UDMR Timiș a stabilit ce obiective are pentru alegerile locale din acest an. Astfel, Zoltan Marossy, președintele UDMR Timiș, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că ținta organizației este de a reintra în consiliul județean pentru prima dată în ultimii 20 de ani.
„Țintele sunt foarte clare: să reintrăm în Consiliul Județean Timiș și aici sper să reușesc.
Ultima dată am intrat în consiliul județean în anul 2000. De asemenea, am dori să ne păstrăm funcțiile actuale. În acest moment avem doi primari și șapte viceprimari. Dacă se poate, ne dorim mai mult. Domnul Farkaș Imre nu mai are timp să facă prostii și am dori să-l păstrăm viceprimar al Timișoarei”, a afirmat Zoltan Marossy.
De asemenea, președintele UDMR Timiș a declarat că în cazul în care vor fi organizate alegeri anticipate, nu este de acord ca acestea să aibă loc simultan cu cele locale, pentru că sunt șanse mai mari să apară fraude.
„Organizarea simultană pe două legi distincte a creat mereu probleme din punct de vedere al oamenilor care lucrează în secțiile de votare, în centralizarea rezultatelor, în interpretarea legislației aferente fiecărei activități și din cauza acestei aglomerări crează teren pentru apariția fraudelor. Acolo unde este mare dezordine, cei care vor să fie isteți, cu ghilimele de rigoare, au teren și pentru UDMR Timiș acest lucru ar fi un mare handicap. Noi suntem o organizație mică, iar în haos se descurcă mult mai ușor oamenii celor mari”, a afirmat Zoltan Marossy.