Institutul Francez din Timişoara începe un an FUNtastique, cu numeroase evenimente culturale, activităţi creative şi cursuri de învăţare a limbii franceze destinate francofonilor timişoreni dar şi iubitorilor de activităţi interesante şi inedite.
Nu mai puţin de zece moduri FUNtastice de învăţare a limbii franceze, prin jocuri, poveşti, muzică, teatru, desen sau yoga, pentru care înscrierile au început deja, sunt propuse în acest an celor care doresc să înveţe limba franceză de mici, începând cu bebeluşii, până la copii mai mari, adolescenţi şi tineri, ţinând cont de faptul că însuşirea unei limbi străine reprezintă o şansă în plus pentru oportunităţile unei viitoare cariere. Prima sesiune de cursuri din acest an se desfăşoară în perioada 20 ianuarie-27 martie iar înscrierile se pot face până în 16 ianuarie.
Prima „Noapte a lecturii” la Timişoara va avea loc la Institutul Francez în 18 ianuarie, de la ora 18,00 când poeţii Ioan Es. Pop şi Robert Şerban invită publicul la o seară de lecturi bilingve, la lumina candelelor. Interludiile muzicale vor fi susţinute de mezzosoprana Aura Twarowska, acompaniată de pianista Evelin Roman, iar intrarea este liberă. „Noaptea lecturii” nu i-a uitat nici pe cei mici, cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, care sunt aşteptaţi în aceeaşi zi de la ora 16,00, la mediateca Institutului Francez, pentru a petrece o după-amiază „Chouette” de poveste animată, cu activităţi creative şi teatru de umbre. Rezervarea prealabilă este obligatorie, la nr. tel. 0256 490 544 sau la adresa de mail médiathèque.timisoara@institutfrancais.ro.
În 30 ianuarie, ultima joi a lunii, de la Paris la Bucureşti şi în o sută de alte oraşe din lume, printre care şi Timişoara, marile provocări ale zilelor noastre sunt dezbătute în spaţii culturale, sub genericul „Nuit des idées 2020”.
Tema propusă, „Être vivant” (A fi viu), aduce în discuţie problema echilibrelor ecologice şi relaţia omului cu mediul înconjurător, a mutaţiilor tehnologice şi a inteligenţei artificiale. A fi viu înseamnă să te implici, să iei decizii, să dai un sens acţiunilor întreprinse şi întregii existenţe, să-ţi găseşti locul în lume – câteva modalităţi propuse de acest eveniment pentru a defini condiţia omului în lumea contemporană. Acest eveniment a fost iniţiat de Institutul Francez din Paris, în anul 2016.