Implant pentru Refuz lansează un nou videoclip din albumul „SubRadar”, alături de...

Implant pentru Refuz lansează un nou videoclip din albumul „SubRadar”, alături de solistul trupei Robin and the Backstabbers

0
DISTRIBUIȚI

Timișorenii care alcătuiesc formația Implant pentru Refuz lansează cel de-al patrulea single din albumul SubRadar, melodia Peste Ceas find realizată în colaborare cu Andrei Robin Proca, solistul formației Robin And The Backstabbers. Lansarea single-ului și a videoclipului va avea loc joi 6 februuarie cu un concert care va avea loc în Control Club din București.

„Am pierdut de mult glanda care ne ajută să fim cumpătați, raționali și reținuți, suntem într-o goană permanentă după aur, uitând să apreciem prezentul și să ne bucurăm de fiecare clipă trăită și mai ales să respectăm tot ce-i viu în jurul nostru”, spune solistul timișorenilor, Octavian „Vita” Horvath, despre această piesă.

Cel mai recent material discografic al celor de la IPR, SubRadar, este un disc care celebrează prieteni şi prietenii, cuprinzând în totalitate piese realizate în colaborare cu artişti dragi şi apropiaţi formaţiei.


Conform celor spuse de membrii formației, acesta tratează linia subţire ce separă negrul de alb, cerul de pământ, o zonă de zbor liber, de încolţire a ideilor ce nu pot fi controlate şi exprimate în termeni clari, în alb sau negru.

Muzicieni dragi şi prieteni apropiaţi trupei au venit alături ca şi invitaţi, în colaborare pe SubRadar: Adrian Despot (Viţa de Vie), Cătălin Chelemen (Coma), Nik Făgădar (Luna Amară), Bean (Subcarpaţi, Şuie Paparude), Junkyard (ROA), DJ Hefe (Coma), Dan Byron (Byron), Andrei Robin Proca (Robin And The Backstabbers), Laura Brat (Partizan, Grey Matters), pianistul Teo Milea, Dora Gaitanovici, precum şi Daria Elena, tânăra câştigătoare a concursului „Căutăm vocal”. Concertele de lansare a albumului au debutat în luna decembrie a anului trecut cu recitaluri la Cluj, Timișoara și București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.