Într-o caracterizare cât se poate de succintă, Mircea Ardelean Jr este un muzician inspirat de folclor. E și normal să fie așa, căci provine dintr-o familie muzicală și a învățat să cânte la țambal la vârsta de șase ani. De-a lungul anilor, artistul a activat într-o serie de proiecte printre care s-au numărat Subcarpați, Mara, Traditional Quartet, The TM Groove sau Pământ. Am realizat un interviu cu artistul care a fost influențat printre altele și de orchestra de muzică populară RTV Novi Sad în care am aflat care e diferența între un muzician de jazz și unul de rock, care este ritualul „secret“ dinaintea concertelor sale și care au fost primele discuri rock pe care le-a ascultat…..
– Provii dintr-o familie muzicală, ambii părinți find interpreți de muzică populară. Ai învățat să cânți la șase ani la țambal. Care sunt primele tale amintiri din acea perioadă și care au fost primele tale apariții în fața unui public?
– Acea perioadă îmi aduce aminte de momentele în care părinții mă luau cu ei la cântări. Fiind angajați ai ansamblului popular Banatul din Timișoara și colaborând cu multe alte ansambluri și grupuri muzicale locale și din țară, oriunde se putea mă luau cu ei și mă lăsau să hoinăresc prin jurul scenei sau locului în care se cânta iar eu ascultam muzică live pe “boxe de-alea faine” din vremea aia. O altă amintire tare plăcută pe care o port cu drag în suflet de când aveam doar câțiva anișori, este atunci când tatăl meu mă lua la nunți sau evenimente private și mă punea la el pe picior când cânta la țambal. Asta pentru imaginația mea de copil a fost extraordinar, să stau în trupă acolo între grei și să mă uit la masa asta cu multe corzi bătute de tată.
– Spuneai la un moment dat că ești un muzician care caută răspunsuri. Care-s întrebările la care cauți aceste răspunsuri?
– De mic copil am simțit că în lumea asta, noi oamenii căutăm despre viață răspunsuri ale căror întrebări nici nu le cunoaștem, nu le putem defini, iar în timp, odată cu trecerea vremii găsim ce vrem să căutăm, ce ne interesează pe noi înșine, nu ce am fost educați să ne intereseze de către cultură și locul în care ne-am născut. Întrebările mele sunt aceleași pe care le are toată lumea mai mult sau mai puțin, “ce-i viața asta, și ce caut pe-aici? ce-i moartea, și cum îmi fac temele pentru ea, fiind singurul lucru sigur pe lume?”, iar muzica și natura simbolizând transcendență pentru mine, au fost tot timpul doi factori generali care m-au ajutat să accesez stări interioare în care să găsesc ghid pentru aceste întrebări.
– Prima ta melodie învațată la țambal a fost Cucaracha. Ce alte piese „clasice“ ai interpretat la începuturi? Cât de mult te-a ajutat că provii dintr-o familie muzicală și faptul că ai început „studiile“ cu muzică folclorică și clasică?
– La începuturi de cântat la țambal îmi plăcea să cânt orice îmi venea la mâna și orice îmi recomanda tatăl meu. Cântăm câteva piese din muzică clasică, altele din muzici folclorice străine, și foarte mult material din muzică folclorică românească, respectiv doine, brâuri, hore, jocuri de doi și în mod special geamparale deoarece au ritmul compus. Faptul că provin dintr-o familie muzicală m-a ajutat mult pentru că am avut acces gratuit la cât și ce au avut părinții mei de oferit în plan muzical. A practica muzică populară în perioada de dezvoltare profesional-muzicală aduce un pachet plin de beneficii și-ți stimulează auzul și adaptabilitatea în actul muzical, dar vine și cu multe dezavantaje/limitări dacă n-ai ochii bine deschiși asupra aspectului general, iar studiul scolastic și muzică clasică deasemenea m-au ajutat enorm pentru că am învățat un sistem de percepție a ceea ce fac și ce se întâmplă în spațiul fonic atunci când cânt, și la fel, dacă n-ai ochii bine deschiși, rișți să pierzi o parte din “înzestrarea” urechii tale.
– În adolescență ai luat contact și cu muzică jazz și rock. Cum s-a petrecut această „schimbare“ și care au fost primele discuri care le-ai ascultat pe aceste tărâmuri, care ți-au definit mai apoi parcursul muzical….
