Tradiții străvechi de Bobotează. Ce obicei inedit se păstrează la Țebea FOTO

Tradiții străvechi de Bobotează. Ce obicei inedit se păstrează la Țebea FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Creştinii sărbătoresc în 6 ianuarie Botezul Domnului, ziua în care Iisus Christos, ajuns la vârsta de 30 de ani, a fost botezat în apele Iordanului, şi este cunoscută în popor sub numele de Boboteaza.

Când a avut loc botezul lui Iisus, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu s-a coborât în chip de porumbel iar după Evanghelia lui Matei, Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”. Botezul Domnului se sărbătoreşte din antichitate şi semnifică readucerea Duhului Sfânt, pierdut prin căderea omului în păcat, în taina întregii creaţii, îngroparea vechiului Adam şi zidirea omului nou în Christos, prin asumarea tuturor păcatelor săvârşite de oameni de către Iisus. În ajun şi în ziua de Bobotează, una din cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, preoţii sfinţesc Agheasma Mare, care are o putere deosebită de purificare şi vindecare, şi este folosită şi la sfinţirea caselor şi a lucrurilor care trebuie binecuvântate sau sfinţite.

Tradiţii de Bobotează

De la începutul anului până la Bobotează, când preoţii umblă cu Crucea pentru a sfinţi casele şi toate apele, pentru a le curăţi cu puterea harului dumnezeiesc, se mai păstrează diferite tradiţii populare, printre cele mai cunoscute fiind scoaterea crucii aruncate de preot într-o apă.

Obiceiul fetelor de a pune busuioc sub pernă şi de a face turtiţe din făină, apă şi sare, pe care le mănâncă pentru a-şi visa ursitul, sau Chiraleisa, ultimul colindat din perioada sărbătorilor de iarnă, sunt obiceiuri care se păstrează în Banat iar piftia este o mâncare tradiţională pregătită special pentru ziua de Bobotează. În unele locuri, copiii, purând vâsc, brad sau busuioc la căciuli, pornesc la colindat cu clopoţei şi talăngi.

Un obicei unic, la Ţebea

Un inedit obicei din ajunul Bobotezei, când se spune că se deschid cerurile, este mersul cu Cioroliţa, un adevărat spectacol pentru iubitorii de drumeţii, dornici să cunoască obiceiuri tradiţionale unice. Acesta poate fi întâlnit doar în satul hunedorean Ţebea şi originea lui nu este cunoscută, dar după unii localnici el se păstrează încă din vremea dacilor şi rostul lui este acela de a alunga duhurile rele la început de an. În ajunul marii sărbători, întreaga suflare a satului, atât tineri cât şi cei mai vârstnici, costumaţi cât mai hazliu şi cei mai mulţi mascaţi, se adună după-amiaza pe dealurile care mărginesc cele două văi ale satului.

Locuitorii din Valea Minei se strâng pe dealul la Cuci, iar cei din Valea Căraciului, pe Dâmbu Mare. Nu vin cu mâna goală, ci cu fel de fel de obiecte care fac un zgomot puternic, cum ar fi tălăngile de vite, clopotele de oi, bucăţi de tablă de la sobe, instrumente de suflat şi alte obiecte din gospodărie cu care se poate face gălăgie. Ei aduc şi paie din care fac şomoioage pe care le pun în vârful unor pari şi în gălăgia generală, fiecare grup strigă către celălalt: „Cioroliţa-liţa/c-o murit bădiţa/pe-o scândură lată/Dumnezeu să-l bată/pe-o scândură verde/Dumnezeu să-l ierte”. Roţi în flăcări sunt rostogolite apoi spre vale iar torţele sunt înălţate către cer. Focurile simbolizează credinţa în biruinţa asupra răului şi întunericului, personificat de „Cioroliţa”, iar gălăgia este un mod de a alunga spiritele rele din preajma satului şi de a exprima bucuria de a trăi, optimismul care generează binele şi izbânda vieţii pe pământ.

Cioroliţa, o sărbătoare a satului

Cânde ziua se îngână cu noaptea, după ce reotul a ajuns cu Botezul în toate casele, toţi pornesc pe uliţele satului într-o gălăgie infernală, chiuind şi jucând neobosit, zornăind  din răsputeri obiectele pe care le au asupra lor şi strigând din toţi rărunchii „Cioroliţa! Cioroliţa!”. În sat intră în curţile oamenilor, de obicei la rude, prieteni, vecini sau cunoscuţi, unde sunt trataţi cu ţuică şi cozonac, după care, împreună cu gazdele, se îndreaptă spre biserică aprinzând câte un foc din crengi uscate la răscrucea drumurilor.

Acolo sunt aşteptaţi de preot, cantor şi alţi curioşi iar cele două grupuri, cărora li s-au alăturat între timp şi alţi localnici, se adună într-o horă în jurul gorunului lui Horea, după care, la mormântul lui Avram Iancu, se oficiază un parastas, toţi se descoperă şi se roagă, şi se cântă mai multe cântece patriotice, dintre care „Marşul lui Iancu” e nelipsit.


Întreaga agitaţie ţine până noaptea târziu, când petrecăreţii se îndreaptă veseli spre casele lor, iar drumul nu este lipsit de fel de fel de scene satirice, surprize sau sperieturi, pentru a-i menţine în vervă pe cei prezenţi.

Boboteaza şi soborul Sfântului proroc Ioan Botezătorul, prăznuit în 7 ianuarie, încheie sărbătorile de iarnă, începute în ajunul Crăciunului.

Surse foto: crestinortodox.ro, stiridinbanat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.