Nicolae Robu, despre MultipleXity: „Nu suntem la concurs de lălăială, care poate...

Nicolae Robu, despre MultipleXity: „Nu suntem la concurs de lălăială, care poate să o întindă cel mai mult”. Cum îi contrazice pe arhitecți

1
DISTRIBUIȚI

Nicolae Robu vrea ca Centrul pentru Artă, Tehnologie și Experiment MultipleXity, cea mai mare investiție asumată de municipalitate prin dosarul de candidatură Timișoara – Capitală Culturală Europeană, să fie finalizat cât mai repede. Pentru început, primarul Timișoarei a explicat că la mijlocul acestui an, ar putea fi lansată licitația privind execuția lucrărilor.

„În data de 25 ianuarie 2020 s-a lansat în mod oficial cel mai mare concurs de soluții organizat de Primăria Timișoara, pentru MultipleXity. Iată, suntem în linie dreaptă, sper să avem succes cu acest concurs de soluții și cât se poate de repede, în data de 15 aprilie, să ni se dea idei valoroase, soluții mai bine zis, pentru realizarea acestui obiectiv. Câștigătorul mai are timp să treacă la etapa de realizare a detaliilor de execuție, și estimez că la jumătatea anului ar trebui să fie lansată licitația privind execuția lucrărilor”, a declarat Nicolae Robu.

Asta deși cei din Ordinul Arhitecților Din România, care organizează concursul de soluții pentru acest obiectiv, au o altă părere.


Concret, unul dintre arhitecți a declarat, recent, că după finalizarea concursului de soluții, termenul fiind 15 aprilie, mai este nevoie de întocmirea detaliilor de execuție, care ar urma să fie finalizate de abia la începutul anului viitor. În momentul în care i s-a semnalat acest lucru, astăzi, în cadrul conferinței de presă de la Primăria Timișoara, Nicolae Robu a răbufnit la adresa arhitectului.

„Este părerea lor (n.r. că licitația va fi lansată la începutul anului viitor), trăiesc într-o lume care are o viteză, noi avem altă viteză. N-o să permitem să se stea șase luni să realizeze detaliile de execuție. Noi ne grăbim, nu putem să stăm șase luni să elaboreze detaliile de execuție. Cu ei este foarte dificil. Să nu creadă că fac de capul lor ce fac în acest concurs de soluții. Noi plătim pentru asta, iar orașul are nevoie de acest obiectiv. Ne dorim ca pe parcursul anului 2021, chiar în prima parte, parțial acest centru să intre în exploatare. Noi avem clădiri acolo pe care le refuncționalizăm. Dacă soluția câștigătoare va prevedea și construcții noi, că eu așa sper, sigur că nu suntem absurzi pentru acea parte din proiect, este nevoie de mai mult timp, înțelegem. Nu putem concepe ca nimic din centru să nu fie funcțional în 2021, ba vrem chiar mult să fie funcțional. Voi sta de vorbă cu organizatorii concursului de soluții”, a afirmat primarul Timișoarei.

De asemenea, Nicolae Robu a mai ținut să le transmită celor din Ordinul Arhitecților că „nu suntem la concurs de lălăială, care poate să o întindă cel mai mult”. Primarul Timișoarei susține că detaliile de execuție ar trebui să dureze cel mult două luni, potrivit estimărilor sale.

1 COMENTARIU

  1. bai, robulache, ce rapid esti tu cand vrei ca altii sa munceasca. adica te-ai trezit acum in ultimul ceas ca vrei nu stiu ce balarii. o sa te alegi cu nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.