mike Terrana care bate toba pe întreg albumul, și de Dave Evans, (ex. AC/DC) cu care am o piesă în duet. În concluzie,finalul s-a lăsat asteptat, noi ne-am înarmat cu răbdare, am muncit din greu împreună cu producătorul nostru George Nemeznic și echipa Yes Music, dar noi spunem că așteptarea a meritat din plin! Cântecele vin din zona hard rock’n roll aduse către modern, cu influențe punk pe alocuri și blues pe alte locuri.
– De-a lungul anilor, ați susținut câteva concerte de succes în Timișoara. Cum ați fost primiți la Timișoara? Există vreo diferență între publicul care vine la concertele voastre în Ardeal, Moldova sau alte părți?
– Oooo, Timișoara! Avem amintiri frumoase de acolo, chiar de pe atunci când cântam cu Nick. Când primeam mail că o sa avem de cântat la TM, era foarte bucuros. Noi toți de altfel… Să știi că atunci când e vorba despre AC/DC, diferențele nu sunt prea mari. La Highway to Hell toată lumea sare în sus și cântă cu mâinile pe sus… Într-adevăr cu publicul timișorean avem o relație mai specială… Numai ei au putut sa sară așa de tare încât au rupt podina din fața scenei…
– Unele formații tribut se concentrează mai mult pe „look“, altele pe „sound“.
Care este secretul succesului vostru?
– Păi hai să gândim logic. Ce face AC/DC? Se concentrează pe ambele. Asta, în opinia mea trebuie sa facă orice trupă tribut. Să încerce să semene cât mai mult cu originalul și să cânte cât mai aproape de original. Asta așteaptă publicul de la o trupă care se vrea a fi tribut…
– Care este părerea ta despre formațiile tribut din România? Există destule? Există o piață pentru așa ceva?
– Destule nu cred că vor fi niciodată. Sunt multe formații care încearcă. Piața este deschisă. Oamenii vin către astfel de evenimente. Drept dovadă, noi cred ca am depășit 500 de concerte până acum. Cred că românilor le trebuie mai mult curaj, dedicare, muncă și perseverență! Toate bineînțeles sub umbrela distracției și pasiunii pentru trupa pe care vor să o omagieze. Pentru că dacă nu era fun, nu mă apucam de asta! Pentru a reuși să convingi ca trupă tribut nu e suficient sa încerci, trebuie să fii convins că reușești, să fii exigent, perseverent și destul de răbdător!
– Există unii oameni care consideră că artiștii care cântă cover-uri și trupele „tribut” sunt niște „mercenari“ care fac rău muzicii în general. Care este răspunsul tău la o asemenea acuzație?
– Răspunsul e foarte simplu. Lumea e plină de ipocrizie. Așa a fost întotdeauna. Adică ce te aștepți să asculți la o nuntă, o petrecere privată, un botez, sau mai știu eu ce eveniment… Cover-uri diverse cântate live de o trupă sau cântece originale diverse mixate de un DJ. Sau combinate… Știi ce e interesant? Nu i-am auzit niciodată pe acești ideologii să spună ceva despre cântăreții de muzică folclorică… Și ei cântă cover-uri:-)) Oricum, fiecare artist își are propriul judecător și anume publicul. Părerologi vor exista întotdeauna. Opinia mea este că orice artist începe chiar și la școală cu cover-uri, după care decide: rămâne la cover-uri sau merge și către creații proprii.
– Spuneai într-un interviu anterior că îți place pleșkavița din Timișoara. Care sunt celelalte lucruri care îți plac la Timișoara ? Există și aspecte mai puțin plăcute cu care te-ai întâlnit aici?
– Pot să zic că primul lucru pe care îl fac după sound-check la Timișoara este să merg sa mănânc o pleșkavița. Și i-am virusat între timp și pe colegi. Timișoara a început de câțiva ani buni să arate ca un oraș din vest, adică civilizat, îngrijit, cu oameni din ce în ce mai faini și una peste alta un oraș în care aș locui cu drag. Aspectele mai puțin plăcute, pentru că sunt sigur că există, nu am avut timp să le descopăr. Poate drumul cu mașina pînă acolo. Un calvar. Dar asta nu ține de Timișoara.
– Vara trecută ai prezentat festivalul Rezistența Făgăraș Bike Fest. Ai cântat la o serie de festivaluri rock din țara noastră. Care este părerea ta visavis de festivalurile de nișă din România? Sunt destule?
– Da. Rezistenta Făgăraș Bike Fest. Anul ăsta va fi între 7-9 august. Nu doar l-am prezentat. Fac parte chiar din organizarea evenimentului. Pe lângă altele, unul la Rânca și sper unul la Dunăre anul acesta. Ce pot să spun este că organizatorii au început sa prindă curaj. Se nasc festivaluri bune, cu participare națională și chiar internațională. Încet încet înlocuim serbările câmpenești prost făcute cu evenimente de calitate. Conducătorii locali au început să ceară evenimente de nișă, pentru că acolo publicul este mai civilizat și dornic sa călătorească, deci turistul de care are nevoie o anumită zonă pentru a se dezvolta.
– Ce părere ai de evenimentele organizate de autorități cu intrarea liberă? Dăunează scenei?
– Ei bine asta nu mi-a plăcut niciodată. Dar să știi că întrarea nu e „liberă” într-un fel. Și cetățenii plătesc o grămadă de bani pe intrare, dacă stăm să ne gândim. Pentru că fondurile pentru organizarea evenimentelor vin din bugetele locale, adică din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Și nu sunt sume tocmai mici. Așadar, întrarea e plătită cu vârf și îndesat. Problema nu e aici. Ci consta în faptul că cetățeanul nu înțelege că așa cum merge la mecanic și plătește reparația mașinii (un lucru care i se pare normal), la fel trebuie sa gândească și despre artistul care îi servește distracția… Și atunci, primăriile ar trebui să facă un mix între bugetul local și un bilet modic, să zicem 5 lei, bani care s-ar putea duce către o cauză umanitară. Și rezultatul ar fi: ai educat omul sa plătească bilet, ai ajutat niște oameni necăjiți din comunitate și ai mulțumit și artistul când știe că oamenii au plătit totuși niște bănuți ca să fie acolo. E doar o idee de-a mea. Poate funcționa sau nu.
– Ce noutăți aduci pentru show-ul tău din Capcana? Dacă ar fi să-i inviți pe cei care încă nu au văzut The Rock „la treabă“ la concert, cum ai face-o?
– Uite că aici m-ai pus în dicultate, sau nu :-)) Noutăți… Cântece noi cred, în rest nu știu ce poate fi nou sau vechi la AC/DC… Sunt nemuritori și de actualitate indiferent de perioadă. Pentru cei ce nu ne-au văzut până acum și sunt fani AC/DC sau vor să facă cunoștință cu AC/DC pentru prima dată, le spun așa: Ne vedem la Capcana pentru două ore de ROCK la intensitate maximă! La final, facemși poze :-))
