Mai mulți elevi ai unui liceu din vestul țării au ajuns la...

Mai mulți elevi ai unui liceu din vestul țării au ajuns la spital după ce în școală s-a făcut o dezinsecție

0
DISTRIBUIȚI

Mai mulți elevi de gimnaziu au ajuns, luni seara, la Spitalul Județean Arad cu dureri abdominale, erupții cutanate și ochi iritați. Copiii sunt elevi ai Liceului German, unde, potrivit unor surse locale, s-ar fi făcut o dezinsecție la sfârșitul săptămânii trecute.

Elevii care au ajuns, luni seara, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Arad au vârste cuprinse între 11 și 13 ani.


Unii dintre ei au fost duși la unitatea medicală de către părinți, iar alții au fost transportați cu ambulanța.

„13 copii cu vârste de 11, 12 și 13 ani au fost aduși la Spitalul Județean Arad, o parte dintre ei au fost aduși de părinți, o parte de Ambulanță. Copiii au dureri abdominale, erupții cutanate, ochi iritați. Se fac investigații medicale, li s-au recoltat analizele de sânge și se așteaptă rezultatele. Sunt stabili toți”, a declarat, pentru Mediafax, Simina Roz, purtătorul de cuvânt al SJU Arad.

Copiii sunt elevi ai Liceului German din Arad. Potrivit prefectului județului Arad, Gheorghe Stoian, dezinsecția s-a făcut vineri în trei corpuri de clădire.

„S-a făcut o dezinfectare în interiorul școlii, la momentul de față sunt la UPU 13 copii. Este o anchetă în desfășurare a Direcției de Sănătate Publică Arad. Eu sunt la liceu, a venit și echipajul CBRN de la ISU, Direcția de Sănătate Publică este aici, vedem ce s-a întâmplat. Dezinsecția s-a făcut vineri, în trei corpuri de clădire”, a declarat Gheorghe Stoian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.