Director de la Colterm SA, secretară pentru firma soției specializată în lucrări...

Director de la Colterm SA, secretară pentru firma soției specializată în lucrări de încălzire și instalații sanitare. Ce cifre de afaceri a obținut firma cu zero sau un un angajat

0
DISTRIBUIȚI

Una din marile probleme ale societății de termoficare Colterm SA din Timișoara este faptul că tot mai mulți abonați preferă să se deconecteze și să treacă pe centrale proprii de apartament. Interesant este faptul că firma familiei unuia dintre directorii societății – Golmir SRL, are ca obiect de activitate lucrări de instalații sanitare, de încălzire și aer condiționat, aici intrând și instalarea de centrale termice. Conform datelor de la Registrul Comerțului, unul dintre acționarii companiei este Ioana Golu, care în 2010 a preluat părțile sociale de la soțul său, nimeni altul decât Mihai Golu, directorul de producție al Colterm SA din 2014.

Deși societatea a avut în medie un angajat, sau zero în 2016, firma a făcut an de an profit și a avut cifre de afaceri bune.


În 2015, deși avea patru angajați, compania a avut o cifră de afaceri de 162 476 lei, pentru ca în 2016 cu niciun angajat să crească la 244 140 lei. În 2017, cu un singur om, compania a realizat o cifră de afaceri de 405 193 lei, pentru ca în anul următor să scadă la 226 920 lei, dar cu un profit mai mare ca în 2017.

Contactat de PRESSALERT.ro și întrebat dacă nu există o incompatibilitate între obiectul de activitate al firmei soției și locul său de muncă, Mihai Golu a susținut că firma soție ”nu face instalări de centrale termice. Dacă dumneavoastră găsiți vreo centrală montată de ei…. Bine? Nu face așa ceva”. Când i-am spus că este în obiectul de activitate, Golu a susținut că firma soției se ocupă cu ”lucrări de întreținere la două firme, pe partea de abur și apă, la două firme private.Nu face montări. Sănătate”. Când am sunat la numărul de telefon al firmei soției a răspuns tot directorul Golu care, după ce a confirmat că am sunat la Golmir SRL, fără a se prezenta, ne-a explicat că ”v-am spus că nu facem montări de centrale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.