Tragedie în vestul țării. Un bărbat a murit după ce o mașină...

Tragedie în vestul țării. Un bărbat a murit după ce o mașină a fost zdrobită de trenul care circulă pe ruta Arad – Sânnicolau Mare FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Tragedie în vestul țării, la limita dintre județele Timiș și Arad. Un bărbat a murit, iar o femeie a suferit răni grave, după ce un tren care circula pe ruta Arad – Sânnicolau Mare a spulberat autoturismul în care se aflau cei doi.

Accidentul s-a produs în jurul orei 12.00. Bărbatul conducea pe un drum tehnologic, care nu este încadrat în categoria drumurilor publice, iar în timp ce traversa calea ferată nu s-a asigurat, fiind izbit de trenul IR 16171, care se deplasa înspre Periam. Autoturismul a fost prins sub locomotivă. La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare din partea Detașamentului de Pompieri Arad, o ambulanță SMURD și un SAJ.

În ciuda încercărilor medicilor, bărbatul a fost declarat în cele din urmă decedat. Femeia ce se afla alături de el în autoturism a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

UPDATE ISU Arad a trimis la locul accidentului două microbuze pentru a prelua cele 22 de persoane aflate în trenul implicat. IPJ Arad a transmis că bărbatul decedat în urma evenimetului avea 34 de ani și era din Zăbrani, pasagera rănită ușor 17 ani și este din Felnac.


A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetarea fiind efectuată de polițiștii din cadrul Serviciului poliției transporturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.