– Bicicleta a petrecut această schimbare :-)). Sunt biciclist convins de mic copil iar în adolescență îmi plăcea să mă dau cu BMX-ul, câteodată și cu skate-ul. Anturajul de pe vremea aia era format din ascultători de rock. Mi-a plăcut mult “Steal this album” și “Toxicity” de la System Of A Down și “Satellite” de la P.O.D. Nu am stat foarte mult cu rock-ul în ureche, probabil vreo 3 ani, apoi am băgat urechea-n universul jazz-ului și the rest is history. Pe atunci ascultam foarte mult Oscar Peterson, Ray Brown, Michel Camilo, Eugen Cicero.
– La ora actuală există o sumedenie de artișți care cântă cover-uri. Care este părerea ta despre acest subiect? Care este diferența între un muzician și un muzicant?
– Știu că sunt multe păreri și contradicții pe acest subiect, dar eu sincer, nu iau atât de în serios acest lucru. Consider că muzica e o unealtă prin care orice om, “amator” sau “profesionist”, poate să-și modeleze/altereze stările prin ce interes muzical are, așadar, mai ales în timpurile noastre în care globalizarea-i în toi, pentru mine nu prea contează ce cânți, contează cum cânți și ce vrei să trezeșți în tine. Ar fi fain să fie mai multă pace între genurile muzicale. Nu cred că mai e necesară competiția în timpurile noastre. M-am plimbat prin multe genuri de muzică și toate-s faine, depinde de ochii cu care priveșți treaba. Nu-mi place să fac diferența între muzicant și muzician dar dacă ar trebui să o numesc aș spune că disciplina profesională face diferența, dar asta nu se referă deloc la “talent” sau abilități.
– De-a lungul anilor ai cântat în mai multe proiecte. Cum ai reușit să te adaptezi „echipelor“? Cât e de greu să te „integrezi“ într-o trupă?
– M-am adaptat ascultând cu ochii deschiși la ce-au avut de zis și de cântat că să-mi formez stilul de adaptare. E foarte important să ascultăm mai ales când facem ceva nou. Gura îți astupă urechile pe multe planuri. Depinde de care ți-e sistemul de integrare într-o trupa, dacă îți place trupa, repertoriu, inside-urile etc, sigur nu-i greu, înveți/parcurgi materialul cu drag și te integrezi.
– Ai fost coleg de școală timp de 12 ani cu Beck Corlan și ai cântat și alături de ea. Care sunt cele mai frumoase amintiri de la aceste concerte?
– Beck mi-e ca o sora, am crescut împreună și am adunat nenumărate amintiri în copilărie, emoții la examene, prostii făcute prin clasa/școală, râsete și ne plăcea amândurora P.O.D. O băteam la cap cu toate prostiile, era sfetnica mea de viață și de moarte :-)).
– Cânți și într-un trio de jazz și în Tradițional Quartet. Cum reușeșți să te adaptezi stilurilor muzicale diferite pe care le abordează aceste proiecte?
– În trio-ul de jazz m-am adaptat datorită pianistului Aurel Dragalina și tobarului Szekeres Ferencz. Neavând jazz-ul în mână foarte bine definit pe vremea când am început să cântăm în trio, m-am folosit de faptul că știam să citesc cifraj din experiențele cu orchestre/grupuri de muzică populară și mi-am folosit urechile cât am putut de bine. Aurel este un pianist grozav și am învățat multe lângă el și Feri. În Tradițional Cvartet nu a trebuit să depun vreun efort pentru că eram în domeniul care mi-a sculptat urechile, adică muzică folclorică.
– „Bebelușul “ tău este proiectul Pământ. De unde îți vine inspirația pentru piesele proprii și care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzică ta?
– Toate piesele din Pământ sunt inspirate din teme muzicale folclorice româneșți și din similaritățile ritmurilor noastre cu ritmuri din alte muzici folclorice străine pe care le ascult în viață de zi cu zi precum Balkan, Afro, Oriental.
Inspirația e într-un continuu update în funcție de ce ajunge la urechile mele.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în carieră ta și de ce?
– Sunt multe gig-uri la care am participat care mi-au plăcut atât de mult că nu aș putea să numesc unul care m-a marcat cel mai tare. Fiecare gen muzical, repertoriu sau compoziție a trupei are propriul basm prin care am putut ajunge la piele de găină. Îmi place mult momentul cântatului și încerc să mă bucur de el cât pot de tare, că asta mi-am dorit să fac de când mă știu.
