Designerii floriști, așteptați să se înscrie la Timfloralis. Care va fi tematica...

Designerii floriști, așteptați să se înscrie la Timfloralis. Care va fi tematica din acest an

2
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a venit, astăzi, cu noi detalii referitoare la ediția din acest an a festivalului florilor Timfloralis, care se va desfășura în perioada 24-26 aprilie. Potrivit reprezentanților instituției, cea de-a șasea ediție a Timfloralis va avea tematica „Floral Paradise”.

„Timp de trei zile, organizatorii vor aduce împreună designeri, arhitecţi, peisagişti, florişti internaţionali, ecologişti, studenţi, elevi, şcoli, universităţi, artişti, firme şi comercianţi al căror scop va fi de a evidenţia frumuseţea naturii, respectiv a florilor în contextul urban cu tematica Floral Paradise. Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale şi de aranjamente, workshop-uri atât pentru publicul larg, cât şi pentru florişti profesionişti, o paradă a modei cu accesorii florale, spectacole inedite de muzică şi dans, evenimente cu şi pentru copii”, a transmis Primăria Timișoara.

În acest an, Timfloralis se va desfăşura în toate cele trei pieţe centrale ale Timişoarei: Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii şi Piaţa Unirii, dar şi pe străzile adiacente.

De asemenea, Primăria Timișoara anunță că designerii florişti interesaţi de participarea la festival sunt invitaţi să trimită o propunere de proiect pe adresa de e-mail timfloralis@primariatm.ro cuprinzând: descrierea proiectului (simbolistică şi semnificaţie, tipul şi cantitatea florală folosită, materiale anexe folosite); amplasament dezirabil (în cadrul celor trei pieţe din zona centrală sau a străzilor adiacente) şi dimensiuni (lungime, înălţime, lăţime, amprentă la sol); un buget necesar realizării proiectului (defalcat pe tipuri de materiale horticole folosite, materiale anexe si servicii); reprezentare grafică aproximativă (design electronic sau schiţă); C.V.


al iniţiatorului şi coordonatorului de proiect și număr de telefon şi adresă de e-mail.

Data limită de depunere a proiectelor este 28 februarie.

2 COMENTARII

  1. am inteles ca bugetul din acest an preconizat pt.Timfloralis 2020 va fi in jur de 1 milion de lei !
    si eu care credeam că de dragul timisoarei florarii sponsorizează fiecare propria creatie…
    oricum este una din cele mai bune manifestări si era ideal să fie de PASTI !!

  2. am inteles ca bugetul din acest an preconizat pt.Timfloralis 2020 va fi in jur de 1 milion de lei !
    si eu care credeam că de dragul timisoarei florarii sponsorizează fiecare propria creatie…
    oricum este una din cele mai bune manifestări si era ideal să fie de PASTI !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.