A fost stabilită data la care va avea loc festivalul florilor Timfloralis...

A fost stabilită data la care va avea loc festivalul florilor Timfloralis 2020. Robu: „Va fi ediția de cea mai mare anvergură”

1
DISTRIBUIȚI

timfloralis

Reprezentanții Primăriei Timișoara au început deja pregătirile pentru festivalul florilor Timfloralis. Nicolae Robu a anunțat, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la sediul Primăriei Timișoara, că ediția din acest an se va desfășura în perioada 24 – 26 aprilie.

„Vom include în festival Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Unirii și străzile conexe. Va fi ediția de cea mai mare anvergură de până acum, dacă ne iese ce am plănuit, vom adăuga lucruri deosebite la ceea ce am făcut în fiecare an, chiar și în alte locații decât cele menționate.


Le-am cerut celor care se ocupă de festival ca alături de noile creații cu care se vine, să încerce să facă prezente în zona festivalului și câteva dintre lucrurile de la edițiile precedente care s-au bucurat de cel mai mare succes, începând cu prima. Sigur, floriștii vin mereu cu idei noi”, a explicat Nicolae Robu.

Potrivit primarului Timișoarei, suma alocată pentru organizarea ediției din acest an a festivalului florilor va fi mai mare decât cea de anul trecut, însă nu a putut oferi o cifră exactă.

„Ne pregătim de ediția din 2021 și în acest an facem un exercițiu în acest sens. Nu vă pot spune suma, de îndată ce aprobăm bugetul pe acest an, vă putem spune ce sumă alocăm pentru Timfloralis. Anul trecut a fost vârful la Timfloralis, am avut de departe cea mai puternică promovare făcută prin toate televiziunile naționale. Dacă ar fi fost să plătim promovarea propriu-zisă, ne-ar fi costat și de 100 ori mai mult organizarea evenimentului”, a precizat Nicolae Robu.

Primăria Timișoara a alocat pentru organizarea ediției de anul trecut a Timfloralis peste 200.000 de euro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.