– Cum ți se pare scenă muzicală din Timișoara în 2020? Se poate face o comparație cu anii 90 și perioada de dinainte de Revoluție când scena rock timișoreană era recunoscută că fiind una dintre cele mai interesante din România?
– Scena timișoreană din 2020… nu știu să o compar cu scena din anii ’90 sau dinainte de asta că sunt prea tânăr, despre asta cred că ar putea spune colegii care sunt de mai mult timp în breaslă, dar așa după ochii mei, nu cred că se descurcă prea bine, și nu știu ce-i de făcut. Cred că la nivel global, omul trece printr-o criză existențială datorită vitezei cu care se schimbă lucrurile. Probabil și-n alte vocații e la fel, faptul că orice se înființează nu apucă să înflorească pentru că la scurt timp vine altceva care dezmembrează tot, și așa mai departe. Pentru mine e prea mare și gălăgioasă viteza cu care trecem prin timp cu toate, de-asta prefer să stau relativ izolat de toate astea, și să mă bucur neatașat de momentul în care ies din scorbură. Nu-mi place agitația.
– Cât timp acorzi repețițiilor? Ai vreun „ritual“ înainte de concert? Ce te faci în momentul în care ai uitat vreun pasaj dintr-o piesă pe care trebuie să o cânți? Improvizezi?
– Acord tot timpul necesar repețițiilor, îi fain și să repeti, mai ales când simți că pui la punct ceva ce trebuia rezolvat dintr-o piesă sau vreun pasaj. Dacă ar fi după mine, aș putea să locuiesc într-o sală de repetiție :-). Ceaiul este ritualul meu înainte de concert/gig. Îmi place ceaiul, mă liniștește și îmi pregătește starea de a face ce-mi place. Dacă am uitat un pasaj încerc să-l scot la liman în așa fel încât să sune bine, dar dacă e s-o dai de gard o dai de gard și aia e. Toată lumea greșește, cine nu recunoaște asta nu e sincer și împăcât cu acest lucru. Industria vrea perfecțiune, și realistic asta nu există, doar se dezvoltă obsesii inutile și consumeriste.
– Dacă ar fi să îți descrii colegii de trupă din TM Groove, fiecare printr-o singură propoziție …cum ar sună această……? Care este liantul care vă leagă împreună?
– Hahaha! Hai că o să dau o dumă acuma despre cum am privit recent din exterior scena cu noi în mintea mea. Pe Marcelle și Flocea îi văd în spate acolo doi Scorpioni mafioți în geci de piele, pe mine și pe Horea ne văd doi Peșți excentrici deghizați în greierași cu zongorele-n brațe, pe Maria o văd o Varsatoare în costum de nor care plutește și țopăie printre noi iar pe Deian din semn de Balanță, îl văd copoiul ăla animație cu bască-n cap, extrem de serios, care stă acolo la aparatele lui și se asigura că nu scapă nimic nevăzut :-)).
– Există în România un public care să guste „world – music“?
– Pfff, greu să zic asta… Cred că este public care să guste World Music, doar că nu știe cum să facă asta, caută să asocieze, și nu cred că trebuie asociat cu ceva. Cred că “World Music”-ul trebuie lăsat să-și definească singur poziția în “piață”. Mai sunt multe trupe/muzicieni impresionant de buni la instrumentele/vocile lor care abordează acest gen, dar cred că duc o lupta cu încadrarea stilului în paternul consumatorului de muzică din țară și cu a crește în posibilități, cel puțin cu asta mă confrunt eu. Urechea ascultătorului la noi e obișnuită să audă un tip de formă/structura a pieselor și a conceptului unui material și atunci la asta se așteaptă, iar muzicienii care abordează “World Music” nu cred că vor să își încadreze conceptele într-un patern mai mult sau mai puțin condiționat ci să-și creeze liberi propriul fel de exprimare cu care să obțină validare. Aici cred că putem să “muncim” și muzicienii și publicul pentru posibile experiențe noi și faine de la care să n-ai așteptări.
– Cum ți se pare cultura muzicală în general în România?
