Un irakian care a primit rezidență în România are probleme cu legea, după ce „afacerea” nu i-a dat roade. Bărbatul a fost prins ieri, în Timiș, aproape de granița cu Serbia, după ce a preluat cu mașina opt persoane din Irak și Siria, care au trecut ilegal granița, în România. Este cercetat pentru infracțiunea de trafic de migranți.
Luni, 27 ianuarie, oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița – Timiș, au depistat, în jurul orei 17.00, în apropierea localității de frontieră Gherman, un autoturism Ford Fiesta, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un irakian de 23 de ani, rezident în România. În urma verificărilor s-a constatat că în interior se aflau opt persoane ce nu-și justificau prezența în zona de frontieră.
Cu toții au fost conduți la sediul instituției pentru cercetări.
Poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că sunt cetățeni din Irak şi Siria, patru adulţi cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani şi patru minori, cu vârste între 4 şi 17 ani. La cercetări, cetăţenii străini au declarat faptul că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, fiind apoi preluaţi de cetăţeanul irakian din apropierea frontierei de stat şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul acestuia.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat cu privire la cei opt cetăţeni străini. Cetăţeanul irakian este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, cercetările fiind derulate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.