– Cât privește cultura muzicală în România aș zice că instituțiile mari care dau tonul ar putea să își deschidă urechile și către alte proiecte care stau pe băncile de rezervă. Ca muzician sau promoter în entertainment, ocupi poziția în care ai posibilitatea să te adresezi unui număr mare de oameni, drept urmare e important să te uiți la ce se întâmplă cu lumea și să încerci să aduci un aport de informare, transformare și împuternicire pentru inima suferindului din lume, nu doar să-ți faci bani, imagine, și să dai bine pentru cât mai multe “like”-uri, că de plecat oricum plecăm toți de aici mai devreme sau mai târziu și o să ne pară rău că nu ne-am folosit gura cum trebuia când am avut șansa să schimbăm ceva în lume, la nivel mai mic sau mai mare. Hai să-i luăm doar pe Bob Marley sau Pink Floyd și să ne uităm la ce impact au avut prin muzică în vremea aia nu doar în industria muzicală ci și asupra întregii planete. Muzica e un drog la care toată lumea dezvoltă dependențe iremediabile, iar noi ca dealeri e important să vindem “marfă” cât mai sănătoasă pentru o lume cât mai curată.
– Care au fost cele mai mari dezamăgiri în carieră ta de până acum?
– Dezamăgiri au tot fost pe parcurs, dar eu nu țin supărare și uit repede. Știu că dezamăgirile vin doar din abilitatea mea de a-mi gestiona așteptările, iar asta e în continuă dezvoltare.
– Care sunt secretele unui muzician bun? Care-s diferențele între un muzician de jazz și unul de rock, de exemplu? Există genuri muzicale „pentru elite“ și pentru toată lumea? Ce muzicieni din țară sau din străinătate te-au influențat de-a lungul carierei?
– Secretul unui muzician bun cred că este dragostea față de instrumentul la care cântă, că-i voce, că-i mixer, bas sau pian, dragostea pentru instrument te face să stai în universul ăla de acumulare a informației. Asta te face să nici nu-ți dai seama că muncești ceva, doar bucurie de copil cu jucăria preferată. Prin “natura” lor, jazz-ul și rock-ul te îndeamnă la a vedea două lucruri diferite din universul muzical. Jazz-ul duce muzicianul într-o direcție care dezvoltă un anume stil, tehnică și exprimare a muzicianului iar rock-ul în altă direcție, apoi mai sunt hibrizii care mixuie treaba și iasă tare fain. Cred că existau în alte vremuri unele muzici pentru “elite” și altele pentru toată lumea dar odată cu globalizarea prin internet cred că s-au dizolvat aceste idei. Toată lumea are acces la orice muzică vrea să asculte. Muzicieni care m-au influențat de-a lungul timpului sunt Avishai Cohen, Jaco Pastorius, Richard Bonă, Bob Marley, Bobby McFerrin, Morcheeba, Dhafer Youssef, Wladiswar Nadishana, Laco Tayfa, Zakir Hussain, Oum, Sară Tavares, Theodosii Spassov și probabil cel mai mult timp de audiție am petrecut în copilărie ascultatand Orchestra de muzică populară RTV Novi Sad unde tatăl meu era la țambal.
– Multă lume spune că ora exactă în industria muzicală românească se dă la Bucureșți. Te gândeșți să te muți în Capitală pentru a avea o expunere mai mare în mass – media ?
– Nu știu să zic despre București, nu știi niciodată ce se poate întâmpla și știu că acolo se petrec mult mai multe decât în Timișoara. Am activat foarte mult în ultimii 10/11 ani în București în diferite contexte, dar e atât de aglomerat și agitat că nu cred aș putea să locuiesc acolo. De multe ori și Timișoara e prea copleșitoare din punctul ăsta de vedere și nu se poate compara cu Bucureștiul. Am avut multe experiențe faine acolo și merg de fiecare dată când se ivește ocazia, dar făcând naveta.
– Când ne putem aștepta la albumul proiectului Pământ?
– Despre albumul proiectului Pământ aș vrea să zic că anul asta scoatem album, dar am mai zis asta și n-a ieșit treaba. Habar n-am ce-o fi mâine, dar mai peste-o luna sau două. Nu sunt cu planurile deloc, motiv de la care las flow-ul să văd unde mă duce și-oi vedea atunci și acolo. Probabil că înainte de a scoate album, vom scoate un single.
– Unde te vezi peste cinci ani?
– Peste cinci ani mă văd cu trupul oriunde duce viața, n-am plan pentru el, dar în spațiul interior mi-ar plăcea să fiu într-un loc din care să privesc viața, moartea, lumea și toate ale lor cu cât mai multă înțelegere existențială.
